Art. 184. - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar
M.Of. 613
În vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 184
(1)Preşedintele României, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administraţiei Prezidenţiale, al Guvernului şi în Ministerul Educaţiei, precum şi cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului, care au calitatea de cadre didactice titulare, angajate cu contract pe perioadă nedeterminată, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii, cu păstrarea tuturor drepturilor.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi cadrelor didactice titulare, cu contract pe perioadă nedeterminată, care îndeplinesc funcţia de prefect sau subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar, precum şi cadrelor didactice trecute în funcţii de conducere, de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport, în funcţii de conducere, de îndrumare şi control în birourile judeţene/biroul Municipiului Bucureşti ale ARACIIP. De aceleaşi drepturi beneficiază şi cadrele didactice numite ca personal de conducere sau în funcţii de specialitate la CNFDCD şi în CCD, la comisiile şi agenţiile din subordinea Administraţiei Prezidenţiale, a Parlamentului, a Guvernului sau a Ministerului Educaţiei, după caz.
(3)Persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar au dreptul de rezervare a postului sau a catedrei, conform prevederilor legale în vigoare şi contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.
(4)Prevederile alin. (1) se aplică şi personalului didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată trimis să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii ale UE ori în alte organisme sau instituţii de drept public internaţional, ca reprezentant al unei instituţii publice ori al statului român, pentru perioada respectivă, precum şi însoţitorii acestora, dacă sunt personal didactic de predare.
(5)Personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată, solicitat în străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca urmare a unor acorduri, convenţii guvernamentale, interuniversitare sau interinstituţionale, beneficiază de rezervarea postului didactic sau a catedrei.
(6)Personalul didactic are dreptul la suspendarea activităţii didactice, cu rezervarea postului sau a catedrei, pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copiilor cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, conform prevederilor legale în vigoare. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinţi sau reprezentanţii legali.
(7)De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată care îndeplineşte serviciul militar la declararea mobilizării totale sau parţiale, a stării de război, respectiv la instituirea stării de asediu sau de urgenţă.
(8)Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, în condiţiile alin. (1)-(7), se consideră vechime în învăţământ.
(9)Personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an şcolar, o dată la 10 ani consecutivi, cu aprobarea unităţii de învăţământ, cu rezervarea postului pe perioada respectivă.
(10)Personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar care beneficiază de pensie de invaliditate, stabilită în condiţiile legislaţiei în vigoare, i se va rezerva catedra/postul didactic pe durata invalidităţii. Contractul individual de muncă este suspendat până la finalizarea procedurilor de autorităţile competente, pentru constatarea schimbării gradului de invaliditate sau redobândirea capacităţii de muncă. Rezervarea catedrei/postului didactic încetează de la data emiterii de către autorităţile competente a deciziei prin care se constată pierderea definitivă a capacităţii de muncă.