Capitolul ii - Verificarea metrologica a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal - Instructiuni din 2005 de metrologie legala I.M.L. 3-05 trasabilitatea rezultatelor măsurărilor efectuate cu mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2006
CAPITOLUL II:Verificarea metrologica a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal
Art. 4
Se supun controlului metrologic legal prin verificare metrologica mijloacele de măsurare de lucru care sunt utilizate în măsurările din domeniile de interes public prevăzute la art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992, aprobata cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările şi completările ulterioare şi sunt cuprinse în Lista oficiala a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal în vigoare, numita în continuare Lista oficiala.
Art. 5
În funcţie de cerinţele de exactitate şi stabilitate impuse în utilizare, un mijloc de măsurare supus controlului metrologic legai poate fi prezentat şi la etalonare. Cu excepţia cazurilor speciale prevăzute în reglementările de metrologie legala aplicabile, prezentarea la etalonare este o decizie care aparţine în exclusivitate deţinătorului mijlocului de măsurare.
Art. 6
(1)Verificarea metrologica a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal se executa în conformitate cu prevederile normelor de metrologie legala si/ sau ale normelor de metrologie legala CEE, de către laboratoarele din structura sau în subordinea BRML ori de către laboratoarele de metrologie autorizate de BRML.
(2)Mijloacele de măsurare netransportabile din cauza gabaritelor mari sau al pericolului de dereglare se verifica la locul de utilizare, cu asigurarea condiţiilor necesare.
Art. 7
Verificările metrologice sunt:
a)verificare metrologica iniţiala.
Verificarea metrologica iniţiala stabileşte conformitatea unui mijloc de măsurare cu modelul aprobat si/sau cu cerinţele aplicabile din normele de metrologie legala. Verificarea metrologica iniţiala se efectuează individual sau, după caz, prin eşantionare statistica, asupra mijloacelor de măsurare noi, produse în tara sau importate, înainte de introducerea pe piaţa şi de punerea lor în funcţiune;
b)verificare iniţiala CEE.
Verificarea iniţiala CEE se efectuează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1055/2001 privind condiţiile de introducere pe piaţa a mijloacelor de măsurare;
c)verificare metrologica periodica.
Verificarea metrologica periodica stabileşte conformitatea mijlocului de măsurare respectiv cu modelul aprobat si/sau cu cerinţele aplicabile din reglementările de metrologie legala care s-au utilizat la verificarea iniţiala sau la punerea în funcţiune;
d)verificare metrologica după reparare sau modificare.
Verificarea metrologica după reparare sau modificare stabileşte dacă mijlocul de măsurare modificat sau reparat îsi menţine conformitatea cu modelul aprobat si/sau cu cerinţele din reglementările de metrologie legala aplicabile. Ea se efectuează după orice reparaţie sau modificare a unui mijloc de măsurare, dacă aceasta a fost efectuata în condiţiile prevăzute de reglementările specifice.
Art. 8
Cu excepţia situaţiilor prevăzute explicit în Lista oficiala, sunt acceptate la verificarea metrologica numai mijloacele de măsurare care deţin aprobare de model/aprobare de model CEE.
Art. 9
(1)Verificarea metrologica iniţiala se efectuează:
a)în laboratoarele din structura sau în subordinea BRML.
b)în laboratoarele de metrologie autorizate de BRML;
c)la locul de instalare/ utilizare, în cazul mijloacelor de măsurare prevăzute la ari. 6 alin.(2).;
d)în alte locuri decât cele prevăzute la lit. a) şi b), pentru care BRML sau laboratorul autorizat stabileşte ca sunt îndeplinite condiţiile tehnice, de dotare şi de mediu prevăzute de reglementările de metrologie legala aplicabile.
(2)Prezentarea la verificarea metrologica iniţiala se face înainte de introducerea pe piaţa sau de punerea în funcţiune. Aceasta constituie obligaţia producătorului cu sediul în România sau a importatorului, care suporta cheltuielile aferente.
(3)În cazul mijloacelor de măsurare importate pentru uzul propriu, prezentarea la verificarea metrologica iniţiala constituie obligaţia deţinătorului, care suporta cheltuielile aferente.
Art. 10
Din punctul de vedere al eşalonării activităţilor, verificarea metrologica iniţiala se efectuează:
a)într-o singura etapa, dacă mijloacele de măsurare pot fi transportate la locul de instalare fără sa fie necesara demontarea lor prealabila;
b)în doua sau mai multe etape, dacă funcţionarea corecta a mijloacelor de măsurare depinde de condiţiile de instalare sau de utilizare. Ultima etapa a verificării se executa la locul de instalare/utilizare conform prevederilor de la art. 9 lit. c), iar etapele anterioare se executa la locurile şi în condiţiile prevăzute la art.9 lit. a), b) sau d).
Art. 11
(1)Mijloacele de măsurare supuse verificării metrologice iniţiale conform prevederilor prezentelor instrucţiuni de metrologie legala, nu pot fi introduse pe piaţa sau, după caz, puse în funcţiune, decât după ce au fost supuse acestei verificări.
(2)Nu sunt supuse verificării metrologice iniţiale:
a)mijloacele de măsurare care sunt prezentate sau expuse în expoziţii, târguri, saloane;
b)mijloacele de măsurare destinate exportului;
Art. 12
(1)Verificarea metrologica periodica se efectuează, cu o periodicitate stabilita de utilizator, în cadrul intervalului de timp specificat în Lista oficiala:
a)în laboratoarele din structura sau în subordinea BRML;
b)în laboratoarele de metrologie autorizate de BRML;
c)la locul de instalare/ utilizare, în cazul mijloacelor de măsurare prevăzute la art. 6 alin. (2);
d)în alte locuri decât cele prevăzute la lit. a) st b), pentru care BRML sau laboratorul autorizat stabileşte ca sunt îndeplinite condiţiile tehnice, de dotare şi de mediu prevăzute de reglementările de metrologie legala aplicabile.
(2)Prezentarea la verificarea metrologica periodica constituie obligaţia persoanelor fizice sau juridice care, în calitate de proprietar, utilizează sau încredinţează spre utilizare mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic legal. Proprietarul suporta cheltuielile aferente verificării metrologice periodice.
Art. 13
În situaţiile în care au avut loc incidente de natura sa afecteze corecta funcţionare a mijloacelor de măsurare sau daca, din cauza frecventei mari de utilizare sau a regimurilor grele de exploatare, nu mai exista garanţia unor măsurări corecte, deţinătorul are obligaţia de a scoate din uz mijloacele de măsurare respective şi de a le prezenta la verificare metrologica, indiferent de data expirării termenului de valabilitate a verificării metrologice anterioare.
Art. 14
(1)Verificarea metrologica după reparare sau modificare se efectuează:
a)în laboratoarele din structura sau în subordinea BRML;
b)în laboratoarele de metrologie autorizate de BRML;
c)la locul de instalare/ utilizare, în cazul mijloacelor de măsurare prevăzute la art. 6 alin. (2).
d)în alte locuri decât cele prevăzute la lit. a) şi b), pentru care BRML sau laboratorul autorizat stabileşte ca sunt îndeplinite condiţiile tehnice, de dotare şi de mediu prevăzute de reglementările de metrologie legala aplicabile.
(2)Prezentarea mijloacelor de măsurare la verificarea metrologica după reparare sau modificare constituie obligaţia operatori economici care au efectuat repararea sau modificarea şi care suporta cheltuielile aferente.
Art. 15
(1)Verificarea metrologica după reparare sau modificare se efectuează prin aplicarea procedurii de verificare metrologica periodica, în cazul unor intervenţii obişnuite.
(2)Nu se accepta la verificarea metrologica periodica mijloacele de măsurare care au fost supuse la intervenţii majore care, în mod evident, sunt de natura sa modifice caracteristicile metrologice sau tehnice ale mijlocului de măsurare, stabilite, după caz, prin certificatul aprobării de model sau prescripţiile producătorului.
(3)Decizia de aplicare a uneia din proceduri aparţine conducătorului laboratorului de metrologie care efectuează verificarea metrologica după reparare sau modificare.
(4)Se admite aplicarea procedurii prevăzute la alin.(1) pentru mijloacele de măsurare aflate în utilizare, supuse reparării după expirarea valabilităţii certificatului aprobării de model, în situaţia în care în procesul de reparare nu mai pot fi utilizate subansambluri prevăzute în certificatul aprobării de model deoarece acestea nu se mai fabrica şi se utilizează subansambluri echivalente, dacă prin aceasta înlocuire nu sunt afectate caracteristicile tehnice şi metrologice ale mijloacelor de măsurare respective, cuprinse în certificatul aprobării de model. i
Art. 16
În cazul verificărilor metrologice efectuate în alte locuri decât laboratoarele din structura sau în subordinea BRML producătorii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii, deţinătorii sau, după caz, operatorii economici ce desfăşoară activităţi de reparare sunt obligaţi sa pună la dispoziţie spaţiul corespunzător, personal şi utilajele auxiliare necesare.
Art. 17
(1)Mijloacelor de măsurare care au corespuns la oricare din verificările metrologice prevăzute la art. 7 le este aplicat marcajul de verificare metrologica, cu respectarea prevederilor instrucţiunilor de metrologie legala IML 4-05. Totodată, se eliberează şi documente specifice: buletine de verificare metrologica si, după caz, certificate de etalonare sau certificate de calibrare.
(2)Buletinul de verificare metrologica trebuie sa conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)datele de identificare ale laboratorului care a efectuat verificarea metrologica;
b)numărul şi data documentului;
c)datele de identificare ale mijlocului de măsurare verificat;
d)referinţa la reglementarea/ reglementările aplicate;
e)datele de identificare ale etalonului/echipamentului de verificare utilizat;
f)rezultatul verificării metrologice, sub forma ADMIS/ RESPINS;
g)valabilitatea verificării metrologice;
h)datele de identificare şi semnătura verificatorului metrolog;
i)datele de identificare şi semnătura persoanei care a recepţionat mijlocul de măsurare verificat.
(3)Conţinutul minim de informaţii al certificatelor de etalonare sau caiibrare este prevăzut în reglementările de metrologie specifice care impun obligaţia eliberării acestor documente împreuna cu buletinele de verificare metrologica.
Art. 18
Daca o reglementare de metrologie legala specifica defineşte în mod clar subansamblurile unui mijloc de măsurare, precum şi cerinţele metrologice şi tehnice impuse acestora, verificările metrologice prevăzute la art. 7 se efectuează prin verificarea fiecărui subansamblu component, numai dacă reglementarea menţionata prevede şi acest mod de verificare. În aceste condiţii, prevederile prezentelor instrucţiuni se aplica, în mod corespunzător şi verificării metrologice a fiecărui subansamblu, totalitatea marcajelor de verificare aplicate pe fiecare subansamblu echivalând cu marcajul de verificare al întregului mijloc de măsurare.