Art. 38. - Art. 38: Competenţa curţii de apel - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)

M.Of. 486

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 38: Competenţa curţii de apel
(1)Curtea de apel judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 şi 438-445;
b)infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale;
c)infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe;
*) Prin Decizia nr. 23/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. c) şi art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, competenţa instanţei de judecată în soluţionarea cauzelor penale având ca obiect infracţiuni săvârşite de judecători şi procurori care au dobândit un grad profesional superior celui al instanţei/parchetului în care îşi desfăşoară efectiv activitatea se determină prin raportare la instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară efectiv activitatea magistratul cercetat, şi nu la gradul profesional superior al acestuia.

d)infracţiunile săvârşite de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de Conturi, precum şi auditori publici externi;

e)infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
f)infracţiunile săvârşite de magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

g)infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjuncţii Avocatului Poporului şi de chestori;
h)cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

(2)Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale.
(3)Curtea de apel soluţionează conflictele de competenţă ivite între instanţele din circumscripţia sa, altele decât cele prevăzute la art. 36 alin. (2), precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în cazurile prevăzute de lege.
(4)Curtea de apel soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.