Capitolul vi - Sancţiuni - Legea 107/1996 Legea apelor

M.Of. 244

În vigoare
Versiune de la: 8 Iulie 2024
CAPITOLUL VI:Sancţiuni
Art. 86
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 87
Constituie contravenţii în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
1.executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum şi modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizaţie sau fără respectarea avizului ori a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
2.exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, fără respectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor;
3.folosirea resurselor de apă de suprafaţă sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, cu excepţia satisfacerii necesităţilor gospodăriei proprii;
4.evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum şi descărcarea de reziduuri şi orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
5.extragerea agregatelor minerale din albiile, malurile, luncile şi terasele cursurilor de apă, canalelor, lacurilor, de pe plajă sau de pe faleza mării, fără aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor sau fără respectarea prevederilor acestora;
6.extragerea agregatelor minerale din rezerve neomologate sau în afara perimetrelor marcate;
7.nerespectarea de către agenţii economici a obligaţiei de a solicita autorizaţia de gospodărire a apelor, la termenele stabilite;
8.nerespectarea, de către producătorii de informaţii ce pot constitui Fondul naţional de date de gospodărirea apelor, a obligaţiilor de a păstra aceste date şi de a le furniza conform prevederilor prezentei legi;
9.amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe, fără avizul de amplasament, precum şi fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor sau fără respectarea măsurilor de protecţie împotriva inundaţiilor;
10.neîntreţinerea corespunzătoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite, de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă a apei sau de către deţinătorii de lucrări;
11.nerespectarea de către persoanele fizice şi persoanele juridice a regimului impus în zonele de protecţie;
12.nerespectarea de către utilizatorii de apă a obligaţiilor legale care le revin privind gospodărirea raţională a apei, întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii sau a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare-epurare;
13.neasigurarea întreţinerii şi exploatării staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacitatea autorizată, lipsa de urmărire, prin analize de laborator, a eficienţei acestora şi de intervenţie operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate şi în limitele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor;
14.evacuarea apelor de mină sau de zăcământ în cursurile de apă fără asigurarea epurării corespunzătoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii naturali de suprafaţă;
15.folosirea, transportul, mânuirea şi depozitarea de reziduuri sau de substanţe chimice, fără asigurarea condiţiilor de evitare a poluării, directă sau indirectă, a apelor de suprafaţă sau subterane;
16.practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă, a pisciculturii în regim de furajare a peştilor;
17.topirea teiului, cânepii, inului sau a altor plante textile, fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor şi în afara locurilor anume destinate şi amenajate în aceste scopuri;
18.depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălţilor şi pe faleza mării, pe baraje şi diguri sau în zonele de protecţie a acestora a materialelor de orice fel;
19.spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a vehiculelor şi autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice;
20.spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanţe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenţilor şi a ambalajelor ce au conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;
21.vărsarea sau aruncarea în instalaţii sanitare sau în reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;
22.deversarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor sau ale obiectivelor industriale, cu nerespectarea condiţiilor stabilite de deţinătorii acestora, ca şi lipsa preepurării locale a acestor ape;
23.folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu conţinut toxic;
24.nerespectarea, de către persoanele fizice şi juridice, a reglementărilor legale în vigoare, în cazurile de poluare a apelor naţionale navigabile de către nave sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;
25.inexistenţa, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale sau neaplicarea acestora;
26.neanunţarea unităţilor de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale, de către utilizatorii care au produs-o;
27.neluarea de măsuri operative, de către utilizatorul de apă care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor acesteia;
28.nerespectarea, de către persoane fizice şi persoane juridice, a restricţiilor în folosirea apelor şi a altor măsuri, stabilite pentru perioadele de secetă, ape mari sau calamităţi;
29.inexistenţa planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice şi a planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ, sistem hidrotehnic şi bazin hidrografic, precum şi nerespectarea prevederilor acestora;
30.obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum şi scoaterea din funcţiune, în orice mod, a construcţiilor şi instalaţiilor de descărcare a apelor mari;
31.plantarea, tăierea ori distrugerea arborilor, arbuştilor, tufelor, a culturilor perene şi puieţilor din albiile minore şi majore ale cursurilor de apă, din cuvetele lacurilor de acumulare şi de pe malurile lor sau de pe baraje, diguri şi din zonele de protecţie a acestora;
32.plantarea de stâlpi pe baraje şi diguri, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia;
33.păşunatul în zonele de protecţie a cursurilor de apă;
34.distrugerea sau deteriorarea unităţilor şi instalaţiilor reţelei naţionale de observaţii, a reperelor, a mirelor hidrometrice sau a altor însemne tehnice sau topografice, a forajelor hidrogeologice, a staţiilor de determinare automată a calităţii apelor şi a altora asemenea;
35.instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene prin, peste sau sub albii ale râurilor, diguri, canale, conducte, baraje sau alte lucrări hidrotehnice ori în zonele de protecţie a acestora, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia;

36.efectuarea de săpături pe maluri şi în albiile cursurilor de apă sau ale canalelor pentru executarea de lucrări de traversare sau alte lucrări hidrotehnice, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea acestuia;
37.circulaţia cu vehicule, trecerea cu animale sau staţionarea acestora pe baraje, diguri sau canale, cu excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii operative;
38.întreţinerea necorespunzătoare a lucrărilor de captare, acumulare şi distribuţie a apei, a lucrărilor de protecţie a albiilor şi malurilor, a celor de prevenire şi combatere a acţiunii distructive a apelor;
39.inexistenţa la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalaţiilor şi construcţiilor care să asigure în aval debitele de servitute, precum şi migrarea ihtiofaunei, în condiţiile art. 53 alin. (4);

40.nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare şi prizelor de apă, precum şi neasigurarea debitelor de servitute, în condiţiile art. 53 alin. (4);

41.inexistenţa sau nefuncţionarea puţurilor de observaţie şi control pentru urmărirea poluării apelor subterane, datorită apelor uzate rezultate din activitatea proprie;
42.inexistenţa dispozitivelor sau a aparaturii de măsură şi control al debitelor de apă captate sau evacuate;
43.inexistenţa dispozitivelor sau a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice şi de alarmare în caz de pericol;
44.întreţinerea necorespunzătoare a dispozitivelor sau aparaturii de măsură şi control al debitelor de apă captate sau evacuate, precum şi a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice şi de alarmare în caz de pericol;
45.refuzul persoanelor fizice şi juridice de a prezenta avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la control cu reprezentanţi de specialitate;
46.refuzul de a permite, personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor şi celor cu drept de control, accesul la ape, pe terenurile şi incintele utilizatorilor de apă sau ale deţinătorilor de lucrări, precum şi în orice alt loc unde este necesar a efectua constatări, a monta şi a întreţine aparatura de măsură şi control, a preleva probe de apă sau a interveni în aplicarea prevederilor legale;
47.neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum şi a solicitărilor legale ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi ale Regiei Autonome "Apele Române";
48.autorizarea lucrărilor prevăzute la art. 48 fără a fi îndeplinite condiţiile pentru prevenirea poluării apelor, conform prevederilor legale în vigoare, sau retragerea nejustificată a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
49.neprimirea sub orice formă, de către deţinătorii terenurilor din aval, a apelor ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte;
50.executarea de construcţii sau instalaţii supraterane în zonele de protecţie a platformelor meteorologice;
51.neparticiparea la acţiunile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale pe cursurile de apă;
52.inexistenţa instalaţiilor de stocare, epurare şi a racordurilor de descărcare în instalaţii de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;
53.branşarea locuinţelor la reţeaua de alimentare cu apă centralizată, fără existenţa sau realizarea reţelelor de canalizare a staţiei de epurare.
54.nerespectarea de către proprietarii/administratorii lucrărilor inginereşti de artă (poduri) a obligaţiei de a asigura secţiunea optimă de scurgere a apelor, în limita a două lungimi ale lucrării de artă (poduri) în albia majoră în amonte şi în limita unei lungimi a lucrării de artă (poduri) în albia minoră în aval, pentru a respecta parametrii avizaţi;
55.nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (2) privind acordarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălţilor şi din terasă;

56.nealocarea de către autorităţile centrale şi locale în prevederile bugetare a sumelor necesare asigurării stocului, precum şi neasigurarea stocului de materiale de intervenţie, mijloacelor mecanice şi de transport pentru apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi intervenţii în cazul poluărilor accidentale;
57.neparticiparea operatorilor economici la acţiunile operative de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi de combatere a poluărilor accidentale, organizate de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;
58.[textul din Art. 87, punctul 58. din capitolul VI a fost abrogat la 12-iun-2023 de Art. I, punctul 33. din Ordonanta urgenta 52/2023]
59.neluarea de către autorităţile administraţiei publice locale de măsuri operative privind amenajarea locurilor speciale pentru depozitarea deşeurilor de orice fel;
60.neasigurarea de către autorităţile administraţiei publice locale a curăţării cursurilor de apă, a bălţilor şi a malurilor acestora de pe raza localităţilor, precum şi neluarea măsurilor operative privind verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă;
61.realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie în zona podurilor, în zona captărilor de apă din râu, a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversărilor de conducte sau alte lucrări inginereşti de artă.

62.nerespectarea obligaţiei riveranilor sau a unităţilor administrativ-teritoriale, prin autorităţile administraţiei publice locale, de a întreţine albiile cursurilor de apă în zonele stabilite;
63.lipsa regulamentelor de exploatare şi a planurilor de avertizare-alarmare la deţinătorii de baraje şi lacuri de acumulare, prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, precum şi nereactualizarea acestora;
64.eliberarea autorizaţiei de construire pentru amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe, fără avizul de amplasament, precum şi fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor.

65.restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie în folosul altor activităţi sau depăşirea cantităţii de apă alocate, dacă are un caracter sistematic ori a produs o perturbare în activitatea unei unităţi de ocrotire socială sau a cauzat neajunsuri în alimentarea cu apă a populaţiei;
66.continuarea activităţii după pierderea drepturilor obţinute în baza legii.

67.primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea agregatelor minerale fără documente specifice de transport al acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea agregatelor minerale, la regimul spaţiilor de depozitare a acestora şi al instalaţiilor de prelucrare prevăzute la art. 33 alin. (13).

68.nemontarea de panouri de avertizare, precum şi neîmprejmuirea zonei lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către persoanele fizice şi/sau juridice care efectuează respectivele lucrări;
69.nesupravegherea permanentă, prin mijloace audio-video şi/sau pază, a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către proprietarii, administratorii sau beneficiarii acestora;
70.nesemnalizarea corespunzătoare a faptului că există riscul modificării adâncimii apei în timpul şi ulterior lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către persoanele fizice şi/sau juridice care efectuează respectivele lucrări.

Art. 88
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 87, săvârşite de persoanele fizice şi juridice, se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 5), 6), 9), 11)-18), 21)-23), 28), 30), 34), 35), 52), 54), 56) şi 59)-66).

b)cu amendă de la 35.000 lei la 40.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 1)-4), 7), 10), 24)-27), 29), 31), 32), 39)-41), 43)-51), 55), 68) şi 69);

c)cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 8), 19), 20), 33), 36)-38), 42), 53), 57), 67) şi 70).

(2)Cuantumul amenzilor se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
(3)[textul din Art. 88, alin. (3) din capitolul VI a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VIII, punctul 8. din Ordonanta urgenta 71/2011]
(4)
[textul din Art. 88, alin. (4) din capitolul VI a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VIII, punctul 8. din Ordonanta urgenta 71/2011]
(5)[textul din Art. 88, alin. (5) din capitolul VI a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VIII, punctul 8. din Ordonanta urgenta 71/2011]
Art. 89
[textul din Art. 89 din capitolul VI a fost abrogat la 12-iun-2006 de Art. I, punctul 30. din Legea 112/2006]
Art. 90
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 88 se fac de către:
a)inspectorii din Administraţia Naţională "Apele Române";

b)directorul general al Administraţiei Naţionale «Apele Române», directorii administraţiilor bazinelor de apă, precum şi salariaţii împuterniciţi de aceştia;

c)alte persoane împuternicite de conducerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor;
d)comisarii Gărzii de Mediu.

e)ofiţeri, subofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române şi Jandarmeriei Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 87 pct. 67).

Art. 91
Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

(2)[textul din Art. 91, alin. (2) din capitolul VI a fost abrogat la 24-aug-2018 de Art. 25, alin. (1) din capitolul VI din Legea 203/2018]
Art. 92
(1)Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafaţă şi subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentraţie care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul, producţia agricolă ori industrială sau fondul piscicol, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi următoarele fapte:
a)poluarea, în orice mod, a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic şi produce daune utilizatorilor de apă din aval;
b)depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deşeurilor rezultate din folosirea acestuia;
c)punerea în pericol a digurilor de contur ale lacurilor de acumulare prin exploatările de agregate minerale din albia majoră sau terase.
(3)Depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte chimice, de pesticide ori de alte substanţe toxice periculoase în zonele de protecţie a apelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(3) se pedepseşte.

(6)Prin derogare de la dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunilor prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei şi 25.000 lei.

Art. 93
(1)Executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum şi darea în exploatare de unităţi fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizaţiei de gospodărire a apelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi următoarele fapte:
a)utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizaţia de gospodărire a apelor;

b)exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia de gospodărire a apelor;
c)exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice, construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice sau a instalaţiilor de măsurare automată a calităţii apelor;
d)utilizarea albiilor minore fără autorizaţia de gospodărire a apelor, precum şi a plajei şi ţărmului mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.

Art. 94
[textul din Art. 94 din capitolul VI a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 60, punctul 5. din titlul II din Legea 187/2012]
Art. 95
(1)Manevrarea de către persoanele neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor sau a altor construcţii ori instalaţii hidrotehnice, circulaţia vehiculelor pe coronamentul digurilor şi barajelor neamenajate în acest scop, tăierea la ras a perdelelor forestiere de protecţie a digurilor şi lacurilor de acumulare, blocarea golirilor de fund ale barajelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează efectuarea de săpături, gropi sau şanţuri în baraje, diguri ori în zonele de protecţie a acestor lucrări, precum şi extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de apărare, fără avizul de gospodărire a apelor ori cu nerespectarea acestuia.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
(4)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.

Art. 96
[textul din Art. 96 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 97
[textul din Art. 97 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 98
[textul din Art. 98 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 99
[textul din Art. 99 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 100
[textul din Art. 100 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 101
[textul din Art. 101 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 102
[textul din Art. 102 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 103
[textul din Art. 103 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 104
[textul din Art. 104 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 105
[textul din Art. 105 din capitolul VI a fost abrogat la 30-aug-2004 de Art. I, punctul 106. din Legea 310/2004]
Art. 106
Infracţiunile prevăzute de prezenta lege se constată de către organele abilitate, precum şi de către personalul prevăzut la art. 90, care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală.