Art. 64. - Codul Muncii din 2003 (Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003) - REPUBLICARE
M.Of. 345
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 64
(1)În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
(2)În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3)Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
(4)În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5)În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizia 1201/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
- Decizia 193/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (2), art. 64 alin. (1) şi art. 73 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă
- Decizia 350/2005 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (5403)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (5403)
- Sentinta nr. RJ 3g44g7de8/2025 din 12-dec-2025, Tribunalul Brasov, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
- Sentinta nr. RJ 726867665/2025 din 04-iul-2025, Tribunalul Timis, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
- Decizie nr. RJ ee5e8g389/2025 din 22-apr-2025, Curtea de Apel Craiova, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (42)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (5)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (12)
- Codul Muncii comentat si adnotat din 3-apr-2024, Rosetti
- Codul Muncii comentat. Noua organizare a muncii. Editia a 3-a completata si revizuita din 1-feb-2022, Universul Juridic
- Codul Muncii comentat. Protectia datelor personale, telemunca, munca virtuala si alte forme de munca. Editia a II-a completata si revizuita din 1-ian-2019, Universul Juridic