Art. 10. - Art. 10 - Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

M.Of. 178

În vigoare
Versiune de la: 3 Mai 2024
Art. 10
(1)Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4 şi 41 se va face de către structura centrală, respectiv de către structurile teritoriale de la locul situării imobilului, după caz, în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 6 alin. (2) sau a termenului prevăzut la art. 7 alin. (61) şi (9). În cazul îndeplinirii condiţiilor legale, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru verificare, structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz, vor emite avizul final/avizul necesar încheierii contractului de vânzare, prevăzut la art. 9 alin. (1) şi (2).

(2)În cazul în care niciun preemptor nu şi-a manifestat intenţia de cumpărare, verificarea îndeplinirii condiţiilor de către potenţialii cumpărători, prevăzute la art. 41, se va face de către structura centrală, respectiv de către structurile teritoriale de la locul situării imobilului, în termen de 10 zile lucrătoare de la îndeplinirea termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), după caz, şi se emite avizul prevăzut de art. 9 alin. (2).
(3)În situaţia în care, în urma verificărilor de către structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz, se constată că preemptorul ales sau potenţialul cumpărător nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege, se va emite un aviz negativ, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru verificare prevăzut la alin. (1) şi (2).
(4)Avizele prevăzute la alin. (1)-(3) vor fi eliberate prin grija structurilor teritoriale. Avizele vor fi publicate pe site-urile proprii, în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, pentru o perioadă de 30 de zile.
(5)În situaţia în care nu s-a înregistrat nicio ofertă de cumpărare, la expirarea termenului prevăzut la art. 41 alin. (3), în termen de 10 zile lucrătoare, primăriile emit procesul-verbal de finalizare a procedurii. Procesul-verbal se eliberează vânzătorului şi se comunică structurii centrale sau structurilor teritoriale, după caz.
(6)Procedura de emitere şi de eliberare a avizelor se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.