Art. xiv. - Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
M.Of. 699
În vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Art. XIV
(1)Începând cu luna august 2025, stimulentele reglementate la art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului naţional social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi cele stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi în Programul Naţional Strategic 2023-2027 şi în Programul pentru Pescuit şi Acvacultură 2021-2027 se acordă în limita a 30% din salariul de bază, pe bază de criterii cuantificabile, aprobate prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul de resort, care să permită evaluarea activităţii desfăşurate, prin raportare la criteriile specifice de performanţă.
(1)Începând cu luna august 2025, stimulentele reglementate la art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului naţional social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi cele stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi în Programul Naţional Strategic 2023-2027 şi în Programul pentru Pescuit şi Acvacultură 2021-2027 se acordă în limita a 30% din salariul de bază, pe bază de criterii cuantificabile, aprobate prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul de resort, care să permită evaluarea activităţii desfăşurate, prin raportare la criteriile specifice de performanţă.(2)Pentru anul 2025, la evaluarea activităţii se au în vedere performanţele aferente activităţii desfăşurate în anul 2024.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Hotararea 739/2025 privind aprobarea criteriilor cuantificabile prin raportare la criteriile specifice de performanţă pentru evaluarea activităţii desfăşurate de personalul din instituţiile şi structurile care gestionează fonduri europene nerambursabile din domeniul de competenţă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza cărora se acordă stimulentele stabilite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Planul strategic PAC 2023-2027 şi Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027
- Hotararea 675/2025 privind aprobarea criteriilor cuantificabile pentru acordarea personalului din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a stimulentelor prevăzute la art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, precum şi la art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului naţional social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Hotararea 676/2025 privind aprobarea criteriilor cuantificabile care să permită evaluarea activităţii desfăşurate, prin raportare la criteriile specifice de performanţă, pentru acordarea personalului din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a stimulentelor reglementate de art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă