Art. 2941. - Art. 294 1 : Plata TVA aferentă mijloacelor de transport înstrăinate de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, personalul acestora, precum şi de cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)
M.Of. 688
În vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2025 până la: 17 Decembrie 2025
Art. 2941: Plata TVA aferentă mijloacelor de transport înstrăinate de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, personalul acestora, precum şi de cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular
(1)Persoanele prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. e) şi art. 294 alin. (1) lit. j) care au importat sau achiziţionat în regim de scutire de la plata TVA mijloace de transport şi le înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de doi ani de la data importului/achiziţiei au obligaţia să plătească TVA de a cărei scutire au beneficiat, în condiţiile şi conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care:
a)mijlocul de transport este exportat de către persoana care a achiziţionat/importat mijlocul de transport în regim de scutire;
b)mijlocul de transport este înstrăinat către o persoană care ar beneficia de scutirea de TVA conform art. 294 alin. (1) lit. j)-l), cu obligaţia noului proprietar de a achita TVA în cazul în care înstrăinează mijlocul de transport până la finalul perioadei de doi ani calculate de la data când primul proprietar a importat/achiziţionat mijlocul de transport în regim de scutire;
c)mijlocul de transport este distrus sau furat, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În cazul mijloacelor de transport furate, persoana demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »