§ 27. - Decizia 528/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi ale art. 45 din Codul de procedură civilă

M.Of. 265

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
17. Or, în prezenta cauză, indicarea acelor temeiuri constituţionale şi convenţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014).