§ 24. - Decizia 292/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal
M.Of. 1003
În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2025
18. Aşa fiind, Curtea a constatat că reglementarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, inclusiv cea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional.