Art. 81. - Contribuţiile specifice de gospodărire a apelor în sensul prezentei legi sunt: - Legea 107/1996 Legea apelor
M.Of. 244
În vigoare Versiune de la: 8 Iulie 2024
Art. 81
(1)Sistemul de contribuţii, plăţi, tarife şi penalităţi specifice activităţii de gospodărire a resurselor de apă se aplică tuturor utilizatorilor. Cuantumul contribuţiilor, plăţilor, tarifelor şi penalităţilor specifice activităţii de gospodărire a resurselor de apă se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale în domeniul apelor.
(3)Administraţia Naţională «Apele Române», în calitate de operator unic atât al resurselor de apă de suprafaţă, naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, cât şi al resurselor de apă subterane, indiferent de natura lor şi a instalaţiilor, îşi constituie veniturile proprii dintr-o contribuţie specifică de gospodărire a apelor plătită lunar de către toţi utilizatorii resurselor de apă pe baza facturii fiscale emise, conform abonamentului de utilizare/exploatare încheiat în acest sens, care constituie titlu executoriu, din plăţile pentru serviciile comune de gospodărire a apelor, din penalităţi specifice activităţii de gospodărire a apelor, din tarife pentru avizele, autorizaţiile pe care le poate emite sau pe care este împuternicită să le emită, precum şi din majorările de întârziere aplicate în conformitate cu prevederile legale în materie.
(31)Contribuţiile specifice de gospodărire a apelor în sensul prezentei legi sunt:
a)contribuţia pentru utilizarea resurselor de apă pe categorii de resurse şi utilizatori;
b)contribuţia pentru primirea apelor uzate în resursele de apă;
c)contribuţia pentru potenţialul hidroenergetic asigurat prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române»;
d)contribuţia pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă şi cuvetele lacurilor de acumulare, precum şi fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale;
e)contribuţia aferentă cheltuielilor generale de administrare, întreţinere şi dezvoltare, pentru gestionarea durabilă a infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor, în cotă fixă, aplicabilă tuturor utilizatorilor resurselor de apă pe categorii de resurse şi utilizatori.
(32)Creanţele reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", potrivit prevederilor art. 81 din prezenta lege şi ale anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se execută prin organe de executare proprii, abilitate în conformitate cu Codul de procedură fiscală. Administraţia Naţională "Apele Române" elaborează metodologia privind executarea creanţelor reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale în domeniul apelor.
(33)Pentru deplasarea realizată în scopul prelevării probelor de apă uzată în vederea efectuării analizelor de control, respectiv a analizelor pentru urmărirea realizării prevederilor abonamentului-cadru de utilizare/exploatare a resursei de apă, raportat la frecvenţa de monitorizare pentru categoriile de folosinţe de ape, se percepe un tarif stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Frecvenţa de monitorizare pentru categoriile de folosinţe de ape se stabileşte şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor.
(34)Pentru utilizarea domeniului public în vederea traversării/subtraversării bunurilor administrate de Administraţia Naţională «Apele Române» se instituie un tarif de utilizare. Sunt exceptate de la obligaţia achitării tarifului de utilizare a domeniului public toate lucrările aferente reţelelor de interes public de transport şi de distribuţie a energiei electrice, respectiv a gazelor naturale, realizate de operatorii din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.
(35)Se instituie un tarif expertize studii în domeniul gospodăririi apelor.
(4)Utilizatorii de apă, consumatori sau neconsumatori, au obligaţia să plătească, după caz, lunar/trimestrial/semestrial/anual cuantumul contribuţiei specifice de gospodărire a apelor; în caz contrar, li se vor aplica penalităţi de întârziere conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumurile contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, tarifelor şi penalităţilor pentru abateri de la prevederile reglementate aferente mecanismului economic se indexează anual prin aplicarea indicelui anual al preţurilor de consum. Noile cuantumuri se notifică utilizatorilor în cadrul abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă, fiind aplicabile de îndată.
(41)În amenajările piscicole se plăteşte numai apa consumată. În înţelesul prezentei legi, prin expresia apă consumată se înţelege diferenţa dintre cantitatea de apă înregistrată la intrarea în amenajarea piscicolă şi cea de la ieşirea din aceasta, cu condiţia ca parametrii fizico-chimici ai acesteia la ieşire să corespundă normelor de calitate acceptate. Contorizarea consumului se face atât la intrare, cât şi la ieşire de către Administraţia Naţională "Apele Române" şi/sau Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, cu care amenajarea piscicolă încheie contract de livrare a apei.
(5)Pentru apa tratată şi livrată sau pentru alte servicii de apă, operatori, furnizori sau prestatori sunt persoane fizice sau juridice care, după caz, au în administrare lucrări hidrotehnice sau care prestează servicii de apă.
(1)Sistemul de contribuţii, plăţi, tarife şi penalităţi specifice activităţii de gospodărire a resurselor de apă se aplică tuturor utilizatorilor. Cuantumul contribuţiilor, plăţilor, tarifelor şi penalităţilor specifice activităţii de gospodărire a resurselor de apă se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale în domeniul apelor.(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică la apa tranzitată pentru navigaţie pe căile navigabile artificiale, precum şi persoanelor fizice care folosesc apa conform art. 9 alin. (2).
(3)Administraţia Naţională «Apele Române», în calitate de operator unic atât al resurselor de apă de suprafaţă, naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, cât şi al resurselor de apă subterane, indiferent de natura lor şi a instalaţiilor, îşi constituie veniturile proprii dintr-o contribuţie specifică de gospodărire a apelor plătită lunar de către toţi utilizatorii resurselor de apă pe baza facturii fiscale emise, conform abonamentului de utilizare/exploatare încheiat în acest sens, care constituie titlu executoriu, din plăţile pentru serviciile comune de gospodărire a apelor, din penalităţi specifice activităţii de gospodărire a apelor, din tarife pentru avizele, autorizaţiile pe care le poate emite sau pe care este împuternicită să le emită, precum şi din majorările de întârziere aplicate în conformitate cu prevederile legale în materie.
(31)Contribuţiile specifice de gospodărire a apelor în sensul prezentei legi sunt:
a)contribuţia pentru utilizarea resurselor de apă pe categorii de resurse şi utilizatori;
b)contribuţia pentru primirea apelor uzate în resursele de apă;
c)contribuţia pentru potenţialul hidroenergetic asigurat prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române»;
d)contribuţia pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă şi cuvetele lacurilor de acumulare, precum şi fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale;
e)contribuţia aferentă cheltuielilor generale de administrare, întreţinere şi dezvoltare, pentru gestionarea durabilă a infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor, în cotă fixă, aplicabilă tuturor utilizatorilor resurselor de apă pe categorii de resurse şi utilizatori.
(32)Creanţele reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", potrivit prevederilor art. 81 din prezenta lege şi ale anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se execută prin organe de executare proprii, abilitate în conformitate cu Codul de procedură fiscală. Administraţia Naţională "Apele Române" elaborează metodologia privind executarea creanţelor reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale în domeniul apelor.
(33)Pentru deplasarea realizată în scopul prelevării probelor de apă uzată în vederea efectuării analizelor de control, respectiv a analizelor pentru urmărirea realizării prevederilor abonamentului-cadru de utilizare/exploatare a resursei de apă, raportat la frecvenţa de monitorizare pentru categoriile de folosinţe de ape, se percepe un tarif stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Frecvenţa de monitorizare pentru categoriile de folosinţe de ape se stabileşte şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor.
(34)Pentru utilizarea domeniului public în vederea traversării/subtraversării bunurilor administrate de Administraţia Naţională «Apele Române» se instituie un tarif de utilizare. Sunt exceptate de la obligaţia achitării tarifului de utilizare a domeniului public toate lucrările aferente reţelelor de interes public de transport şi de distribuţie a energiei electrice, respectiv a gazelor naturale, realizate de operatorii din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.
(35)Se instituie un tarif expertize studii în domeniul gospodăririi apelor.
(4)Utilizatorii de apă, consumatori sau neconsumatori, au obligaţia să plătească, după caz, lunar/trimestrial/semestrial/anual cuantumul contribuţiei specifice de gospodărire a apelor; în caz contrar, li se vor aplica penalităţi de întârziere conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumurile contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, tarifelor şi penalităţilor pentru abateri de la prevederile reglementate aferente mecanismului economic se indexează anual prin aplicarea indicelui anual al preţurilor de consum. Noile cuantumuri se notifică utilizatorilor în cadrul abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă, fiind aplicabile de îndată.
(41)În amenajările piscicole se plăteşte numai apa consumată. În înţelesul prezentei legi, prin expresia apă consumată se înţelege diferenţa dintre cantitatea de apă înregistrată la intrarea în amenajarea piscicolă şi cea de la ieşirea din aceasta, cu condiţia ca parametrii fizico-chimici ai acesteia la ieşire să corespundă normelor de calitate acceptate. Contorizarea consumului se face atât la intrare, cât şi la ieşire de către Administraţia Naţională "Apele Române" şi/sau Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, cu care amenajarea piscicolă încheie contract de livrare a apei.
(5)Pentru apa tratată şi livrată sau pentru alte servicii de apă, operatori, furnizori sau prestatori sunt persoane fizice sau juridice care, după caz, au în administrare lucrări hidrotehnice sau care prestează servicii de apă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (330)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (330)
- Sentinta nr. RJ 2845e8eee/2025 din 06-aug-2025, Judecatoria Brasov, anulare act (Civil)
- Decizie nr. RJ 623gg7635/2023 din 15-mar-2023, Tribunalul Vaslui, contestatie la executare (Civil)
- Decizie nr. RJ 862796746/2022 din 03-mar-2022, Tribunalul Ilfov, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)