Art. 168. - Nu pot ocupa funcţii în învăţământul preuniversitar, precum şi funcţii de conducere sau de îndrumare şi control persoanele care desfăşoară activităţi cum sunt: - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 168
(1)Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activităţii.
(2)Avizele pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii.
(3)În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate de învăţământ/unitate de educaţie extraşcolară sau în cadrul instituţiilor publice aflate în subordinea şi/sau coordonarea Ministerului Educaţiei, angajatorul poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, prin hotărâre a consiliului de administraţie al instituţiei/unităţii de învăţământ în cauză, un nou examen medical complet.
(4)Situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate şi stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialişti şi psihologi, constituită la nivel judeţean în baza unui ordin comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii, care realizează expertiza capacităţii de muncă în domeniul educaţiei.
(5)Hotărârea consiliului de administraţie nu este publică până la obţinerea rezultatului de la comisia prevăzută la alin. (4).
(6)Nu pot ocupa funcţii în învăţământul preuniversitar, precum şi funcţii de conducere sau de îndrumare şi control persoanele care desfăşoară activităţi cum sunt:
a)prestarea oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofă - minimum 300 m;
b)comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio ori vizuale, cu droguri sau substanţe psihotrope;
c)practicarea, în public, a unor activităţi cu componentă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.
(7)Nu poate ocupa/exercita o funcţie didactică de predare, de îndrumare şi control, didactică auxiliară, administrativă sau orice activitate didactică sau de conducere în sistemul de învăţământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea.
(8)Dispoziţiile alin. (7) se aplică corespunzător şi persoanelor care exercită/deţin funcţii de conducere la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, al DJIP/DMBIP, al ARACIIP, al CNFDCD, al Ministerului Educaţiei şi al altor instituţii din sistemul naţional de învăţământ.
(9)Funcţiile de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar sunt incompatibile cu:
a)funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, judeţean/al municipiului Bucureşti sau naţional;
b)funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean/al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
c)cu orice funcţie de conducere în organizaţiile sindicale.