Capitolul ii - Organizarea si conducerea Jandarmeriei Romane - Legea 116/1998 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane

M.Of. 224

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Iunie 1998
CAPITOLUL II:Organizarea si conducerea Jandarmeriei Romane
Art. 4
(1)Jandarmeria Romana este organizata pe principii militare, pe intreg teritoriul tarii, si are in structura:
a)Comandamentul National al Jandarmeriei;
b)comandamente de jandarmi teritoriale;
- comandamente de jandarmi judetene si Comandamentul de jandarmi al municipiului Bucuresti;
- batalioane de jandarmi;
- detasamente, companii, sectii, plutoane, garzi, posturi si grupe de jandarmi;
c)brigada mobila de jandarmi;
d)centre de instructie;
e)unitati speciale de jandarmi;
f)institutii de invatamant;
g)baza pentru logistica;
h)baza de reparatii.
(2)Organizarea Jandarmeriei Romane, prevazuta la alin. (1), se realizeaza pe actualele structuri ale trupelor de jandarmi.
(3)Prin ordin al ministrului de interne, atunci cand situatia operativa o impune, se pot infiinta subunitati de jandarmi in mediul rural, in limita efectivelor si a fondurilor aprobate.
Art. 5
Comandamentul National al Jandarmeriei este unitatea centrala de comanda a Jandarmeriei Romane, care conduce activitatea tuturor structurilor din subordine.
Art. 6
(1)Comandamentul National al Jandarmeriei este condus de un ofiter de jandarmi, in calitate de comandant al Jandarmeriei Romane, numit in aceasta functie de ministerul de interne, cu avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2)Comandantul Jandarmeriei Romane este ajutat, in indeplinirea atributiilor sale, de adjuncti numiti in functie, la propunerea sa, de secretarul de stat din Ministerul de Interne, care coordoneaza activitatea Jandarmeriei Romane. In exercitarea atributiilor legale, comandantul Jandarmeriei Romane emite ordine si dispozitii obligatorii pentru personalul din subordine.
(3)Jandarmeria Romana este reprezentata, in relatiile cu autoritatile aministratiei publice centrale si locale si cu institutiile similare din alte state, de catre comandant sau de catre imputernicitii acestuia.
Art. 7
(1)Comandamentul National al Jandarmeriei are in compunerea sa statul major, directii, sectii, unitati speciale, servicii si birouri.
(2)Regulamentul de organizare si functionare a Comandamentului National al Jandarmeriei se aproba de catre ministerul de interne.
Art. 8
(1)Comandamentul de jandarmi teritorial este o mare unitate destinata organizarii, conducerii si coordonarii misiunilor specifice pentru indeplinirea atributiilor ce revin jandarmeriei intr-o zona de responsabilitate corespunzatoare teritoriului mai multor judete si al municipiului Bucuresti, avand in compunere comandamente de jandarmi judetene si al municipiului Bucuresti, batalioane de jandarmi, detasamente, companii, sectii, plutoane, garzi, posturi, grupe de jandarmi, subunitati de specialisti si de logistica.
(2)Comandamentele de jandarmi teritoriale se constituie, de regula, pe structurile brigazilor de jandarmi.
(3)Comandantul comandamentului de jandarmi teritorial este ofiter de jandarmi.
Art. 9
(1)Comandamentul de jandarmi judetean si Comandamentului de jandarmi al municipiului Bucuresti sunt unitati destinate organizarii, conducerii si executarii misiunilor specifice pentru indeplinirea atributiilor ce ii revin jandarmeriei intr-o zona de responsabilitate crespunzatoare teritoriului unui judet, si respectiv, al municipiului Bucuresti. Acestea au in compunere batalioane de jandarmi, detasamente, companii, sectii, plutoane, garzi, posturi, subunitati mobile si de paza.
(2)Comandamentul de jandarmi judetean si Comendamentul de jandarmi al municipiului Bucuresti se constituie, de regula, pe structura actualelor batalioane sau detasamente de jandarmi.
(3)Comandamentul de jandarmi judetean si cel al Comandamentului de jandarmi al municipiului Bucuresti sunt ofiteri de jandarmi.
Art. 10
(1)Brigada mobila de jandarmi este o mare unitate subordonata nemijlocit Comandamentului National al Jandarmeriei, destinata executarii, independent sau in coperare cu celelalte unitati ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Apararii Nationale si cu alte componente ale sistemului national de aparare, de misiuni pentru indeplinirea atributiilor specifice pe intreg teritoriul national. Aceasta are in compunere batalioane, detasamente de jandarmi si subunitati de specialisti.
(2)Comandantul brigazii mobile de jandarmi este ofiter de jandarmi.
Art. 11
(1)Infiintarea de noi comandamente teritoriale si de brigazi de jandarmi se aproba de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.
(2)Prin ordin al ministrului de interne, la propunerea comandantului Jandarmeriei Romane, se pot infiinta unitati si subunitati de jandarmi, in raport cu nevoile operative, in limita efectivelor si a fondurilor aprobate.
Art. 12
(1)Batalionul de jandarmi este o unitate destinata executarii de misiuni, de regula intr-o zona de responsabilitate a unui comandament de jandarmi. Acesta are in compunere, detasamente, companii, sectii, plutoane, garzi, posturi, grupe si subunitati de logistica.
(2)Batalionul de jandarmi este condus de un comandant, ofiter de jandarmi.
Art. 13
Detasamentul, compania, sectia, plutonul, postul si grupa de jandarmi sunt subunitati organizate ca structuri militare pentru instructie si pentru indeplinirea misiunilor specifice, independente sau in subordinea nemijlocita a comandamentelor de jandarmi, a centrelor de instructie, a unitatilor speciale si a batalioanelor de jandarmi.
Art. 14
(1)Centrul de instructie este o unitate destinata instruirii si perfectionarii pregatirii personalului necesar completarii efectivelor unitatilor de jandarmi si functioneaza confoorm statului de organizare aprobat de ministrul de interne.
(2)Centrul de instructie este condus de catre un comandant, ofiter de jandarmi.
(3)Centrul de instructie si perfectionare de transmisiuni a personalului de specialitate din jandarmerie se constituie pe structura actuala a regimentului de transmisiuni.
Art. 15
(1)Unitatea speciala de jandarmi este destinata executarii misiunilor de paza si de aparare a unor obiective de importanta deosebita, de paza si de transport al unor bunuri si valori deosebite.
(2)Unitatea speciala este condusa de catre un comandant, ofiter de jandarmi.
Art. 16
(1)Institutiile de invatamant sunt unitati militare destinate formarii, perfectionarii pregatirii si specializarii personalului jandarmeriei si functioneaza conform statelor de organizare apriobate de ministrul de interne.
(2)Perfectionarea pregatirii personalului de jandarmerie se realizeaza in centre de profil si in scoli de aplicatie.
Art. 17
(1)Baza pentru logistica este destinata asigurarii aprovizionarii, stocarii, conservarii si distribuirii mijloacelor materiale necesare Jandarmeriei Romane.
(2)La nivelul fiecarei structuri de baza din compunerea Jandarmeriei Romane se infiinteaza unitati si subunitati de logistica.
Art. 18
Baza de reparatii este destinata asigurarii repararii autovehiculelor, utilajelor, armamentului si tehnicii specifice din inzestrarea jandarmeriei.
Art. 19
La nivelul Comandamentului National al Jandarmeriei, al comandamentelor teritoriale, judetene si al Comandamentului de jandarmi al municipiului Bucuresti, al brigazii mobile de jandarmi si al institutiilor de invatamant se organizeaza, in functie de necesutati, compartimente asdministrative, tehnice, financiare si medicale, care raspund de intreaga activitate specifica, necesara indeplinirii misiunilor si instruirii personalului.
Art. 20
Marile unitati, unitatile si subunitatile de jandarmi, la ordinul ministrului de interne, pot actiona in oricare alta zona a tarii decat cea de responsabiliate permanenta.