Art. 285. - Art. 285: Evadarea - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
M.Of. 510
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 285: Evadarea
(31)Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care sa dispus executarea pedepsei.
(4)În situaţiile prevăzute la alin. (1), (2), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (31), pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.
(41)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(1)Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Se consideră evadare:
c)încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
a)neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b)părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere.
c)încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
(31)Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care sa dispus executarea pedepsei.
(4)În situaţiile prevăzute la alin. (1), (2), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (31), pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.
(41)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (904)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (904)
- Decizie nr. RJ e9d888d73/2026 din 30-ian-2026, Curtea de Apel Iasi, tulburarea ordinii si linistii publice (art.371 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 3g4d53478/2026 din 26-ian-2026, Judecatoria Dragasani, amenintarea (art.206 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 3g47e8938/2026 din 26-ian-2026, Curtea de Apel Cluj, evadarea (art.285 NCP) (Penal)