Art. 331. - Art. 331: Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)

M.Of. 510

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Art. 331: Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
(1)Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.
(3)Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.