§ 127. - Decizia 24/2020 [A] referitoare la soluţionarea recursului în interesul legii privind următoarea problemă de drept: Interpretarea sintagmei ''aceeaşi pricină'', care îl face pe judecător incompatibil în temeiul art. 41 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, în situaţia în care este învestit să judece o cale extraordinară de atac (revizuire sau contestaţie în anulare) împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel/recurs şi dacă, în temeiul art. 41 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat decizia din apel este incompatibil absolut să soluţioneze cererea de revizuire/contestaţie în anulare, exercitată împotriva deciziei date în recursul declarat împotriva deciziei sale din apel

M.Of. 144

În vigoare
Versiune de la: 11 Februarie 2021
75. Deşi încheierile anexate sunt, conform art. 235 din Codul de procedură civilă, încheieri premergătoare, totuşi ele nu sunt supuse niciunei căi de atac [art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă], întrucât prin intermediul lor se dispun măsuri care privesc nu atât interesul părţilor, cât mai degrabă buna desfăşurare a activităţii judiciare.