Capitolul vi - Condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice în învăţământul preuniversitar - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
CAPITOLUL VI:Condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice în învăţământul preuniversitar
Art. 176
(1)Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 165 trebuie îndeplinite următoarele condiţii minime de studii:
a)pentru ocuparea funcţiei didactice de educator/educatoare: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea "Educaţie timpurie";
b)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru educaţie timpurie: absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării "Educaţie timpurie";
c)pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare cu statut de debutant suplinitor: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar";
d)pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământ primar, cel puţin una dintre următoarele condiţii:
i)absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic cu specializările "Pedagogia învăţământului primar" şi absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării "Pedagogia învăţământului primar";
(ii)absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării "Pedagogia învăţământului primar" şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an;
e)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor în învăţământul gimnazial, liceal şi terţiar nonuniversitar, profesor de instruire practică, profesor documentarist, respectiv profesor corepetitor, cel puţin una din următoarele condiţii:
(i)absolvirea cu examen de licenţă în profilul postului, modulul de formare psihopedagogică totalizând 30 de credite ECTS şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an;
(ii)absolvirea cu examen de licenţă a unui program de licenţă din domeniul Ştiinţe ale educaţiei şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an, pentru posturile asociate domeniului Ştiinţe ale educaţiei;

(iii)absolvirea cu examen de licenţă a unui program de licenţă în profilul postului şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an şi jumătate;
(iv)absolvirea cu examen de licenţă a unui program de licenţă didactică cu dublă specializare în profilul postului;

f)pentru ocuparea funcţiei didactice de maistru-instructor: absolvirea învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat, urmată de absolvirea cu examen a unei şcoli postliceale sau a unui colegiu din învăţământul terţiar nonuniversitar ori a unei şcoli de maiştri în domeniu, precum şi absolvirea cu certificat a unui program de formare psihopedagogică furnizat prin licee pedagogice/instituţii de învăţământ superior;
g)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor-psihopedagog, de profesor-logoped, de profesor de psihopedagogie specială, de profesor itinerant şi de sprijin în învăţământul special şi în CJRAE/CMBRAE, cel puţin una din următoarele condiţii:
(i)absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul/domeniul Ştiinţe ale educaţiei şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat cu specializarea "Psihopedagogie specială";
(ii)absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul/domeniul psihologie, absolvirea cu certificat a programului de formare psihopedagogică de 30 de credite ECTS şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat cu specializarea "Psihopedagogie specială";
h)pentru ocuparea funcţiilor didactice de educatoare-educator, educator/educatoare, educatoare/educator de sprijin în învăţământul special: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea "Educaţie timpurie", absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
i)pentru ocuparea funcţiilor didactice învăţător-educator, învăţător/învăţătoare, învăţător itinerant şi de sprijin în învăţământul special: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar", absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
j)pentru ocuparea funcţiei de profesor de educaţie timpurie în învăţământul special sunt necesare îndeplinirea condiţiilor de studiu definite pentru învăţământul de masă, potrivit dispoziţiilor lit. b) şi absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
k)pentru ocuparea funcţiei de profesor de învăţământ primar în învăţământul special sunt necesare îndeplinirea condiţiilor de studiu definite pentru învăţământul de masă, potrivit dispoziţiilor lit. d) şi absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
l)pentru ocuparea funcţiei de profesor şi profesor-educator în învăţământul special sunt necesare îndeplinirea condiţiilor de studiu definite pentru învăţământul de masă, potrivit dispoziţiilor lit. e), şi absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
m)pentru ocuparea funcţiei didactice de maistru-instructor din învăţământul special trebuie îndeplinite în mod corespunzător condiţiile prevăzute la lit. f) şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
n)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor preparator nevăzător, profesor audiolog şcolar, profesor de instruire practică sau profesor kinetoterapeut: absolvirea studiilor în profilul postului, absolvirea cu certificat a unui modul de educaţie specială şi efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă în educaţia specială;
o)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor-psiholog în învăţământul special şi în CJRAE/CMBRAE:
(i)absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul/domeniul psihologie şi absolvirea cu certificat a programului de formare psihopedagogică de 30 de credite ECTS;
(ii)psiholog atestat profesional cu drept de liberă practică şi absolvirea cu certificat a programului de formare psihopedagogică de 30 de credite ECTS;
p)pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul special trebuie îndeplinite în mod corespunzător condiţiile prevăzute la lit. a)-l), iar pentru alte specializări decât cele psihopedagogice este necesar un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului educaţiei;
q)pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor-consilier şcolar, cel puţin una din următoarele condiţii:
(i)absolvirea cu examen de licenţă în profilul/domeniul psihologie/sociologie/asistenţă socială, absolvirea modulului de formare psihopedagogică totalizând 30 de credite ECTS şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat cu specializarea "Consiliere şcolară şi în carieră";
(ii)absolvirea cu examen de licenţă în profilul/domeniul ştiinţele educaţiei/pedagogie/consiliere şcolară şi în carieră şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat cu specializarea "Consiliere şcolară şi în carieră";
r)pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor şi profesor-antrenor în palatele şi cluburile elevilor şi în cluburile sportive şcolare trebuie îndeplinite în mod corespunzător condiţiile prevăzute la lit. e);s) pentru ocuparea funcţiei didactice de antrenor în cluburile sportive şcolare, în palatele şi în cluburile copiilor: absolvirea învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat, urmată de absolvirea cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale, cu specializarea în ramura de sport respectivă, precum şi absolvirea cu certificat a unui program de formare psihopedagogică furnizat prin liceele pedagogice/instituţiile de învăţământ superior;
ş)pentru ocuparea funcţiilor didactice în vederea realizării de activităţi extraşcolare trebuie îndeplinite următoare condiţii:
(i)pentru funcţia didactică de învăţător/învăţătoare trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. c);
(ii)pentru funcţia didactică de profesor pentru învăţământ primar trebuie îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la lit. d);
(iii)pentru funcţia didactică de maistru-instructor trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. f).
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), în cadrul colegiilor terţiare nonuniversitare, organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, pot preda cadre didactice titulare şi asociate în instituţia de învăţământ superior, conform regulamentului privind organizarea colegiilor terţiare nonuniversitare adoptat de senatul instituţiei de învăţământ superior.
(3)Condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice specifice: CCD, şcolilor din spital şi funcţia de profesor-mentor se stabilesc prin metodologie aprobată de ministrul educaţiei.
(4)Pentru ocuparea tuturor funcţiilor didactice de profesor din învăţământul vocaţional teologic este necesar avizul cultului recunoscut oficial de stat.
(5)Pentru absolvenţii programelor de studii universitare din cadrul învăţământului superior de scurtă sau lungă durată din perioada anterioară aplicării Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale programelor de formare psihopedagogică se consideră îndeplinite condiţiile minime de studii pentru ocuparea funcţiilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar.
(6)În situaţii justificate de lipsa de personal calificat la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, pot fi angajaţi cu statut de cadru didactic asociat, pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, în regim de plata cu ora, şi absolvenţi ai învăţământului superior care nu au parcurs formarea iniţială conform prevederilor Legii învăţământului superior sau masteranzi ai programului de master didactic, cu avizul DJIP/DMBIP, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(7)În situaţii justificate de lipsa personalului titular la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, pot fi angajaţi cu statut de cadru didactic suplinitor debutant pe perioadă determinată, absolvenţi ai învăţământului superior de licenţă în domeniul postului şi ai programului de formare psihopedagogică, cu avizul DJIP/DMBIP, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(8)În situaţii justificate de lipsa personalului calificat la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, pot fi angajaţi cu statut de cadru didactic suplinitor fără studii corespunzătoare postului, pe perioadă determinată, absolvenţi ai învăţământului superior de licenţă în alt domeniu decât cel corespunzător postului şi ai programului de formare psihopedagogică, cu avizul DJIP/DMBIP, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
Art. 177
(1)În învăţământul preuniversitar de stat, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se ocupă prin concurs naţional unic organizat de DJIP/DMBIP, conform metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, după consultarea partenerilor de dialog social, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.
(2)În învăţământul preuniversitar particular, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ particular sau prin asociere temporară la nivel local, judeţean ori interjudeţean, în baza reglementărilor proprii. Unităţile de învăţământ preuniversitar particular decid şi ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în condiţiile alin. (1).
(3)Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate are caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 176.
(4)În învăţământul preuniversitar de stat validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor se face de către DJIP/DMBIP.
(5)În învăţământul preuniversitar de stat, angajarea pe post/catedră a personalului didactic de predare se face de către directorul unităţii de învăţământ, în calitate de reprezentant legal al acesteia, pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP, prin încheierea contractului individual de muncă.
(6)În învăţământul preuniversitar particular, validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat în baza alin. (1), se realizează de către DJIP/DMBIP, şi angajarea pe post a personalului didactic de predare se realizează de către conducerea unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP. În situaţia concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat conform alin. (2), angajarea pe post a personalului didactic de predare se face prin decizia conducerii unităţii de învăţământ, care se comunică în scris DJIP/DMBIP.
(7)În vederea ocupării prin concurs naţional unic, catedra este constituită din cel puţin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (4), la nivelul uneia sau mai multor unităţi de învăţământ preuniversitar. Procedura de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(8)Prin excepţie de la alin. (1), posturile didactice/catedrele vacante/rezervate din cadrul unităţilor de învăţământ aflate în structura sau în subordinea instituţiilor de învăţământ superior, pot fi ocupate cu personal didactic din instituţiile de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor art. 176, înainte de organizarea concursului naţional de ocupare a posturilor, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, după consultarea partenerilor de dialog social.
(9)Pentru posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, care şcolarizează exclusiv în învăţământ tehnic şi au o pondere majoritară a învăţământului dual, candidaturile vor fi însoţite de avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Art. 178
(1)Organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare şi administrative dintr-o unitate de învăţământ de stat sunt coordonate de director. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ aprobă comisiile de concurs şi validează rezultatele concursului.
(2)Angajarea, prin încheierea contractului individual de muncă, a personalului didactic auxiliar şi administrativ în unităţile de învăţământ de stat cu personalitate juridică se face de către directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie. În cazul unităţilor de învăţământ particular, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar şi administrativ se face de către director, în baza hotărârii consiliului de administraţie.
(3)Înscrierea la concursul de ocupare a posturilor didactice auxiliare şi administrative de la alin. (1) se poate realiza şi în format online.
Art. 179
(1)La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar şi instituţii din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, se realizează anual evaluarea activităţii personalului didactic de predare şi didactic auxiliar. Metodologia de evaluare se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei.
(2)Rezultatele evaluării stau la baza hotărârii consiliului de administraţie privind acordarea calificativului anual şi a gradaţiei de merit.
(3)Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi a inspectorilor şcolari din cadrul DJIP/DMBIP se realizează de către DJIP/DMBIP, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. În cazul unităţilor de învăţământ preuniversitar particular, activitatea managerială a directorilor este evaluată de către consiliul de administraţie.
(4)Evaluarea anuală a activităţii inspectorilor şcolari din birourile judeţene/biroul Municipiului Bucureşti ARACIIP se realizează de către directorul biroului teritorial, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(5)Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de personalul de conducere al DJIP/DMBIP se realizează de Ministerul Educaţiei, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(6)Evaluarea directorului biroului judeţean ARACIIP se realizează de ARACIIP, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(7)Ministerul Educaţiei dezvoltă Programul naţional de stimulare a excelenţei didactice, finanţat din propriul buget, din care se premiază excelenţa didactică, respectiv profesorii cu rezultate excelente în practica didactică, profesorii care aplică practici inovative şi cei care lucrează cu elevi în risc educaţional şi care demonstrează progres în învăţarea acestora.
(8)Metodologia pentru implementarea Programului naţional de stimulare a excelenţei didactice se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
Art. 180
(1)Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pot propune modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice care au promovat examenul de licenţiere în cariera didactică, au obţinut nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi dacă postul este vacant.
(2)Cadrele didactice care beneficiază de prevederile alin. (1) au dreptul să participe la etape ale mobilităţii de personal didactic, potrivit metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.