Art. 30. - Art. 30: Libertatea de exprimare - CONSTITUTIA din 1991 CONSTITUŢIA ROMÂNIEI - REPUBLICARE
M.Of. 767
În vigoare Versiune de la: 31 Octombrie 2003
Art. 30: Libertatea de exprimare
(1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2)Cenzura de orice fel este interzisă.
(3)Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4)Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5)Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6)Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7)Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8)Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 356/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, ale art. I pct. 3, ale art. I pct. 5, ale art. I pct. 6, ale art. I pct. 7, ale art. I pct. 8, ale art. I pct. 9, ale art. I pct. 14, ale art. I pct. 15 şi ale art. II pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului
- Decizia 608/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, devenit art. 7 alin. (1), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (14088)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (14088)
- Sentinta nr. RJ 469g6469g/2025 din 04-dec-2025, Judecatoria Brasov, actiune in raspundere delictuala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 73d5368d5/2025 din 03-nov-2025, Tribunalul Iasi, ordonanta presedintiala (Civil)
- Decizie nr. RJ 9d254d423/2025 din 06-oct-2025, Tribunalul Bucuresti, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (31)
Articole numărul de obiecte din listă: (31)
- Campanie electorală. Postarea pe o reţea de socializare a unei conversaţii preluate de pe un grup constituit pe o aplicaţie de mesaje. Acţiune în răspundere civilă delictuală
- Dreptul la liberă exprimare. Angajarea răspunderii civile. Judecăţi de valoare. Aprecierea instanţei asupra oportunităţii măsurilor reparatorii nepecuniare
- Dreptul la liberă exprimare. Acţiune în răspunderea civilă delictuală a jurnalistului. Limitele criticilor acceptabile. Aplicarea criteriilor stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului