Art. 13. - Legea 18/1991 privind fondul funciar-Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Iulie 2025 până la: 30 Decembrie 2026
Art. 13
(4)Pentru fiecare poziţie dintr-o anexă pot fi emise mai multe titluri de proprietate, cu condiţia ca suprafeţele înscrise în aceste titluri să nu depăşească suprafaţa totală validată în anexă.
(1)Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.
(2)Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
(3)Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
(4)Pentru fiecare poziţie dintr-o anexă pot fi emise mai multe titluri de proprietate, cu condiţia ca suprafeţele înscrise în aceste titluri să nu depăşească suprafaţa totală validată în anexă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (10)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (10)
- Decizia 887/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, raportate la art. 13 din acelaşi act normativ
- Decizia 818/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991
- Decizia 6/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (21451)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (21451)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (5)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (4)
- Dreptul de proprietate publică. Expropriere. Reconstituirea dreptului de proprietate. Condiţia de a fi cetăţean român
- Clarificări privind fondul funciar, Politica Agricolă Comună, reconstituirea proprietăţii funciare private
- Fond funciar. Dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la reconstituire. Proba calităţii de moştenitor. Forţa probantă a certificatului de calitate de moştenitor. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat