Nou Decizia 3004/2025 privind aprobarea Planului de management al sitului Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare

M.Of. 1109

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Decizia 3004/2025 privind aprobarea Planului de management al sitului Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare
Dată act: 4-nov-2025
Emitent: Agentia Nationala pentru Mediu si Arii Protejate
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 9 din 3.11.2025 al Direcţiei generale arii naturale, biodiversitate şi conservarea naturii, Serviciul arii naturale protejate şi emitere avize,
ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 163 SEA din 29.09.2023, emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj, reconfirmată prin Adresa nr. 18.900/C-553 din 25.09.2025,
în temeiul prevederilor art. 2 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 311/2025 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate, precum şi ale art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate emite prezenta decizie.
Art. 1
Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta decizie.
______
*) - Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1109 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
Art. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate,

Raluca Giorgiana Dumitrescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1109 din data de 2 decembrie 2025