Titlul i - Infracţiuni contra persoanei - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
M.Of. 510
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2025
TITLUL I:Infracţiuni contra persoanei
CAPITOLUL I:Infracţiuni contra vieţii
Art. 188: Omorul
(1)Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 189: Omorul calificat
(1)Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
e)de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
i)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
a)cu premeditare;
b)din interes material;
c)pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d)pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e)de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;N.R.: "Stabileşte că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal."
f)asupra a două sau mai multor persoane;
g)asupra unei femei gravide;
h)prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
i)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 190: Uciderea la cererea victimei
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 191: Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
(1)Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3)Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Art. 192: Uciderea din culpă
(1)Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3)Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
CAPITOLUL II:Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
(1)Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.(3)Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)În cazul faptelor săvârşite în condiţiile alin. (21), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării.
Art. 194: Vătămarea corporală
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(1)Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a)o infirmitate;
b)leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c)un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d)avortul;
e)punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.(3)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
Art. 195: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Art. 196: Vătămarea corporală din culpă
(1)Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(4)Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(1)Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.(2)Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4)Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.*) Prin Decizia nr. 372/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se impune menţinerea unităţii legale de infracţiuni, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal, sau unitatea legală de infracţiuni nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu art. 158 alin. (2) din Codul penal?" şi stabileşte că:
În cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se menţine unitatea legală de infracţiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal.
(5)Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 197: Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 198: Încăierarea
(1)Participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(1)Participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal.
(2)Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3)Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii.
CAPITOLUL III:Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie
Art. 199: Violenţa în familie
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2)În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2)În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.Art. 200: Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1)Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.
CAPITOLUL IV:Agresiuni asupra fătului
Art. 201: Întreruperea cursului sarcinii
(1)Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a)în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b)de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c)dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6)Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7)Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Art. 202: Vătămarea fătului
(1)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4)Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
(5)Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6)Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7)Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.
CAPITOLUL V:Infracţiuni privind obligaţia de asistentă a celor în primejdie
Art. 203: Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate
(1)Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
Art. 204: Împiedicarea ajutorului
Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
CAPITOLUL VI:Infracţiuni contra libertăţii persoanei
Art. 205: Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1)Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2)Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3)Dacă fapta este săvârşită:
a)de către o persoană înarmată;
b)asupra unui minor;
c)punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
Art. 206: Ameninţarea
(1)Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 207: Şantajul
(1)Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 208: Hărţuirea
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(1)Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2)Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CAPITOLUL VII:Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
Art. 209: Sclavia
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 210: Traficul de persoane
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a)prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b)profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c)prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei, dacă aceasta s-a realizat prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).
(2)Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a unei persoane, în sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Art. 211: Traficul de minori
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane minore.(2)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1);
b)fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
c)fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
e)fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism.
a)fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1);
b)fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
c)fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
e)fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism.
(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a minorului, în sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.Art. 212: Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Art. 213: Proxenetismul
(1)Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)[textul din Art. 213, alin. (3) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(31)
(1)Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2)[textul din Art. 213, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(3)[textul din Art. 213, alin. (3) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(31)[textul din Art. 213, alin. (3^1) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(4)Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
(1)Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a)de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
b)prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 215: Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 216: Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 2161: Folosirea prostituţiei infantile
Întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 217: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 209-211, art. 213 alin. (2), art. 216 şi 2161 se pedepseşte.CAPITOLUL VIII:Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Art. 218: Violul
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
c)[textul din Art. 218, alin. (3), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 1. din Legea 424/2023]
e)[textul din Art. 218, alin. (3), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 4. din Legea 217/2023]
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
c)[textul din Art. 218, alin. (3), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 1. din Legea 424/2023]d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 218, alin. (3), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 4. din Legea 217/2023]f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
(31)[textul din Art. 218, alin. (3^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 6. din Legea 217/2023]
(32)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
d)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă;
e)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
f)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.
Art. 2181: Violul săvârşit asupra unui minor
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.
(2)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g)în urma faptei, victima a rămas însărcinată,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(5)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(51)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)minorul este membru de familie al majorului;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(52)Fapta prevăzută la alin. (51) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
(6)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(8)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(52) se pedepseşte.*) Prin Decizia nr. 373/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 2181 alin. (4) lit. g) din Codul penal", şi, în consecinţă stabileşte că:
La stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Art. 219: Agresiunea sexuală
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2)Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
c)[textul din Art. 219, alin. (2), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 424/2023]
e)[textul din Art. 219, alin. (2), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 11. din Legea 217/2023]
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
c)[textul din Art. 219, alin. (2), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 424/2023]d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 219, alin. (2), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 11. din Legea 217/2023]f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
(21)[textul din Art. 219, alin. (2^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 217/2023]
(22)Pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă;
d)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
e)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
(3)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(4)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(22) se pedepseşte.*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.
Art. 2191: Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1), alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
(11)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un minor asupra unui alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(12)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1), alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
(2)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis între minori prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1), alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1), alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(31)Comiterea de către un major a unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, împotriva unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă sau de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod.
(32)Dacă faptele prevăzute la alin. (31) sunt săvârşite în următoarele împrejurări:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(6)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea unor fapte prevăzute la art. 2181 alin. (1)-(3), acestea constituie infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.
(7)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.
Art. 2192: Determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori
(1)Fapta majorului care determină întreţinerea unui raport sexual, a unui act sexual oral sau anal, precum şi a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2181 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(2)Fapta majorului care determină comiterea oricărui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la alin. (1), între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2191 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(3)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este precedată sau urmată de fapta prevăzută la alin. (2), se pedepseşte doar fapta prevăzută la alin. (1).
Art. 220: [textul din Art. 220 din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 17. din Legea 217/2023]
Art. 221: Coruperea sexuală a minorilor
(1)
(2)
(21)
(3)Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4)Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(41)Fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, prin mijloacele de transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor sociale, la comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună cu o persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(5)[textul din Art. 221, alin. (5) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
(6)[textul din Art. 221, alin. (6) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
(1)[textul din Art. 221, alin. (1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(2)[textul din Art. 221, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(21)[textul din Art. 221, alin. (2^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 19. din Legea 217/2023]
(3)Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4)Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(41)Fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, prin mijloacele de transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor sociale, la comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună cu o persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(5)[textul din Art. 221, alin. (5) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
(6)[textul din Art. 221, alin. (6) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
Art. 222: Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual de orice natură sau în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Art. 2221: Fapte comise în circumstanţe agravante
Dacă faptele prevăzute la art. 221 şi 222 sunt săvârşite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.Art. 223: Hărţuirea sexuală
(1)Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CAPITOLUL IX:Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private
Art. 224: Violarea de domiciliu
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.
(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 225: Violarea sediului profesional
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 226: Violarea vieţii private
(1)Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(21)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(22)Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.
(41)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (21) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.
(1)Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.
(2)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.*) Prin Decizia nr. 51/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private.
(21)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(22)Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) şi (2) săvârşită:
a)de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b)dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(41)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (21) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.(5)Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 227: Divulgarea secretului profesional
(1)Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »