§ 54. - Decizia 683/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193, art. 194 alin. (1), art. 196 alin. (2) şi (3) şi art. 4 din Codul penal cu aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

M.Of. 47

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2015
4. În opinia noastră, legiuitorul, prin reglementarea unui termen atât de extins pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind infracţiune, a prejudiciat protecţia constituţională de care se bucură dreptul constituţional la integritate fizică. Potrivit art. 22 alin. (1) din Constituţie, dreptul la integritate fizică a persoanei este garantat. Această garanţie constituţională, absolută prin natura sa, este opozabilă şi, în consecinţă, trebuie respectată de către legiuitorul ordinar, care, prin întreaga sa activitate normativă, este, astfel, obligat să se supună acesteia. Prin urmare, legiuitorul trebuie să asigure un cadru normativ care să protejeze persoana de ingerinţele exterioare care îi afectează dreptul la integritate fizică; protecţia normativă are, desigur, o valenţă dublă, respectiv una preventivă şi alta represivă, tocmai pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului. Dacă în privinţa configurării laturii preventive, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, în privinţa celei represive marja sa este limitată în sensul că protecţia penală devine mijlocul principal de protecţie, iar cea civilă fiind măsura subsidiară care trebuie să o însoţească. Separarea acestora trebuie să fie justificată, pentru că, în caz contrar, s-ar afecta însăşi substanţa dreptului.