Decizia 775/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 842

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2012
Decizia 775/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Dată act: 25-sept-2012
Emitent: Curtea Constitutionala

Augustin Zegrean

- preşedinte

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Tudorel Hărăbor în Dosarul nr. 199/189/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 423D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textele constituţionale şi internaţionale invocate în critica de neconstituţionalitate nu sunt incidente în cauză. De asemenea, arată că principiul legalităţii nu are conţinutul şi semnificaţia pe care le dă autorul excepţiei. Mai degrabă consideră că este avut în vedere principiul minimei intervenţii, ce decurge din principiul constituţional al proporţionalităţii. În ceea ce priveşte textele de lege criticate, însă, arată că reglementarea acestora e justificată de necesitatea apărării justiţiei, iar proporţia este evidentă, prin sancţiunile minime impuse.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 199/189/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Excepţia a fost ridicată de Tudorel Hărăbor cu prilejul soluţionării recursului penal formulat împotriva Sentinţei penale nr. 519 din 3 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 199/189/2011.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate, care incriminează faptele de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor ori reîncadrarea în muncă a unui salariat, încalcă principiul legalităţii incriminării, deoarece transpun în materie penală mijloacele de constrângere deja existente în art. 5803 din Codul de procedură civilă pentru executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti având ca obiect contracte civile. Astfel, consideră că dispoziţiile penale criticate sunt inutile. În plus, aceste dispoziţii nu ţin cont de situaţia economico-financiară a angajatorului. Mai mult, se creează posibilitatea aplicării a două sancţiuni, una pecuniară şi alta penală pentru aceeaşi faptă. Cea mai gravă încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi a prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o constituie, însă, faptul că pedeapsa penală este prevăzută pentru încălcarea unor obligaţii ce îşi au izvorul într-un contract de muncă.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor de lege criticate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 261: "Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.";
- Art. 262: "Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 148 din Constituţie referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, consideră că este încălcat art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea privării de libertate pentru datorii. De asemenea, având în vedere criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că acesta are în vedere şi prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie, referitoare la principiul legalităţii incriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principiul legalităţii incriminării - nullum crime sine lege, nulla poena sine lege şi nulla justitia sine lege - impune ca atât temeiul, cât şi condiţiile în care se aplică o pedeapsă penală să fie prevăzute de lege. Or, o astfel de cerinţă este îndeplinită de textele de lege criticate care sunt prevăzute în cadrul Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
De asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe constituţionale referitoare la reglementarea infracţiunilor şi a pedepselor penale.
Astfel, Legea nr. 53/2003 a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, fiind astfel întrunite cerinţele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.
Totodată, textele de lege criticate nu conţin reglementări contrare principiului neretroactivităţii legii civile, cu excepţia legii penale, mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Aspectele privind existenţa atât a unei răspunderi civile, cât şi a unei răspunderi penale, precum şi existenţa unor împrejurări de fapt care ar putea demonstra imposibilitatea executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu se circumscriu principiului legalităţii incriminării, reprezentând, de altfel, aspecte ce ţin de aplicarea legii, de competenţa instanţei de judecată.
În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceste prevederi interzic, într-adevăr, lipsirea de libertate pentru incapacitatea de a îndeplini o obligaţie contractuală. În ceea ce priveşte textele de lege criticate, însă, situaţia avută în vedere este diferită. Astfel, sancţiunea vizează în primul rând nerespectarea caracterului definitiv şi executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, fapt ce reprezintă o încălcare a autorităţii statului prin nerespectarea actului de justiţie. Obiectul litigiului de muncă referitor la obligaţiile ce incumbă angajatorului au, în acest context, doar un caracter subsidiar, ce justifică, mai degrabă, necesitatea unei reglementări de sine stătătoare în Codul muncii a infracţiunii cu caracter general reglementată de art. 271 din Codul penal.
Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 261 şi 262 din Codul muncii nu se circumscriu sferei prevederilor convenţionale amintite.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Tudorel Hărăbor în Dosarul nr. 199/189/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 842 din data de 13 decembrie 2012