Secţiunea 2 - Deliberarea şi hotărârea instanţei - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)

M.Of. 486

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Deliberarea şi hotărârea instanţei
Art. 391: Soluţionarea cauzei
(1)Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor.
(2)La închiderea dezbaterilor, preşedintele completului informează părţile şi persoana vătămată prezente asupra datei şi modalităţii de pronunţare a hotărârii.
(3)În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.

*) Prin Decizia nr. 10/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 391 stabileşte că judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunţare cu privire la soluţia asupra fondului acţiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze şi să pronunţe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detaşat sau, după caz, a promovat efectiv la instanţa superioară, întrucât nu mai este judecător al instanţei respective.

Art. 392: Deliberarea
(1)La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea.
(2)Completul de judecată deliberează în secret.
*) Prin Decizia nr. 10/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 392 stabileşte că judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunţare cu privire la soluţia asupra fondului acţiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze şi să pronunţe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detaşat sau, după caz, a promovat efectiv la instanţa superioară, întrucât nu mai este judecător al instanţei respective.

Art. 393: Obiectul deliberării
(1)Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
(2)Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată, precum şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării medicale.
(3)Completul de judecată deliberează şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
(4)Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să îşi spună părerea asupra fiecărei chestiuni.
(5)Preşedintele îşi spune părerea cel din urmă.
Art. 394: Luarea hotărârii
(1)Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării.
(2)Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.
(3)Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.
(4)Motivarea opiniei separate este obligatorie.
(5)În situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.
Art. 395: Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor
(1)Dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplică în mod corespunzător.
(2)Dacă judecata a avut loc în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), iar instanţa constată că pentru soluţionarea acţiunii penale se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor prevăzute la art. 377 alin. (1)-(3), repune cauza pe rol şi dispune efectuarea cercetării judecătoreşti.

*) Prin Decizia nr. 10/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 395 stabileşte că judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunţare cu privire la soluţia asupra fondului acţiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze şi să pronunţe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detaşat sau, după caz, a promovat efectiv la instanţa superioară, întrucât nu mai este judecător al instanţei respective.

Art. 396: Rezolvarea acţiunii penale
(1)Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2)Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
(3)Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal.

(4)Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal.

(5)Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).

(6)Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
(7)Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea.
(8)Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.

(9)În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.
(10)Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsa sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.
*) În aplicarea dispoziţiilor art. 480-485 din Codul de procedură penală stabileşte că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să reţină dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită

*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) stabileşte următoarele:
În ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din Codul de procedură penală.

Art. 397: Rezolvarea acţiunii civile
(1)Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile.
(2)În cazul când admite acţiunea civilă, instanţa examinează, potrivit art. 249-254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
(3)De asemenea, instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra restituirii lucrurilor şi restabilirii situaţiei anterioare, potrivit dispoziţiilor art. 255 şi 256.
(4)Dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii.
(5)În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
(6)În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi este admisă acţiunea civilă, instanţa dispune plata din cauţiune a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.
Art. 398: Cheltuielile judiciare
Instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 272-276.
Art. 399: Dispoziţiile cu privire la măsurile preventive
(1)Instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
(2)În caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3)De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă:
a)o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive;

b)o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere;
c)o pedeapsă cu amendă, care nu însoţeşte pedeapsa închisorii;
d)o măsură educativă neprivativă de libertate.

(4)Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1)-(3) cu privire la măsurile preventive este executorie.

(5)Când, potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (1)-(3), inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de deţinere.
(6)Inculpatul condamnat de prima instanţă şi aflat în stare de arest preventiv este liberat de îndată ce durata reţinerii şi cea a arestării devin egale cu durata pedepsei pronunţate, deşi hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administraţia locului de deţinere, căreia i se comunică, îndată după pronunţarea hotărârii, o copie de pe dispozitiv sau extras.
(7)În caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, instanţa va dispune restituirea sumei depuse drept cauţiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor şi dacă nu s-a dispus plata din cauţiune prevăzută la art. 217 alin. (7).
(8)Instanţa dispune confiscarea cauţiunii dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele arătate la art. 217 alin. (9), şi nu s-a dispus plata din cauţiune a sumelor prevăzute la art. 217.

(9)Durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsă.

(10)După pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii.

Art. 400: Minuta
(1)În afara cazurilor în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 406 alin. (1), rezultatul deliberării instanţei sau, după caz, judecătorului, indiferent de funcţia judiciară pe care o exercită, se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

(2)Minuta se semnează de membrii completului de judecată.

(3)Minuta se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanţei.
Art. 401: Cuprinsul hotărârii
Hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul.
Art. 402: Conţinutul părţii introductive
(1)Partea introductivă cuprinde menţiunile prevăzute la art. 370 alin. (4).
(2)Când s-a redactat o încheiere de şedinţă, potrivit dispoziţiilor art. 370, partea introductivă se limitează numai la următoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului şi ale grefierului, făcându-se menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă.
(3)În hotărârile instanţelor militare trebuie să se indice şi gradul militar al membrilor completului de judecată şi al procurorului. Când inculpatul este militar, se menţionează şi gradul acestuia.
Art. 403: Conţinutul expunerii
(1)Expunerea trebuie să cuprindă:
a)datele privind identitatea părţilor;
b)descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
c)motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză;
d)arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.
(2)În caz de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, expunerea trebuie să cuprindă fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată, respectiv timpul care se va deduce din pedeapsa stabilită în caz de anulare sau revocare a renunţării la aplicarea pedepsei ori a amânării aplicării pedepsei, precum şi actele din care rezultă perioada ce urmează a fi dedusă.

(3)Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte dintre faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea ori, după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi pentru care anume fapte, încetarea procesului penal sau achitarea.

(4)În cazul renunţării la aplicarea pedepsei şi al amânării aplicării pedepsei, precum şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se vor prezenta în hotărâre motivele care au determinat renunţarea sau amânarea ori, după caz, suspendarea şi se vor arăta consecinţele la care persoana faţă de care s-au dispus aceste soluţii se expune dacă va mai comite infracţiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Art. 404: Conţinutul dispozitivului
(1)Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, şi cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum şi soluţia dată cu privire la soluţionarea acţiunii civile.

(2)Când instanţa dispune condamnarea, în dispozitiv se menţionează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menţionează şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1)-(3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate. Când instanţa dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menţionează persoana care realizează supravegherea şi îndrumarea minorului.

(3)Când instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face menţiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal, iar când dispune amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv se menţionează pedeapsa stabilită a cărei aplicare se amână, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, iar dacă a impus obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, se menţionează două entităţi din comunitate unde urmează a se executa această obligaţie, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate şi îndrumarea minorului.

(4)Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la:
a)deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate şi a internării medicale, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod;
b)măsurile preventive;
c)măsurile asigurătorii;
d)măsurile de siguranţă;
e)cheltuielile judiciare;
f)restituirea lucrurilor;
g)restabilirea situaţiei anterioare;
h)cauţiune;
i)rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
(5)Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau, după caz, unele dintre drepturile prevăzute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.
(6)Când instanţa a pronunţat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanţa face o menţiune în acest sens în dispozitivul hotărârii.

(61)Când instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. l)-o) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, dispozitivul va cuprinde menţiunea că persoana sau persoanele beneficiare ale măsurilor de protecţie pot solicita emiterea unui ordin european de protecţie în condiţiile legii.

(7)Dispozitivul trebuie să cuprindă menţiunea că hotărârea este supusă apelului, cu arătarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotărârea a fost pronunţată şi a faptului că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.

Art. 405: Pronunţarea hotărârii
(1)Hotărârea se pronunţă, după redactare, în şedinţă publică de către preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii, sau se pronunţă prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
(2)În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, deliberarea şi pronunţarea hotărârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, dacă legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în acest termen, instanţa poate amâna pronunţarea o singură dată, pentru o durată de cel mult 15 zile. Preşedintele sau, după caz, alt membru al completului pronunţă minuta hotărârii, în condiţiile alin. (1), dacă legea nu prevede altfel.
(3)La pronunţarea hotărârii părţile şi persoana vătămată nu se citează.

*) Prin Decizia nr. 10/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 405 stabileşte că judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunţare cu privire la soluţia asupra fondului acţiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze şi să pronunţe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detaşat sau, după caz, a promovat efectiv la instanţa superioară, întrucât nu mai este judecător al instanţei respective.

Art. 406: Redactarea şi semnarea hotărârii
(1)Hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la art. 396 şi 397.
(2)Hotărârea prevăzută la alin. (1) se redactează de membrii completului de judecată care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier. În caz de împiedicare a grefierului, hotărârea se semnează de grefierul-şef, făcându-se menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(3)În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, hotărârea se redactează de preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţarea minutei şi se semnează de toţi membrii completului de judecată şi de grefier. Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.
(4)În cazurile prevăzute la alin. (3), dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5)Hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.

*) Prin Decizia nr. 10/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 406 stabileşte că judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunţare cu privire la soluţia asupra fondului acţiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze şi să pronunţe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detaşat sau, după caz, a promovat efectiv la instanţa superioară, întrucât nu mai este judecător al instanţei respective.

Art. 407: Comunicarea hotărârii
(1)După pronunţare, o copie a hotărârii sau, după caz, a minutei se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, după redactarea hotărârii, aceasta se comunică procurorului, părţilor şi persoanei vătămate în întregul său. În cazul în care părţile ori persoana vătămată nu înţeleg limba română, hotărârea sau, după caz, minuta se comunică acestora într-o limbă pe care o înţeleg.

(11)Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) se prezintă la pronunţarea făcută în şedinţă, înmânarea, la cerere, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei se consideră comunicare. De asemenea, se consideră comunicare şi înmânarea, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instanţei.

(2)În cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente să verifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă.