Art. 39. - Art. 39: Evitarea dublei impuneri - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024 până la: 31 Decembrie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 39: Evitarea dublei impuneri
(1)Impozitul plătit unui stat străin se scade din impozitul pe profit, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin.
(2)Dacă o persoană juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse unui impozit cu reţinere la sursă care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, pot fi impuse în celălalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda creditului, impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect, prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se scade din impozitul pe profit determinat potrivit prevederilor prezentului titlu.
(3)Dacă o persoană juridică străină rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spaţiul Economic European îşi desfăşoară activitatea în România printr-un sediu permanent şi acel sediu permanent obţine venituri dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat din Spaţiul Economic European, iar acele venituri sunt impozitate atât în România, cât şi în statul unde au fost obţinute veniturile, atunci impozitul plătit în statul de unde au fost obţinute veniturile, fie direct, fie indirect, prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit ce se determină potrivit prevederilor prezentului titlu.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), impozitul plătit de un sediu permanent din România pentru veniturile obţinute dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat din Spaţiul Economic European este dedus în România, dacă:
a)venitul a fost obţinut de sediul permanent din România al unei persoane juridice străine rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spaţiul Economic European;
b)venitul a fost obţinut dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat din Spaţiul Economic European; şi
c)se prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit în acel stat membru al Uniunii Europene sau în acel stat din Spaţiul Economic European.
(5)Prevederile alin. (3) şi (4) nu se aplică sediilor permanente din România ale persoanelor juridice străine rezidente într-un stat din Spaţiul Economic European, altul decât un stat membru al Uniunii Europene, cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.
(6)Creditul acordat pentru impozitele plătite unui stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevăzute la art. 17 la profitul impozabil obţinut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute în prezentul titlu, sau la venitul obţinut din statul străin. Creditul se acordă din impozitul pe profit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reţine la sursă impozitul în situaţia în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reţinerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana juridică se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau prin copia declaraţiei fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoţită de documentaţia care atestă plata acestuia, în situaţia în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ.

(7)Când o persoană juridică română realizează profituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, pot fi impuse în celălalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, profiturile vor fi scutite de impozit pe profit în România.