Art. 294. - Art. 294: Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)

M.Of. 510

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Art. 294: Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia
Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
b)membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
c)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;

d)persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
e)funcţionarilor unui stat străin;
f)membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
g)juraţilor din cadrul unor instanţe străine.