Art. 4. - Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

M.Of. 8

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2024
Art. 4
(1)Pentru terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice şi juridice, care au trecut în proprietatea statului şi pe care se găsesc instalaţii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioraţii, pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare sau operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare şi exploatare, se restituie, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora suprafeţe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, acceptate de foştii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii.

(11)Pentru terenurile foştilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin.(l), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantaţii de hamei, de duzi, plantaţii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligaţia de a le menţine destinaţia şi, acolo unde este cazul, unitatea şi funcţionalitatea.
(12)Pentru terenurile menţionate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investiţii, neamortizate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, foştii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligaţia de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiţiei, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiţiei la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceştia, de aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
(13)Pentru terenurile preluate de stat de pe care investiţiile au fost vândute cu respectarea legii, foştii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de aceştia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.
(14)În cazul opţiunii pentru despăgubiri plătite de investitori, foştii proprietari vor conveni cu investitorii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, preţul terenului1, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piaţă, şi termenul de plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.
(15)Acordul va fi înregistrat la comisia judeţeană care a validat cererea de reconstituire şi devine titlu executoriu pentru plata preţului dacă investitorul nu îşi respectă obligaţia de plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, opţiunea părţilor este definitivă şi părţile nu mai pot opta pentru alte forme de reconstituire şi, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa statului, în condiţiile dispoziţiilor legale privind acordarea de despăgubiri de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investiţiilor preluate de stat o dată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.
(16)Până la efectuarea plăţii, proprietarul investiţiei va plăti fostului proprietar al terenului o sumă, convenită de părţi, care nu poate fi mai mică decât redevenţa plătită statului la momentul acordului şi nu va putea înstrăina în nici un mod investiţia sa, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(17)Proprietarii investiţiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a contravalorii terenului.
(18)În situaţia în care nu se optează pentru despăgubiri plătite de către investitor, sau în situaţia în care fostul proprietar şi investitorul nu ajung la un acord în termenul menţionat la alin. (14), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren cât şi pentru investiţiile dovedite la data preluării terenului, în condiţiile legii.
(19)În cazul realizării acordului prevăzut la alin. (14), pentru investiţiile dovedite la data preluării terenului, fostul proprietar primeşte despăgubiri de la stat, în condiţiile legii.

(110)Proprietarii investiţiilor privatizate în condiţiile legii pot încheia acorduri de despăgubire şi cu persoane fizice îndreptăţite din judeţul respectiv, ale căror cereri de reconstituire a drepturilor de proprietate au fost validate de comisiile judeţene de fond funciar sau au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, chiar dacă aceste terenuri preluate abuziv nu s-au aflat sub investiţiile privatizate.

(2)În cazul în care investiţiile pentru care suprafaţa de teren a fost preluată de stat nu au fost executate sau se află în stadiu de proiect, suprafaţa preluată se restituie, la cerere, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pe vechiul amplasament.