§ 29. - Decizia 79/2025 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (4), ale art. 65 alin. (1) şi ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 712

În vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2025
18. Prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, Curtea a reţinut că există o anumită ordine de soluţionare a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, aceasta fiind următoarea: (i) identificarea elementelor structurale ale excepţiei de neconstituţionalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noţiunea "excepţiilor" din Legea nr. 47/1992, pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepţie; (ii) analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) (3) din Legea nr. 47/1992 şi (iii) analiza condiţiilor de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea a mai observat că instanţele judecătoreşti au competenţa de a respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale atât în prima ipoteză, desigur, cu distincţiile realizate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în raport cu competenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea de-a doua ipoteză indicată; în schimb, în cea de-a treia ipoteză o asemenea competenţă este exclusă. Totodată, în acest context, Curtea a reţinut plenitudinea sa de competenţă în privinţa analizării tuturor condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia de a declanşa controlul de constituţionalitate fiind una exclusivă, şi subliniază faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai instanţa constituţională este singura în drept să hotărască cu privire la condiţiile de admisibilitate ce ţin de delimitarea sferei sale de competenţă.