Art. 2. - Art. 2 - Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale

M.Of. 24

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2022
Art. 2
(1)Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, şi sunt interzise următoarele practici comerciale ale întreprinderii şi/sau ale angajatului care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau sunt susceptibile să producă prejudicii altor întreprinderi, după cum urmează:
a)denigrarea unei întreprinderi concurente sau a produselor/serviciilor sale, de natură să îi lezeze interesele legitime, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o altă întreprindere sau un fost sau actual angajat de informaţii care nu corespund realităţii;
b)deturnarea clientelei unei întreprinderi concurente de către un fost sau actual angajat, prin folosirea unor informaţii despre care acesta avea cunoştinţă la momentul săvârşirii faptei că reprezintă secrete comerciale sau informaţii confidenţiale şi a căror dezvăluire poate dăuna semnificativ intereselor acelei întreprinderi;
c)discreditarea activităţii unei întreprinderi concurente sau a produselor şi serviciilor sale, realizată de către o altă întreprindere sau un fost sau actual angajat, prin recurgerea la acţiuni menite să atragă pierderea bunei reputaţii sau a credibilităţii acesteia, prin alte mijloace decât cele prevăzute la lit. a);
d)orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube concurenţilor.
(2)În perioadele de stare de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi stare de război, stare de asediu şi stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situaţii de criză stabilite explicit prin acte normative, pentru produsele, categoriile de produse sau serviciile stabilite ca fiind în situaţie de risc speculativ prin hotărâre a Guvernului, sunt interzise practicile de concurenţă neloială care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, săvârşite de întreprinderi faţă de alte întreprinderi, care constau în: practicarea unor preţuri nejustificat de mari, limitarea în mod nejustificat a producţiei sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piaţa externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piaţa românească şi revânzării lor ulterioare la un preţ crescut în mod nejustificat.
(3)Este, de asemenea, practică de concurenţă neloială care contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe exploatarea poziţiei superioare de negociere a unei întreprinderi faţă de o altă întreprindere cu care s-a aflat sau se află într-o relaţie comercială de natură să îi producă acesteia din urmă un prejudiciu semnificativ şi să fie de natură să afecteze concurenţa pe piaţă, realizată prin acţiuni sau inacţiuni precum: refuzul nejustificat de a furniza sau de a cumpăra bunuri sau servicii, nerespectarea clauzelor contractuale privind plata, furnizarea sau achiziţia, impunerea unor condiţii nejustificat de oneroase sau discriminatorii faţă de obiectul contractului sau modificarea ori încetarea nejustificată a relaţiilor comerciale cu întreprinderea parteneră.
(4)Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când faptele identificate sunt săvârşite în asemenea condiţii încât să reprezinte practici anticoncurenţiale prevăzute de Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau art. 101 sau 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.
(5)Prevederile alin. (3) nu se aplică domeniului reglementat de Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi domeniului reglementat de Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.