Art. 146. - Art. 146: Arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI
M.Of. 78
Ieşit din vigoare Versiune de la: 13 Iunie 2013
Art. 146: Arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale
(1)Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că arestarea învinuitului este necesară în interesul urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului.
(2)Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(3)La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a învinuitului reţinut.
(4)Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
(5)Învinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
(6)Dispoziţiile art. 1491 alin. 6 şi ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.
(7)Participarea procurorului este obligatorie.
(8)După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.
(9)Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a învinuitului pe o durată ce nu poate depăşi 10 zile.
(10)Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.
(11)Dispoziţiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
(111)În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.
(12)Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizia 82/2014 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 9, art. 14, art. 23, art. 25-28^1, art. 30, art. 65, art. 68^1, art. 69-74, art. 136-138, art. 143-152, art. 160-160^b, art. 161-170, art. 200-264, art. 270, art. 274, art. 287, art. 385^9 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi, în special, ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 5, art. 18^1 alin. (1) şi art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
- Decizia 11/2008 [A] privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la organul judiciar căruia îi revine competenţa să dispună, în cursul urmăririi penale, prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, în situaţia în care această măsură a fost luată de un judecător în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. 111 şi, respectiv, ale art. 1491 alin. 12 din Codul de procedură penală
- Decizia 315/2003 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, şi a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3738)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3738)
- Decizie nr. RJ 72g646452/2023 din 18-dec-2023, Curtea de Apel Craiova, pretentii (Civil)
- Sentinta nr. 783/2021 din 20-oct-2021, Tribunalul Iasi, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 1115/2015 din 15-sept-2015, Curtea de Apel Bucuresti, talharie calificata (art.234 NCP) (Penal)