Art. 5. - Transmiterea în Registru a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) se face după cum urmează: - Hotararea 295/2025 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor - REGES-ONLINE
M.Of. 279
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 5
(1)Transmiterea în Registru a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) se face după cum urmează:
a)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-k) se transmit cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii pentru fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu angajatorul;
b)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. l) se transmit în termen de 5 zile lucrătoare de la data transferului, respectiv de la data preluării prin transfer;
c)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. m) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei de începere/încetare a detaşării salariatului;
d)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. n) şi o) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei de începere/încetare a detaşării salariatului pe teritoriul altui stat;
e)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/datei încetării suspendării, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical, a absenţelor nemotivate, precum şi a situaţiilor de suspendare în caz de forţă majoră, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării;
f)datele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. q) se transmit cel târziu la data încetării contractului individual de muncă/la data luării la cunoştinţă a evenimentului ce a determinat, în condiţiile legii, încetarea contractului individual de muncă.
(2)Orice modificare a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) şi c) se transmite în Registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a documentului din care rezultă modificarea intervenită.
(3)Orice modificare a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. e)-i) se transmite în Registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării. Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, când transmiterea în Registru se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.
(4)Orice modificare a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. j) se transmite în Registru în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, când transmiterea în Registru se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.
(5)Orice modificare privind perioada de detaşare prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. m)-o) se transmite în Registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării.
(6)Pe perioada detaşării prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. m), transmiterea în Registru a suspendărilor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p) se face în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. e), iar modificările prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. h)-j) se completează şi se transmit în Registru de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea, în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau cel mai târziu până la data încetării detaşării, dacă aceasta este anterioară acestor termene.
(7)Orice modificare a datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se transmite în Registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii modificării.
(8)Orice corecţie a erorilor survenite în completarea Registrului se face la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de acestea.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »