§ 31. - Decizia 608/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, devenit art. 7 alin. (1), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 1014

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
25. Însă prevederile legale criticate se referă la atingerile aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice ca atribute ale personalităţii umane prevăzute în art. 1 alin. (3) din Constituţie ca fiind o valoare supremă în statul de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009). Aceste atribute ale personalităţii umane se pot circumscrie dreptului la propria imagine, fără a exista neapărat o identitate de conţinut între acestea şi dreptul la propria imagine. Cu alte cuvinte, legiuitorul a ales să introducă această excepţie a taxării cu o sumă fixă doar pentru persoanele fizice, în considerarea unor atribute ale personalităţii înţelese ca fiind specifice persoanei umane, adică persoanei fizice.