Secţiunea i - Apelul - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
SECŢIUNEA I:Apelul
Art. 361: Hotărârile supuse apelului
(1)Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:
a)sentinţele pronunţate de judecătorii;

b)sentinţele pronunţate de tribunalele militare;

c)sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d)sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie;

e)sentinţele de dezinvestire.
f)sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea.

(2)Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.
(3)Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei.
Art. 362: Persoanele care pot face apel
(1)Pot face apel:
a)procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă.

b)inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
c)partea vătămată, în ce priveşte latura penală;

d)partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

e)martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

f)orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
(2)Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) şi de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia.
Art. 363: Termenul de declarare a apelului
(1)Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
(2)Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanţa este obligată să trimită de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat să-l restituie după expirarea termenului de apel.
(3)Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
(4)În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.
Art. 364: Repunerea în termen
(1)Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
(2)Până la soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Art. 365: Apelul peste termen
(1)Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

(2)Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea.
(3)Instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Art. 366: Declararea apelului
(1)Apelul se declară prin cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul, reşedinţa sau locuinţa declarantului, să indice hotărârea apelată şi numărul dosarului în care a fost pronunţată şi să fie semnată de persoana care face apel.

(2)Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestată de un grefier de la instanţa a cărei hotărâre se atacă sau de apărător. Cererea poate fi atestată şi de primarul sau secretarul consiliului local, ori de funcţionarul desemnat de aceştia, din localitatea unde domiciliază.
(3)Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate fi confirmată în instanţă de parte ori de reprezentantul ei.
(4)Procurorul şi oricare dintre părţile prezente la pronunţarea hotărârii pot declara apel oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Instanţa ia act şi consemnează aceasta într-un proces-verbal.
Art. 367: Instanţa la care se depune apelul
(1)Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
(2)Persoana care se află în stare de deţinere poate depune cererea de apel şi la administraţia locului de deţinere.
(4)Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constată într-un proces-verbal.
(5)Cererea de apel înregistrată sau atestată în condiţiile art. 187 ori procesul-verbal întocmit de administraţia locului de deţinere se înaintează de îndată instanţei prevăzute în alin. 1.
Art. 368: Renunţarea la apel
(1)După pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot renunţa în mod expres la această cale de atac.
(2)Asupra renunţării, cu excepţia apelului care priveşte latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului.
(3)Renunţarea sau revenirea asupra renunţării poate să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
Art. 369: Retragerea apelului
(1)Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.
(2)Reprezentanţii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul său legal.
(3)Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4)Apelul declarat de procuror şi retras poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat.
Art. 370: Efectul suspensiv al apelului
(1)Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.
Art. 371: Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale
(1)Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
(2)În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent, instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Art. 372: Neagravarea situaţiei în propriul apel
(1)Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
(2)De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Art. 373: Efectul extensiv
(1)Instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.
Art. 374: Motivarea apelului
(1)Motivele de apel se formulează în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanţa de apel cel mai târziu până în ziua judecăţii. Motivele de apel se pot formula şi oral în ziua judecăţii.
Art. 375: Fixarea termenului de judecată şi prezenţa părţilor
(1)Preşedintele instanţei de apel, primind dosarul, fixează termen pentru judecarea apelului.
(2)Judecarea apelului se face cu citarea părţilor.
(3)Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.
(4)[textul din Art. 375, alin. (4) din partea 2, titlul II, capitolul III, sectiunea I a fost abrogat la 01-ian-2004 de Art. I, punctul 192. din Legea 281/2003]
Art. 376: Prezenţa procurorului
(1)Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei.
Art. 377: Ordinea în care se dă cuvântul
(1)Dacă la termenul fixat apelul este în stare de judecată, preşedintele completului dă cuvântul apelantului, apoi intimatului şi în urmă procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(2)În cazul în care procurorul sau părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, trebuie să indice probele şi mijloacele de probă cu ajutorul cărora pot fi obţinute. Dispoziţiile art. 67 se aplică în mod corespunzător.

(3)Procurorul şi părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatul are cel din urmă cuvântul.
Art. 378: Judecarea apelului
(1)Instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, administrate în faţa instanţei de apel.

(11)Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

(2)În vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe.

(3)Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Art. 379: Soluţiile la judecata în apel
(1)Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
1.respinge apelul, menţinând hotărârea atacată:
a)dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;
b)dacă apelul este nefondat;
2.admite apelul şi:
a)desfiinţează sentinţa primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre şi procedează potrivit art. 345 şi urm. privind judecata în fond;
b)desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Art. 380: Soluţii complementare
(1)Dacă hotărârea este desfiinţată pentru că s-a constatat existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 332 alin. 2, se dispune restituirea cauzei la procuror pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale.

Art. 381: Chestiuni complementare
(1)Instanţa, deliberând asupra apelului, face, când este cazul, aplicaţia dispoziţiilor privitoare la reluarea dezbaterilor şi a celor privitoare la repararea pagubei, la măsurile asigurătorii, la cheltuielile judiciare şi la orice alte probleme de care depinde soluţionarea completă a apelului. De asemenea, instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel.
(2)Instanţa deliberează şi hotărăşte asupra oricărei alte probleme de care depinde soluţionarea completă a apelului.
Art. 382: Desfiinţarea hotărârii
(1)În caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desfiinţează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 şi 373.
(2)Hotărârea poate fi desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluţionare a cauzei.
(3)Când prima instanţă a dispus arestarea inculpatului, instanţa de apel poate menţine măsura arestării în caz de desfiinţare a hotărârii.
Art. 383: Conţinutul deciziei
(1)Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa de apel, data pronunţării deciziei şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.
(11)Dispoziţiile art. 350 se aplică în mod corespunzător.

(2)În cazul când inculpatul s-a aflat în stare de deţinere, în expunere şi dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsă.
(3)Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul.
(4)[textul din Art. 383, alin. (4) din partea 2, titlul II, capitolul III, sectiunea I a fost abrogat la 07-sep-2006 de Art. I, punctul 178. din Legea 356/2006]
Art. 384: Procedura de rejudecare
(1)Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.
Art. 385: Limitele rejudecării
(1)Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.
(2)Dacă hotărârea a fost desfiinţată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul părţii vătămate, instanţa care rejudecă poate pronunţa şi o pedeapsă mai grea decât cea arătată în art. 372 alin. 2 şi art. 373.

(3)Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost desfiinţată.