Art. 6. - Art. 6: Contractul RCA - Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

M.Of. 431

În vigoare
Versiune de la: 16 Noiembrie 2025 până la: 12 Decembrie 2025
Art. 6: Contractul RCA
(1)Contractul RCA conţine informaţii privind: numărul şi data încheierii contractului, părţile contractului RCA, perioada de valabilitate, limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA, prima de asigurare, numărul ratelor, scadenţa ratelor, intermediarul, clasa bonus/malus, numărul de înmatriculare/înregistrare, numărul de identificare a vehiculului, precum şi statele în care acest document are valabilitate.
(2)Asigurătorii RCA solicită informaţiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, şi verifică corectitudinea informaţiilor privind datele de identificare şi tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/utilizatorului acestuia.
(3)Asigurătorii RCA îşi asumă răspunderea pentru toate contractele RCA, inclusiv pentru cele alocate de către BAAR potrivit art. 19 alin. (3), precum şi pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiţi potrivit Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:
a)pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;
b)pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte la un nivel de 31.926.210 lei.
(5)A.S.F. poate revizui prin reglementări proprii limitele prevăzute la alin. (4) conform actelor delegate emise de către Comisia Europeană în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Directiva 2009/103/CE, astfel cum se modifică prin art. 1 pct. 5 din Directiva (UE) 2021/2.118.
(6)Asiguratul poate solicita în scris asigurătorului RCA suspendarea efectelor contractului RCA pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului.
(7)Asigurătorul RCA comunică asiguratului, în termen de 5 zile de la data solicitării prevăzute la alin. (6), suspendarea efectelor contractului RCA.
(8)Pe toată durata suspendării efectelor contractului RCA, a înmatriculării vehiculului, vehiculul se imobilizează într-un spaţiu privat, în afara domeniului public.
(9)Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (8) reprezintă încălcarea obligaţiilor de asigurare RCA.
(10)În cazul suspendării efectelor contractului RCA, în baza opţiunii asiguratului, conform prevederilor alin. (6), asigurătorul RCA:
a)prelungeşte valabilitatea contractului RCA cu perioada pentru care efectele contractului au fost suspendate, prin emiterea unui act adiţional; sau
b)restituie asiguratului diferenţa de primă corespunzătoare perioadei de suspendare, calculată prorata numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a contractului RCA.
(11)Suspendarea efectelor contractului RCA are loc cu începere de la data primirii de către asigurătorul RCA a solicitării de suspendare conform alin. (6), dar nu mai devreme de data suspendării, în condiţiile legislaţiei în vigoare, a înmatriculării vehiculului şi numai până la data încetării suspendării înmatriculării sau a dreptului de circulaţie al vehiculului.
(12)Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea.
(13)În aplicarea prevederilor alin. (12), contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărui operator economic care desfăşoară activităţi de reparaţii ale autovehiculelor, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să îi influenţeze opţiunea.