Art. 58. - Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
M.Of. 699
În vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Art. LVIII Prin derogare de la prevederile art. 207 alin. (4) lit. c)-h) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu anul şcolar 2025-2026 şi până la începutul anului şcolar 2029-2030, norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a antepreşcolarilor/preşcolarilor şi a elevilor în clasă, în care pot fi incluse şi activităţi de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi cele de învăţare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:
a)un post de învăţător/învăţătoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate. În atribuţiile postului se includ obligatoriu 2 ore/săptămână de pregătire remedială;
b)20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile de educaţie extraşcolară, care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;
c)18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit şi care desfăşoară activitate de mentorat;
d)26 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;
e)22 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat;
f)pentru personalul didactic de predare din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice - 18 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică - 22 de ore pe săptămână.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »