Art. 582. - Art. 582: Revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 582: Revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei
(1)Asupra revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2)Dacă până la expirarea termenului prevăzut la art. 86 alin. (4) lit. c) din Codul penal persoana cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea prin care s-a dispus amânarea, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă amânarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere.
(3)Dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 88 sau 89 din Codul penal, instanţa, anulând sau, după caz, revocând amânarea aplicării pedepsei, dispune condamnarea inculpatului şi executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de amânare, aplicând apoi, după caz, dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (6804)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (6804)
- Sentinta nr. RJ 9d329g933/2025 din 04-dec-2025, Judecatoria Hunedoara, revocarea/anularea amanarii aplicarii pedepsei (art.582 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 73d65g39g/2025 din 27-nov-2025, Curtea de Apel Bacau, conducerea unui vehicul fara permis de conducere (art.335 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 73d6gge73/2025 din 25-nov-2025, Tribunalul Constanta, revocarea/anularea amanarii aplicarii pedepsei (art.582 NCPP) (Penal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Articole numărul de obiecte din listă: (4)
- Instrumente procesuale în cazul scindării unităţii de infracţiune
- Câteva consideraţii privind individualizarea executării pedepselor
- Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul termenului de supraveghere, a unei noi infracţiuni, fără a se dispune ulterior condamnarea inculpatului pentru comiterea celei precedente