Art. 44. - Art. 44: Distribuţia energiei electrice - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale

M.Of. 485

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 44: Distribuţia energiei electrice
(1)Distribuţia energiei electrice se realizează de către operatorul de distribuţie, persoană juridică, titulară de licenţă sau exceptată de la licenţiere conform prevederilor art. 10 alin. (42).

(2)Operatorii de distribuţie prestează servicii pentru toţi utilizatorii reţelelor electrice de distribuţie, în condiţii nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplineşte cerinţele prezentei legi, cu respectarea normelor şi standardelor de performanţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare.
(3)Reţelele electrice de distribuţie se delimitează faţă de instalaţiile de producere sau de reţelele electrice de transport şi de cele ale clienţilor finali în punctele de delimitare patrimonială.
(4)Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că:
Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacităţile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).
Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice,

(5)Fac excepţie de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de distribuţie, titular de licenţă, a dobândit dreptul de proprietate, în condiţiile legii.
(6)Reţelele electrice de distribuţie se dezvoltă pe baza principiilor de eficienţă economică, cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, a protecţiei mediului, a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi cu economisirea energiei, conform normelor tehnice şi de siguranţă cuprinse în reglementările tehnice în vigoare.
(7)Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate conform reglementărilor emise de autoritatea competentă, în baza unor criterii obiective.
(8)În cazul în care cheltuielile prevăzute la alin. (7) sunt suportate de către client, capacităţile energetice rezultate vor fi preluate de către operatorul de distribuţie cu despăgubire, conform unei metodologii aprobate de ANRE, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(9)Până la data intrării în vigoare a reglementărilor emise de autoritatea competentă, suportarea cheltuielilor de modificare a instalaţiilor se află în sarcina celui care a generat modificarea.
(10)Operatorul de distribuţie este obligat:
a)să ofere o soluţie de racordare la reţea a tuturor solicitanţilor;
b)să comunice condiţiile de racordare;
c)să racordeze toţi solicitanţii la sistemul de distribuţie.

(11)Restricţionarea accesului la reţea al solicitanţilor având calitatea de consumatori sau producători de energie electrică este interzisă în afara condiţiilor prevăzute de lege.