Capitolul iv - Pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice - Codul Penal din 1968 CODUL PENAL - Republicare

M.Of. 65

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 August 2013
CAPITOLUL IV:Pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice
SECŢIUNEA I:SECŢIUNEA I: Pedepsele complementare
Art. 64: Interzicerea unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

d)drepturile părinteşti;
e)dreptul de a fi tutore sau curator.
(2)Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
Art. 65: Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

(2)Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
(3)Condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Art. 66: Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
(1)Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
Art. 67: Degradarea militară
(1)Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă.

(2)Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
(3)Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Art. 68
Abrogat
Art. 69
Abrogat.
Art. 70
Abrogat.
SECŢIUNEA II:Pedepsele accesorii
Art. 71: Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.
(2)Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
(3)Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
(4)Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.
(5)Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.