Art. 136. - Art. 136: Proprietatea - CONSTITUTIA din 1991 CONSTITUŢIA ROMÂNIEI - REPUBLICARE
M.Of. 767
În vigoare Versiune de la: 31 Octombrie 2003
Art. 136: Proprietatea
(1)Proprietatea este publică sau privată.
(2)Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3)Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4)Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5)Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (6)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (6)
- Decizia 676/2025 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 15 şi 23, ale art. 3 alin. (1) pct. 31 lit. d), ale art. 5 alin. (1) lit. g), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8 lit. b), ale art. 9, ale art. 11 alin. (2), ale art. 12 alin. (1) lit. b), ale art. 13 alin. (1), ale art. 18 alin. (2) lit. b), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 lit. a), b) şi c), ale art. 22 alin. (1), ale art. 28 alin. (1) lit. i), ale art. 39, ale art. 43, ale art. 44 alin. (5), ale art. 51, ale art. 54, ale art. 55, ale art. 56, ale art. 60, ale art. 66, ale art. 67 alin. (6), ale art. 101 alin. (2), ale art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), lit. b) şi c) şi alin. (5) din Legea privind plata pensiilor private, precum şi a legii, în ansamblul său
- Decizia 318/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi ale anexei nr. 6 la această ordonanţă de urgenţă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei
- Decizia 248/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, în ansamblu, şi ale art. 1 alin. (3) din aceasta, în special
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (11472)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (11472)
- Decizie nr. RJ 3ge578639/2025 din 25-nov-2025, Curtea de Apel Iasi, anulare act (Civil)
- Sentinta nr. RJ e94635ddg/2025 din 04-nov-2025, Tribunalul Galati, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 65g78g462/2025 din 06-oct-2025, Tribunalul Gorj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (62)
Monografii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (61)
- Protecţia consumatorului de cetăţenie în războiul comercial de apărare
- Forme atipice în domeniul exproprierii
- Drept de proprietate validat prin hotărâre judecătorească definitivă. Pasivitatea Statului în derularea procedurii de acordare a compensaţiilor băneşti cu caracter de ajutor de stat pentru terenuri cu vegetaţie forestieră din arii protejate. Daune-morale. Aspecte de drept substanţial şi procesual civil din perspectiva admisibilităţii acţiunii, a calităţii procesuale pasive a Statului şi a angajării răspunderii civile delictuale