§ 28. - Decizia 24/2020 [A] referitoare la soluţionarea recursului în interesul legii privind următoarea problemă de drept: Interpretarea sintagmei ''aceeaşi pricină'', care îl face pe judecător incompatibil în temeiul art. 41 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, în situaţia în care este învestit să judece o cale extraordinară de atac (revizuire sau contestaţie în anulare) împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel/recurs şi dacă, în temeiul art. 41 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat decizia din apel este incompatibil absolut să soluţioneze cererea de revizuire/contestaţie în anulare, exercitată împotriva deciziei date în recursul declarat împotriva deciziei sale din apel

M.Of. 144

În vigoare
Versiune de la: 11 Februarie 2021
14. În esenţă, soluţia adoptată de către instanţa supremă se sprijină pe ideea că în etapa admiterii în principiu a unei contestaţii în anulare sau revizuiri se realizează o judecată, în accepţiunea art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, care nu distinge între calea de atac ordinară a apelului şi căile extraordinare de atac. Prin această decizie nu s-a statuat cu privire la înţelesul noţiunii de "aceeaşi cauză" la care face referire art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală şi, în mod evident, faţă de obiectul sesizării, nici asupra noţiunii similare de "aceeaşi pricină" regăsită în prevederile art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă.