Decizia 352/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 335

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2008
Decizia 352/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Dată act: 20-mar-2008
Emitent: Curtea Constitutionala

Ioan Vida

- preşedinte

Nicolae Cochinescu

- judecător

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Ninosu

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simona Ricu

- procuror

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Claudiu Ioan Potfălean în Dosarul nr. 3.105/117/2007 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu conţin prevederi contrare dispoziţiilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.105/117/2007, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Claudiu Ioan Potfălean cu prilejul soluţionării unui conflict de muncă.
În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate care reglementează delegarea şi detaşarea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul de a alege locul de muncă şi interzic munca forţată, întrucât permit modificarea unilaterală a locului de muncă din iniţiativa angajatorului.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, autorul acesteia dând o interpretare extensivă noţiunilor de "muncă forţată" şi "loc de muncă".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că libertatea de a alege felul muncii şi locul de muncă nu trebuie absolutizată, ci trebuie valorificată numai în condiţiile prevăzute de lege, care trebuie să ţină seama atât de satisfacerea intereselor angajatorului, dar şi de protejarea drepturilor angajatului. În acest scop, Codul muncii a reglementat detaşarea şi delegarea într-o manierăflexibilă, ce permite părţilor ca, la încheierea contractului de muncă, să convină asupra condiţiilor în care se desfăşoară raportul de muncă. În plus, de esenţa celor două instituţii este caracterul temporar al schimbării locului de muncă. De asemenea, consideră că prin detaşare sau delegare angajatul nu realizează o muncă forţată, întrucât eventualitatea acestor măsuri a fost acceptată prin semnarea contractului individual de muncă.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că atât delegarea, cât şi detaşarea sunt măsuri temporare, legea stabilind expres durata pentru care pot fi dispuse. În plus, salariatul este obligat să execute aceste măsuri în baza consimţământului prealabil dat la încheierea contractului de muncă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 42 alin. (1): "Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.";
- Art. 43: "Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.";
- Art. 45: "Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.";
- Art. 48: "Angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod."
Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 41 alin. (1) care prevede că "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă"; art. 42 alin. (1), potrivit căruia "Munca forţată este interzisă"; şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei are în vedere posibilitatea instituită prin textele de lege supuse controlului de constituţionalitate ca locul de muncă şi felul muncii să fie modificate prin manifestarea de voinţă unilaterală a angajatorului, fapt considerat a fi contrar dreptului constituţional pe care o persoană îl are de a alege locul de muncă, precum şi interdicţiei de a impune munca forţată.
Faţă de aceste aspecte, Curtea reţine că, potrivit art. 41 alin. (1) din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea modificării unilaterale a contractului "numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod". Clauzele ce pot fi modificate privesc, potrivit alin. (3) al art. 41, durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. În acest sens, prin art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Codul muncii, criticate de autorul excepţiei, este prevăzută posibilitatea delegării sau detaşării angajatului din iniţiativa unilaterală a angajatorului, precum şi posibilitatea modificării unilaterale de către angajator a locului şi felului muncii în caz de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului. Aceste texte de lege trebuie însă interpretate în coroborare cu prevederile art. 17 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc elementele obligatorii cu care angajatorul are datoria să îl informeze pe solicitantul unui loc de muncă, anterior încheierii contractului individual de muncă, precum şi cu dispoziţiile art. 17 alin. (3) din acelaşi cod care prevăd că respectivele elemente trebuie să se regăsească obligatoriu în însuşi conţinutul contractului respectiv. Aşa fiind, posibilitatea modificării unilaterale a unor elemente ale contractului individual de muncă de către angajator este posibilă doar în urma acordului iniţial pe care salariatul l-a dat în momentul încheierii acestui contract, astfel că nu se poate vorbi despre o restrângere neconstituţională a drepturilor invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Claudiu Ioan Potfălean în Dosarul nr. 3.105/117/2007 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2008.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 30 aprilie 2008