Capitolul iii - Servicii medicale profilactice - Hotararea 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

M.Of. 332

În vigoare
Versiune de la: 19 Ianuarie 2012
CAPITOLUL III:Servicii medicale profilactice
Art. 8
(1)Serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă.

(11)Prin supraveghere specială se înţelege examenul medical profilactic efectuat de către medicul de medicina muncii, în vederea stabilirii aptitudinii în muncă pentru lucrătorii care se încadrează în următoarele categorii: persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani împliniţi, persoane cu vârsta de peste 60 de ani împliniţi, femei gravide, persoane cu handicap, persoane dependente de droguri, de alcool, stângace, persoane cu vederea monoculară, persoane în evidenţă cu boli cronice.

(2)Serviciile medicale profilactice prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor anexei nr. 1, precum şi ale actelor normative specifice.
(3)În cazuri argumentate medical, ştiinţific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale.
(4)Testarea psihologică a aptitudinilor în muncă se face potrivit prevederilor anexei nr. 1.
(5)Examinările medicale profilactice se efectuează în baza fişei de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, completată în mod obligatoriu la toate rubricile şi semnată de către angajator.

Art. 9
(1)În sensul prezentei hotărâri, aptitudinea în muncă reprezintă capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical.
(2)Pentru stabilirea aptitudinii în muncă, medicul specialist de medicina muncii poate solicita şi alte investigaţii şi examene medicale de specialitate, suplimentare celor prevăzute la art. 8.
Art. 10
În condiţiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical, aptitudinea este condiţionată de respectarea acestora, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt condiţionat".
Art. 11
(1)Inaptitudinea temporară în muncă, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă, până la reevaluarea sănătăţii de către medicul de medicina muncii.
(2)În situaţia în care lucrătorul se află temporar, din cauza unei boli, în situaţia de incapacitate medicală privind desfăşurarea activităţii la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical de medicina muncii, medicul de medicina muncii stabileşte inaptitudinea temporară până la dispariţia cauzei medicale, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar".
Art. 12
(1)Inaptitudinea permanentă în muncă, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă.
(2)[textul din Art. 12, alin. (2) din capitolul III a fost abrogat la 12-dec-2011 de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea 1169/2011]
Art. 13
Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte aptitudinea/aptitudinea condiţionată/inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă pentru profesia/funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să lucreze privind:
a)compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul examinării şi viitorul loc de muncă;
b)existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea celorlalţi lucrători de la acelaşi loc de muncă;
c)existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii şi/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
d)existenţa/inexistenţa unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigură servicii.
Art. 14
În funcţie de rezultatul examenului medical la angajarea în muncă, medicul de medicina muncii poate face propuneri pentru:
a)adaptarea postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la starea de sănătate a lucrătorului, în situaţia prevăzută la art. 15 lit. b);
b)îndrumarea persoanei care urmează a fi angajată către alte locuri de muncă;
c)includerea în circuitul informaţional şi operaţional din sistemul sanitar a acelor persoane care necesită o supraveghere medicală deosebită.
Art. 15
Examenul medical la angajarea în muncă se efectuează pentru:
a)lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată;
b)lucrătorii care îşi schimbă locul de muncă sau sunt detaşaţi în alte locuri de muncă ori alte activităţi;
c)lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.
Art. 16
(1)Examenul medical la angajarea în muncă se face la solicitarea angajatorului, care va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2)În situaţia schimbării locului de muncă, lucrătorul este obligat să prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul său de muncă anterior.
(3)Examenul medical la angajarea în muncă constă în:
a)anamneză medicală profesională şi neprofesională şi examenul clinic general, conform modelului dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4;
b)examenele medicale clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr. 1.
(4)La indicaţia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităţilor medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical la angajarea în muncă pentru locurile de muncă şi activităţile cu expunere la factori de risc profesional cuprinde şi examene medicale suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1.
(5)Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical.
(6)Medicul specialist de medicina muncii, în baza fişei de solicitare a examenului medical la angajare, fişei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical şi a examenelor medicale efectuate, completează fişa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de muncă respectiv.
(61)Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverinţă/scrisoare medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat.

(7)[textul din Art. 16, alin. (7) din capitolul III a fost abrogat la 21-ian-2008 de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 37/2008]
Art. 17
Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în muncă se completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.
Art. 18
Examenul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicaţia medicului specialist de medicina muncii în prima lună de la angajare şi are următoarele scopuri:
a)completează examenul medical la angajarea în muncă, în condiţiile concrete noilor locuri de muncă (organizarea fiziologică a muncii, a mediului de muncă, relaţiile om-maşină, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de muncă);
b)ajută organismul celor angajaţi să se adapteze noilor condiţii;
c)determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă şi recomandă măsuri de înlăturare a acestora.
Art. 19
Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri:
a)confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcţia şi locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de aptitudine;
b)depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicaţii pentru activităţile şi locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional;
c)diagnosticarea bolilor profesionale;
d)diagnosticarea bolilor legate de profesie;
e)depistarea bolilor care constituie risc pentru viaţa şi sănătatea celorlalţi lucrători la acelaşi loc de muncă;
f)depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii sale.
Art. 20
Examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor.
Art. 21
Frecvenţa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului.
Art. 22
Examenul medical periodic cuprinde următoarele:
a)înregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut în intervalul de la examenul medical în vederea angajării sau de la ultimul examen medical periodic până în momentul examenului medical respectiv;
b)examenul clinic general, conform dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4;
c)examenele clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr. 1 şi examenului indicat de către medicul specialist de medicina muncii;
d)înregistrarea rezultatelor în dosarul medical prevăzut în anexa nr. 4;
e)finalizarea concluziei prin completarea fişei de aptitudine, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, de către medicul specialist de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.
f)la indicaţia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităţilor medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical periodic poate cuprinde investigaţii şi/sau examene medicale de specialitate suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 23
Examenul medical la reluarea activităţii se efectuează după o întrerupere a activităţii de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22.
Art. 24
Efectuarea examenului medical la reluarea activităţii are următoarele scopuri:
a)confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/funcţiei avute anterior sau noii profesii/funcţii la locul de muncă respectiv;
b)stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă şi a unor activităţi specifice profesiei sau funcţiei, dacă este cazul;
c)reorientarea spre un alt loc de muncă, care să asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi a capacităţii sale de muncă.
Art. 25
Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activităţii ori de câte ori îl consideră necesar, în funcţie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrătorul a absentat din producţie.
Art. 26
Promovarea sănătăţii la locul de muncă reprezintă supravegherea activă a sănătăţii lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de muncă şi, în mod particular, cu factorii de risc profesionali.
Art. 27
În vederea conştientizării nevoilor şi obiectivelor privind sănătatea şi securitatea în muncă în rândul lucrătorilor, a angajatorilor sau a altor factori implicaţi în acest scop, medicii de medicina muncii efectuează activităţi specifice de promovare a sănătăţii la locul de muncă pentru realizarea bunăstării lucrătorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora.

Art. 28
Serviciile de medicina muncii participă la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale profilactice.
Art. 29
(1)Pentru promovarea măsurilor privind adaptarea la muncă a lucrătorilor şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de mediu, medicii de medicina muncii desfăşoară activităţi de consiliere privind sănătatea şi igiena ocupaţională a lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora din întreprindere şi din comitetul de sănătate şi securitate în muncă, după caz, şi colaborează cu organismele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
(2)Serviciul de medicina muncii care asigură supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor va întocmi şi va prezenta angajatorului, anual, un raport care va cuprinde în principal concluziile evaluării stării de sănătate a lucrătorilor, precum şi recomandări medicale privind promovarea sănătăţii la locul de muncă.

Art. 30
Persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă.
Art. 31
Contestaţia prevăzută la art. 30 se adresează autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fişei de aptitudine în muncă.
Art. 32
Autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti desemnează o comisie formată din 3 medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei.
Art. 33
Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris persoanei examinate medical.
Art. 34
Concluzia procesului-verbal este consemnată în fişa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.