Art. 282. - Art. 282: Tortura - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
M.Of. 510
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Art. 282: Tortura
(1)Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a)în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b)în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c)în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d)pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5)Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6)Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1046)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1046)
- Incheiere nr. RJ e94478887/2025 din 24-iul-2025, Tribunalul Suceava, acordare de compensatii financiare victimelor unor infractiuni(L211/2004) (Civil)
- Sentinta nr. RJ 62degdg2d/2025 din 02-iun-2025, Tribunalul Constanta, alte cereri privind judecata in fond (Penal)
- Sentinta nr. RJ 59632982e/2024 din 12-dec-2024, Tribunalul Gorj, omorul (art.188 NCP) (Penal)