Capitolul ii - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)

M.Of. 510

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
CAPITOLUL II:Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
Art. 334: Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
(1)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

(2)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(3)Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 335: Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
*) Prin Decizia nr. 14/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Art. 336: Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
*) Decizia ICCJ nr. 25/2025 - Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?";
"Dacă dispoziţia «aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive» din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?"
şi stabileşte următoarele:
"În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei."

(3)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 3361: Consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie
(1)Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de mărfuri periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive după producerea accidentului de circulaţie şi până la recoltarea mostrelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care administrarea acestora este impusă de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.

Art. 337: Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 338: Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia
(1)Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
*) Prin Decizia nr. 188/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noţiunea de "accident de circulaţie" la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăţie.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
(3)Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
a)în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b)conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c)conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d)victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de politie.
Art. 339: Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
(1)Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
(4)Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Art. 340: Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor
(1)Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca urmare vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
(4)Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 341: Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
(1)Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie.