Titlul vii - Colectarea creanţelor fiscale - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)

M.Of. 547

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
TITLUL VII:Colectarea creanţelor fiscale
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 152: Colectarea creanţelor fiscale
(1)În sensul prezentului titlu, colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.
Art. 153: Evidenţa creanţelor fiscale
(1)În scopul exercitării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, organul fiscal organizează, pentru fiecare contribuabil/plătitor, evidenţa creanţelor fiscale şi modul de stingere a acestora. Evidenţa se organizează pe baza titlurilor de creanţă fiscală şi a actelor referitoare la stingerea creanţelor fiscale.
(2)Contribuabilul/Plătitorul are acces la informaţiile din evidenţa creanţelor fiscale, la cererea acestuia, adresată organului fiscal competent.
(3)Accesul la evidenţa creanţelor fiscale se efectuează potrivit procedurii şi condiţiilor aprobate, astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal central;

b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal local.

Art. 154: Scadenţa creanţelor fiscale
(1)Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2)În cazul în care legea nu prevede scadenţa, aceasta se stabileşte astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

(3)Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central stabilite pe baza declaraţiilor de impunere, care se plătesc în contul unic şi care au scadenţa diferită de data de 25, aceasta se înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.
Art. 155: Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale
(1)Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit legii, au obligaţia să depună declaraţiile fiscale şi să plătească obligaţiile fiscale aferente până la data depunerii bilanţului în condiţiile legii.
(2)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie, este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi/sau se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.
(3)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăţi anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul contribuabililor care nu au avut obligaţia efectuării de plăţi anticipate în anul precedent întrucât nu au realizat venituri sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de plăţi anticipate.
(4)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declaraţii de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligaţii fiscale, sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiţia depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.

Art. 156: Termenele de plată
(1)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în următoarele cazuri:
a)al deciziei de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 26;
b)al deciziei emise potrivit art. 100 în cazul în care legea nu prevede un alt termen de plată;
c)al deciziei de impunere emise de organul fiscal, potrivit legii, pe baza declaraţiei rectificative depuse de contribuabil.
d)al deciziei de impunere emisă de organul fiscal potrivit art. 107, pentru obligaţiile fiscale a căror scadenţă era împlinită la data comunicării deciziei.

(3)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă eşalonarea.
(4)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor prin declaraţii fiscale rectificative, termenul de plată al diferenţelor este data depunerii declaraţiei rectificative la organul fiscal.

Art. 157: Obligaţii fiscale restante
(1)Prin obligaţii fiscale restante se înţelege:
a)obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;
b)diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(2)Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:
a)obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1);

a1)obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit capitolului IV1, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în decizia de eşalonare la plată sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 2094 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 2094 alin. (1);

b)obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
b1)obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt garantate potrivit art. 210-211 sau art. 235;

c)obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi confirmat în condiţiile legii;

d)obligaţiile fiscale care nu se sting potrivit art. 266 alin. (9);
e)creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate.

(3)Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit pentru care există cerere în curs de soluţionare şi cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la autorităţile contractante. în cazul emiterii certificatului de atestare fiscală se face menţiune în acest sens.

Art. 158: Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal central competent la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite şi din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la solicitarea oricărei persoane care deţine titluri de participare la o societate.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal central competent şi cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării acestuia, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării.
(3)În certificatul de atestare fiscală se înscriu orice alte menţiuni cu privire la situaţia fiscală a contribuabilului/plătitorului, prevăzute prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(4)Organul fiscal central emitent înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul/plătitorul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante definite potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică faptul că sumele sunt certe, lichide şi exigibile.

(5)Certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată, pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul certificatului de atestare fiscală eliberat pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în situaţia contribuabilului/plătitorului supus unei inspecţii fiscale şi care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală în scopul radierii din registrele în care a fost înregistrat, certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impozitare, după caz.
Art. 159: Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite şi la solicitarea autorităţilor publice în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal local şi cuprinde obligaţiile fiscale restante şi, după caz, obligaţiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal local în vederea recuperării.
(3)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării şi este valabil 30 de zile de la data emiterii.
(4)Certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului articol poate fi prezentat în original sau în copie legalizată oricărui solicitant.
(5)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.
(51)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), proprietarii bunurilor care înstrăinează mijloace de transport nu trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală în cazul în care pentru înstrăinare utilizează formularul de contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport aprobat prin ordin al ministrului potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(6)Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.
(7)Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.
Art. 160: Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât contribuabilul
(1)Orice persoană fizică sau juridică, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4), poate solicita organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situaţia fiscală a unui contribuabil numai cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului în cauză.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, notarul public are obligaţia de a solicita organului fiscal central şi organului fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea.
(3)Certificatul de atestare fiscală prevăzut la alin. (2) nu se solicită în următoarele situaţii:
a)în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal;
b)în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de calitate de moştenitor.
c)în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de moştenitor exclusiv pentru locul de veci.

*) Prevederile art. 160 alin. (3), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi în cazul succesiunilor dezbătute înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei şi pentru care se solicită suplimentarea masei succesorale şi eliberarea de către notarul public a unui certificat suplimentar de moştenitor după data intrării în vigoare a acesteia.

(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care procedura succesorală se soluţionează de către instanţa de judecată.
(5)După finalizarea procedurii succesorale în care în masa succesorală sunt cuprinse obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare, notarul public transmite prin mijloace electronice de comunicare organului fiscal central competent, precum şi organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află sediul biroului notarial, în termen de 30 de zile de la încheierea acesteia, o copie a certificatului de moştenitor.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul în care în masa succesorală, pe lângă obligaţiile fiscale restante şi alte creanţe bugetare, se află şi bunuri imobile intabulate, obligaţia comunicării copiei certificatului de moştenitor împreună cu încheierea de intabulare a acestuia revine Biroului de cadastru şi publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară. În acest caz, comunicarea se face prin mijloace electronice de comunicare către organul fiscal central competent şi organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile imobile.
(7)După înscrierea în cartea funciară a actului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti sau, după caz, a actului de adjudecare prin care se transferă dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară comunică organului fiscal local de la locul situării bunului imobil o copie a încheierii de intabulare la care se ataşează şi copia actului de înstrăinare a bunului imobil.
(8)Solicitarea şi eliberarea certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (2) sau art. 159 alin. (1), precum şi transmiterea documentelor prevăzute la alin. (5)-(7) se fac prin mijloace electronice de comunicare conform unor proceduri care se aprobă, astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal central, şi respectiv, comunicările făcute către acesta;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal local şi, respectiv, comunicările făcute către acesta.
(9)Organele fiscale centrale şi locale primesc informaţii, prin mijloace electronice de comunicare, din registrele naţionale notariale conform procedurilor aprobate potrivit alin. (8).

Art. 161: Plata obligaţiilor fiscale în cazuri speciale
Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale sau termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită ori obligaţiile fiscale erau datorate de o persoană juridică care şi-a încetat existenţa. Persoana care efectuează plata trebuie să depună la organul fiscal o declaraţie pe propria răspundere cu privire la opţiunea efectuării unei asemenea plăţi.
Art. 162: Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante
(1)Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

(2)Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabileşte astfel:
a)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.;
b)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.
(3)Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează.
(4)În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii.
(5)Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru obligaţiile fiscale stabilite prin titluri de creanţă împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluţionarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face menţiuni cu privire la această situaţie. Ori de câte ori contribuabilul obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).
Art. 1621: Publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante
(1)Organul fiscal central, precum şi organul fiscal local au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista contribuabililor persoane juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.
(2)Lista se publică trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.
(3)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă:
a)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.;
b)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.

CAPITOLUL II:Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
Art. 163: Dispoziţii privind efectuarea plăţii
(1)Plăţile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.

(3)Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(4)În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a)pentru toate impozitele şi contribuţiile sociale cu reţinere la sursă;
b)pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c)pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).
(5)În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale aferente uneia dintre categoriile prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(6)Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(7)Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală.
(8)[textul din Art. 163, alin. (8) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. I, punctul 42. din Ordonanta 30/2017]
(9)Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de debitor. Plata poate fi efectuată în numele debitorului şi de către o altă persoană decât acesta.
(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 165 alin. (1) sau (6), după caz, indiferent de tipul de creanţă.
(11)În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în condiţiile legii, momentul plăţii este:
a)în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal, unităţile Trezoreriei Statului, instituţiile publice beneficiare care colectează sume în condiţiile legii sau instituţii de credit care au încheiate convenţii cu instituţiile publice sau cu Trezoreria Statului în condiţiile prevăzute prin acte normative specifice;
b)în cazul plăţilor în numerar efectuate la terminale şi echipamente de plată puse la dispoziţia debitorilor de către instituţiile de credit, în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, data înscrisă în documentul de plată eliberat de terminalele sau echipamentele respective;
c)în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal. În cazul mandatelor poştale transmise de unităţile poştale în sistem electronic, momentul plăţii este data poştei astfel cum este aceasta transmisă prin sistemul electronic către Trezoreria Statului, potrivit normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională şi al ministrului finanţelor publice;
d)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit, inclusiv tranzacţiile efectuate prin intermediul contului tranzitoriu, data la care băncile debitează contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 177;
e)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(111)Efectuarea plăţii şi data plăţii pot fi dovedite, dacă legea nu prevede altfel, pe baza următoarelor documente:
a)documentul de plată pe suport hârtie, cum ar fi ordin de plată, chitanţă sau mandat poştal, în original sau în copie certificată prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;
b)extrasul de cont, în original, emis de instituţia de credit sau de unitatea Trezoreriei Statului sau copia extrasului de cont certificat prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;
c)documentul eliberat de terminalele şi echipamentele de plată puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile legii, semnate de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
d)documentul de plată sau extrasul de cont pe suport hârtie, semnate de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
e)documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate online utilizând cardul bancar în cadrul sistemelor de plată aparţinând instituţiilor publice sau în cadrul altor sisteme de plată reglementate de acte normative în vigoare. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
f)mandatul poştal editat pe suport hârtie, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
g)declaraţia pe propria răspundere completată pe suport hârtie în formatul solicitat de instituţia publică, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate şi semnată de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin mijloacele de plată prevăzute la lit. c)-f), în care debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat.
(112)Instituţiile publice care prestează serviciile publice sau colectează sumele cuvenite bugetului general consolidat pot accepta comunicarea de către debitori, prin mijloace electronice, a dovezii plăţii prevăzute la alin. (111), în condiţiile şi în formatul stabilite de acestea, cu condiţia verificării ulterioare a încasării în conturile de disponibilităţi sau de venituri bugetare ale acestora, pe baza extraselor de cont eliberate de unităţile Trezoreriei Statului, în condiţiile şi în termenul prevăzute la alin. (113).
(113)În situaţia prezentării de către debitor, ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (111) lit. c)-g) semnate olograf de către acesta, şi în cazurile prevăzute la alin. (112), instituţia publică are obligaţia verificării încasării sumelor respective în termen de maximum 180 de zile de la data prestării serviciului/acceptării ca dovadă a plăţii a respectivelor documente. În cadrul acestui termen, pentru eventualele sume neregăsite în extrasele de cont, instituţia publică evidenţiază în contabilitate creanţa asupra debitorului şi solicită acestuia informaţii suplimentare în legătură cu plata la adresa de domiciliu, adresa de e-mail sau la numărul de telefon indicate de acesta în documentul prezentat în scopul dovedirii plăţii. În cadrul aceluiaşi termen, instituţia publică poate solicita confirmarea plăţii instituţiei de credit sau unităţii Poştei Române care a iniţiat plata. Confirmarea scrisă a efectuării plăţii de către instituţia prin care s-a iniţiat plata trebuie să cuprindă toate informaţiile aferente plăţii efectuate. Instituţiile publice pot stabili prin normele proprii prevăzute la alin. (119) acceptarea transmiterii prin e-mail a acestui document.
(114)În situaţia în care plătitorul diferă de debitorul pentru care s-a efectuat plata, în documentele prevăzute la alin. (111) lit. c)-g) se completează adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat debitorul şi se semnează olograf de către acesta. Prin semnarea de către debitor acesta îşi asumă că plata efectuată este pentru sine. În cazul debitorilor reprezentaţi, în numele acestora semnează reprezentantul legal.
(115)În cazul în care, în termen de 180 de zile de la data prestării serviciului/data acceptării ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (111), sumele înscrise în aceste documente nu se regăsesc încasate sau acestea nu au fost confirmate de instituţiile prin care s-a iniţiat plata, instituţia publică emite şi comunică debitorului o decizie de recuperare care reprezintă titlu executoriu şi cuprinde elementele prevăzute la art. 226 alin. (8). Pentru sumele individualizate în decizia de recuperare se datorează obligaţii fiscale accesorii, potrivit cap. III al titlului VII, din ziua următoare datei prestării serviciului sau datei scadenţei, după caz, şi până la data stingerii acestor sume inclusiv, această menţiune înscriindu-se în decizie. În cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, obligaţiile fiscale accesorii se fac venit la bugetul de stat, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal central, sau la bugetele locale, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal local.
(116)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), în cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, sumele recuperate în cadrul procedurii de executare silită reprezentând obligaţii principale se virează integral într-un cont distinct al instituţiei publice care a prestat serviciul public deschis la unitatea Trezoreriei Statului, în scopul stingerii debitelor înregistrate în contabilitatea acesteia şi a virării sumelor către bugetele sau beneficiarii cărora se cuvin.
(117)Informaţiile minime obligatorii privind efectuarea plăţii în baza documentelor acceptate ca dovadă a plăţii, prevăzute la alin. (111) şi procedura de restituire a sumelor încasate de instituţiile publice care prestează serviciile publice se stabilesc astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică centrală;
b)prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică locală.
(118)În aplicarea prevederilor alin. (112)-(117) pot fi emise instrucţiuni aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(119)Procedura de verificare a sumelor încasate pentru care au fost acceptate ca dovadă a plăţii documentele de la alin. (113) se aprobă prin norme proprii de către instituţiile publice. Instituţiile publice pot aproba norme proprii de verificare a sumelor încasate şi pentru situaţiile în care dovada plăţii este cea prevăzută la alin. (111) lit. a) şi b).
(1110)instituţiile publice care prestează serviciile publice pot dezvolta sisteme centralizate care să permită facilitarea verificării încasării sumelor colectate. Procedura de funcţionare şi de administrare a sistemelor centralizate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(1111)Până la aprobarea ordinelor prevăzute la alin. (117) informaţiile aferente identificării plăţilor sunt cele prevăzute în documentele de plată prevăzute de normele legale în vigoare la data efectuării plăţii.
(1112)Utilizarea informaţiilor solicitate potrivit alin. (111) se realizează cu respectarea legislaţiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

(12)În cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin valorificarea garanţiei constituite potrivit art. 211 lit. a), data stingerii este data constituirii garanţiei.
Art. 164: Dispoziţii privind corectarea erorilor din documentele de plată
(1)Plata obligaţiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la momentul efectuării acesteia, în condiţiile prezentului articol. La cererea debitorului, organul fiscal competent efectuează îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui cont bugetar.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al cărui venit este creanţa fiscală plătită, cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate.

(3)În cazul plăţilor efectuate în alt buget, organul fiscal competent dispune unităţii Trezoreriei Statului transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia obligaţia fiscală este datorată.
(4)În situaţia în care plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat utilizând un cod de identificare fiscală eronat, eroarea din documentul de plată poate fi corectată cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate. În acest caz, cererea de îndreptare a erorii se depune de cel care a efectuat plata la organul fiscal competent.
(5)Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă în termen de 5 ani, sub sancţiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat plata.
(6)Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aprobă astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal local.

(7)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în următoarele situaţii:
a)documentele de plată sunt întocmite de terţii popriţi;
b)creanţa fiscală este administrată de organ fiscal diferit. În acest caz, cererea se depune de debitor la organul fiscal la care s-a creditat contul bugetar cu plata efectuată eronat.

(8)Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul erorilor generate de operatorii sistemului de decontare bancară. În acest caz, îndreptarea erorilor se realizează din oficiu de către organul fiscal sau, după caz, la solicitarea instituţiei de credit.

Art. 165: Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale
(1)Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a)toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;
b)obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se sting cu prioritate sumele individualizate în deciziile de recuperare a ajutoarelor de stat şi/sau de minimis emise, după caz, de Comisia Europeană/entităţile ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis/Consiliul Concurenţei şi dobânzile aferente datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită de titulari ai dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor sau mijloacelor de transport, se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.

(3)În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte astfel:
a)în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b)în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c)în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
d)în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituţii.
(4)Pentru beneficiarii unei eşalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)ratele de eşalonare şi/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată;
b)sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.
(5)Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;
b)obligaţiile fiscale amânate la plată.
(6)Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţiile fiscale, altele decât cele înscrise la masa credală, în ordinea vechimii;

b)obligaţiile fiscale cu termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi confirmat în condiţiile legii, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;

c)obligaţiile fiscale admise la masa credală potrivit legii, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;

d)alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c).
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul contribuabililor care beneficiază de ajutor de stat sub formă de subvenţii de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor proprii, potrivit legii, se sting cu prioritate obligaţiile fiscale aferente perioadei fiscale la care se referă subvenţia, indiferent dacă plata este efectuată din subvenţie sau din veniturile proprii.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul.
(9)Debitorul poate opta pentru a fi înştiinţat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz, organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

Art. 166: Reguli speciale privind stingerea creanţelor fiscale prin plată sau compensare
(1)Plăţile efectuate de către debitori nu se distribuie şi nu sting obligaţiile fiscale înscrise în titluri executorii pentru care executarea silită este suspendată în condiţiile art. 233 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (7), cu excepţia situaţiei în care contribuabilul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin compensare.
Art. 1661: Reguli speciale privind stingerea creanţelor fără plată
Prin excepţie de la prevederile art. 167, creanţele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide şi exigibile, faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se sting la cererea contribuabilului şi prin compensarea acestora cu obligaţiile sale restante, curente sau viitoare către bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligaţiile şi, respectiv, creanţele supuse stingerii sunt administrate sau nu de aceeaşi autoritate publică. Procedura de stingere şi schimb de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, iniţiat la propunerea ANAF.

Art. 167: Compensarea
(1)Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înţeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.
(2)Creanţele debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4)Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
(5)În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:
a)la data scadenţei, potrivit art. 154 sau 155, după caz;
b)la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii;
c)la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;
d)la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;
e)la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor de impunere rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
f)la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligaţiile de plată de la buget;
g)la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituţii, în vederea executării silite;
h)la data naşterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:
1.la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate;
2.la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
3.la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
4.la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 258;
5.la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;
6.la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(6)Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(7)Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispoziţiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(8)Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
(9)Se compensează, în condiţiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea adăugată din decontul de taxă cu opţiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligaţiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în următoarea ordine:
a)obligaţiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b)obligaţiile fiscale ale celorlalţi membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.
(91)Dispoziţiile alin. (9) privind ordinea de stingere prin compensare se aplică în mod corespunzător şi în cazul grupului fiscal constituit în domeniul impozitului pe profit, dacă drept urmare a depunerii declaraţiei anuale consolidate privind impozitul pe profit rezultă o sumă de restituit.

(10)În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma negativă de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de lege pentru depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.
(11)Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale înregistrate de către aceştia, altele decât cele înscrise la masa credală.

(12)Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului înscrise la masa credală.

Art. 168: Restituiri de sume
(1)Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.
(2)În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
(3)Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:
a)cele de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere;
b)cele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
(5)Diferenţele de impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
(6)Prin excepţie de la alin. (5), diferenţele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la solicitarea contribuabilului/plătitorului.
(7)În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
(8)În cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligaţii restante, restituirea/rambursarea se efectuează numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(9)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile restante ale contribuabilului/plătitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(10)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului.
(11)În cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceste sume se restituie sau se rambursează numai dacă există succesori ori alţi titulari care au dobândit drepturile de rambursare sau de restituire în condiţiile legii.
(12)În cazul în care din eroare instituţiile de credit virează organului fiscal sume reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, precum şi sumele prevăzute la art. 729 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (8), sumele respective se restituie la cererea instituţiei de credit sau a contribuabilului/plătitorului, chiar dacă acesta înregistrează obligaţii restante.

ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Art. 169
(1)Taxa pe valoarea adăugată, denumită în continuare TVA, solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de contribuabilii mari şi mijlocii, stabiliţi potrivit prevederilor art. 30 alin. (3), care se soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:
a)contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
b)organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
c)pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condiţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de alţi contribuabili/plătitori decât cei prevăzuţi la alin. (2) care se soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:
a)contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
b)organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
c)pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condiţiile legii speciale;
d)contribuabilul/plătitorul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;
e)soldul sumei negative de TVA solicitată la rambursare provine dintr-un număr de perioade mai mare decât numărul perioadelor de raportare utilizate într-o perioadă de 12 luni.
(4)În sensul prezentului articol, se consideră că persoanele impozabile prezintă un risc de rambursare necuvenită a TVA dacă se regăsesc în oricare dintre următoarele situaţii:
a)organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituţii, care vizează aspecte de natură fiscală şi se constată că au incidenţă în acordarea unei rambursări necuvenite de TVA;
b)în cadrul acţiunilor de control fiscal s-au constatat fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni cu implicaţii de natură fiscală;
c)cu ocazia inspecţiei fiscale ulterioare au fost stabilite diferenţe mai mari de 10% din suma rambursată, dar nu mai puţin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a făcut obiectul inspecţiei fiscale ulterioare;
d)s-au constatat neconcordanţe semnificative, verificate şi confirmate de organul fiscal, între informaţiile înscrise în declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA depuse de persoana impozabilă şi cele depuse de partenerii de afaceri şi/sau neconcordanţe semnificative între informaţiile înscrise în declaraţiile informative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare depuse de persoana impozabilă şi cele depuse de partenerii de afaceri şi transmise organului fiscal prin intermediul sistemului informatic de schimb de informaţii privind TVA între statele membre ale Uniunii Europene.
(5)În cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse după termenul legal de depunere, suma negativă din acestea se preia în decontul perioadei următoare.
(6)În cazul decontului cu sumă negativă de TVA depus în numele unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal, dispoziţiile alin. (2) sau (3), după caz, sunt aplicabile atât pentru reprezentantul grupului fiscal, cât şi pentru membrii acestuia.
(7)Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(8)Ori de câte ori, în condiţiile prezentului articol, rambursarea se aprobă cu inspecţie fiscală ulterioară, inspecţia fiscală se decide în baza unei analize de risc.
(9)În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA, prin excepţie de la prevederile art. 117, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei. Dispoziţiile art. 94 alin. (3) rămân aplicabile.
(10)În situaţia în care se constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au desfăşurat în afara perioadei prevăzute la alin. (9), inspecţia fiscală se extinde corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 117.

Art. 170: Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă
(1)În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.
(2)Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declaraţii de regularizare/cerere de restituire. Declaraţia de regularizare/cererea de restituire poate fi depusă şi ulterior, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.
(3)În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea, potrivit prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
(4)Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declaraţie rectificativă.
(5)În situaţia în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către organul fiscal central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil. Prin organ fiscal central competent se înţelege organul fiscal central competent pentru administrarea creanţelor fiscale ale contribuabilului solicitant.
(6)Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.
(7)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Art. 1701: Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe dividende
(1)În cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parţial în cursul anului, potrivit art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă sume de restituit de la buget, plătitorul de dividende depune la organul fiscal competent o declaraţie de regularizare/cerere de restituire, după restituirea de către asociaţi sau acţionari a dividendelor plătite sau după aprobarea situaţiilor financiare anuale în cazul dividendelor interimare distribuite neplătite, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

(2)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 171: Regularizarea obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii de către organul fiscal central
(1)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii, potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor se consideră, în totalitate, indiferent de bugetul unde au fost ulterior distribuite, a reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării, cu regularizarea ulterioară între bugete.

(2)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Art. 172: Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau obligaţii fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.
CAPITOLUL III:Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare
Art. 173: Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1)Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2)Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)Nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligaţiei fiscale principale dacă, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligaţii, stabilite prin:
a)declaraţii de impunere depuse ulterior efectuării plăţii;
b)declaraţii de impunere rectificative sau decizii de impunere, inclusiv cele emise ca urmare a refacerii inspecţiei fiscale în condiţiile art. 129. În aceste cazuri, se datorează obligaţii fiscale accesorii de la data scadenţei obligaţiei fiscale principale până la data plăţii, inclusiv.

(31)Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin celelalte modalităţi prevăzute la art. 22 decât cea prin plată.

(4)Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(5)Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 227 alin. (8).
(51)Comunicarea deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central se realizează în funcţie de vechimea, cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii şi starea juridică a contribuabilului.
(52)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (51) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(6)Dobânzile şi penalităţile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Art. 174: Dobânzi
(1)Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2)Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(3)În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor de impunere sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a)pentru creanţele fiscale stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire, inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;
b)pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate potrivit prevederilor art. 265 alin. (4), urmând ca de la data trecerii obligaţiilor fiscale în evidenţa curentă să se datoreze dobânzi.

(5)Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 175: Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală
(1)Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:
a)în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;
b)pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c)în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau declaraţiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;
d)pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declaraţiei de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadenţă prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declaraţia de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contribuabilii nu-şi îndeplinesc obligaţiile declarative, iar creanţa fiscală se stabileşte de organul fiscal central prin decizie, precum şi în cazul declaraţiei depuse potrivit art. 107 alin. (5). În acest caz, în scopul aplicării alin. (1) lit. a), creanţa aferentă unei perioade fiscale, stabilită de organul fiscal central, se repartizează pe termenele de plată corespunzătoare din anul de impunere, cu excepţia cazului în care obligaţiile fiscale au fost stabilite în anul fiscal de impunere.
(3)În cazul în care, în cadrul unei proceduri de control fiscal, organul fiscal central stabileşte diferenţe de impozit suplimentare, dobânzile se calculează la diferenţa de impozit începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile şi în cazul contribuţiilor sociale.

Art. 176: Penalităţi de întârziere
(1)Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile art. 174 alin. (2)-(4) şi art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
(3)Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
(4)Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181.

Art. 177: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
(1)Nedecontarea de către instituţiile de credit a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului contribuabilului/plătitorului nu îl exonerează pe contribuabil/plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 174 şi 176, după termenul de 3 zile.
(2)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat şi nedecontate de instituţiile de credit, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), contribuabilul/plătitorul se poate îndrepta împotriva instituţiei de credit respective.
Art. 178: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării
În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere, după caz, se calculează până la data prevăzută la art. 167 alin. (4).
Art. 179: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei
Pentru creanţele fiscale datorate de debitorii cărora li s-a deschis procedura insolvenţei se calculează şi datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.

Art. 180: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare
(1)Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a debitorului în registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2)În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării în registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii definitive a hotărârii de desfiinţare.
Art. 181: Penalitatea de nedeclarare în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central
(1)Pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere.

(2)Penalitatea de nedeclarare stabilită potrivit alin. (1) se reduce cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
a)se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. (1);
b)sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată.
(21)Ori de câte ori organul fiscal constată incidenţa prevederilor art. 181 alin. (2), acesta comunică decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare prin evidenţierea reducerii de 75% aplicate.

(3)Penalitatea de nedeclarare prevăzută la alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare, potrivit legii.
(4)Aplicarea penalităţii de nedeclarare prevăzute de prezentul articol nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor prevăzute de prezentul cod.
(5)Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
(6)Organul fiscal nu stabileşte penalitatea de nedeclarare prevăzută de prezentul articol dacă aceasta este mai mică de 50 lei.
(7)Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinse în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către organul fiscal central.

(8)În cazul inspecţiei fiscale despre aplicarea penalităţii de nedeclarare potrivit alin. (1) sau, după caz, despre neaplicarea acesteia potrivit alin. (6) sau (7), se consemnează şi se motivează în raportul de inspecţie fiscală. Prevederile art. 130 alin. (5) şi ale art. 131 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Lipsa menţiunii din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală privind aplicarea penalităţii de nedeclarare conduce la decăderea organului fiscal din dreptul de a mai aplica penalitatea prin alte acte administrative subsecvente sau accesorii.

(9)În situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecţie fiscală ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare, fără a se aplica sancţiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.
(10)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(11)Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3), penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai mare decât nivelul creanţei fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori prin aplicarea metodei de calcul prevăzute la alin. (1) penalitatea de nedeclarare depăşeşte acest nivel.
(12)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale sau ca urmare a procedurii de verificare documentară efectuată de organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale, inclusiv pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată, astfel cum acestea sunt definite în Codul fiscal. În aceste cazuri, penalitatea de nedeclarare se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(13)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie de regularizare emisă ca urmare a procedurii de control vamal ulterior.

Art. 182: Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2)În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5).
(3)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi pentru creanţele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluţionare a contestaţiilor sau de instanţa judecătorească.
(4)Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
(5)Dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita dobânda prevăzută de prezentul articol se prescrie în termen de 5 ani. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care:
a)au fost stinse prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilului/plătitorului;
b)anularea actului administrativ fiscal a devenit definitivă, în cazul prevăzut la alin. (2);
c)restituirea a fost admisă definitiv, în cazul prevăzut la alin. (3).

Art. 183: Majorări de întârziere în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 173 şi 176, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2)Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(3)Prevederile art. 173-180 şi art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4)Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul şi modul de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2).
CAPITOLUL IV:Înlesniri la plată
SECŢIUNEA 1:Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată
Art. 184: Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată de către organul fiscal central
(1)Organul fiscal central acordă la cererea debitorilor eşalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu au în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii în cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13)-(15) şi nici nu pot constitui niciun fel de garanţie ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.

(2)În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3)Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.
(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(5)În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a)amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b)creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6)Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol, care şi-a pierdut valabilitatea;
b)obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c)obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d)obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
e)obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;

f)obligaţiile fiscale care reprezintă accize.

(7)Eşalonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice, 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

(8)Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de eşalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eşalonare la plată solicitată.
Art. 1841: Reguli speciale privind eşalonarea la plată a impozitului calculat potrivit art. 403 din Codul fiscal
(1)Procedura de executare silită nu începe pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a impozitului calculat potrivit art. 403 alin. (1) din Codul fiscal, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.
(2)Debitorii care la data depunerii declaraţiei prin care calculează impozitul prevăzut de art. 403 alin. (1) din Codul fiscal au în derulare înlesniri la plată acordate potrivit prevederilor legale în vigoare pot beneficia de eşalonare la plată potrivit prezentului articol.
(3)Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din graficele de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi decizii de eşalonare la plată.
(4)Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prevederilor art. 403 alin. (6) din Codul fiscal ori potrivit prevederilor în baza cărora au fost acordate celelalte înlesniri la plată, în scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, sunt exigibile şi au termen de plată data pierderii valabilităţii eşalonărilor la plată, respectiv data comunicării deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare.
(5)Pentru debitorii care au obţinut o înlesnire la plată conform prevederilor legale în vigoare şi optează prin cerere pentru eşalonare la plată potrivit art. 403 alin. (4) din Codul fiscal, condiţia de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată privind achitarea obligaţiei fiscale declarate se consideră îndeplinită.
(6)Nu este considerat restant impozitul prevăzut de art. 403 alin. (1) din Codul fiscal pentru care s-a acordat şi este în derulare o eşalonare la plată, potrivit acestui articol, dacă pentru acesta nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în decizia de eşalonare la plată sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 403 alin. (6) lit. e) din Codul fiscal.
(7)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(8)Graficul de eşalonare se poate suplimenta ca urmare a depunerii declaraţiei rectificative, cu respectarea perioadei de eşalonare acordată iniţial.
(9)Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată.
(10)Pentru debitorii care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar se aplică în mod corespunzător prevederile art. 204.
(11)Pentru debitorii care beneficiază de eşalonare la plată potrivit 403 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile art. 207.
(12)Debitorul trebuie să constituie garanţia prevăzută la art. 403 alin. (41) din Codul fiscal, în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării acordului de principiu, dacă are această obligaţie.
(13)Procedura de acordare de către organul fiscal central a eşalonării la plată a impozitului prevăzut de art. 403 alin. (4) din Codul fiscal, precum şi formularistica utilizată se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(14)În situaţia în care cererea prevăzută la alin. (5) se respinge, contribuabilul are obligaţia să plătească impozitul prevăzut de art. 403 alin. (1) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

Art. 185: Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local
(1)La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante următoarele înlesniri la plată:
a)eşalonări şi/sau amânări la plata obligaţiilor fiscale, precum şi a obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 184 alin. (5);
b)scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
(2)Eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.
(3)Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate sau amânate la plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(4)Pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată, un procent de 50% din majorările de întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate sau amânate la plată, se amână la plată. În situaţia în care sumele eşalonate sau amânate au fost stinse în totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.
(5)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să constituie garanţii astfel:
a)în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale locale eşalonate şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la plată, sau o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările de întârziere calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată;
b)în cazul persoanelor juridice garanţia trebuie să acopere totalul obligaţiilor fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată.
(6)Prin hotărâre a autorităţii deliberative se aprobă procedura de acordare a înlesnirilor la plată.
(7)În cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea regulilor în domeniul ajutorului de stat.
SECŢIUNEA 2:Procedura de acordare a eşalonării la plată de către organul fiscal central
Art. 186: Condiţii de acordare a eşalonării la plată
(1)Pentru acordarea unei eşalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Aceste situaţii se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informaţii şi/sau documente relevante, prezentate de debitor sau deţinute de organul fiscal;
b)să aibă constituită garanţia potrivit art. 193;
c)să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii. Debitorul care se află în procedura insolvenţei şi doreşte eşalonarea la plată poate solicita această înlesnire la plată cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată să iasă din procedura insolvenţei;

d)să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e)[textul din Art. 186, alin. (1), litera E. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 03-feb-2022 de Art. I, punctul 17. din Ordonanta 11/2022]
(2)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
(3)Condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
(31)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată se menţionează de debitor în cererea depusă potrivit art. 187. Organul fiscal competent verifică şi constată situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti din informaţiile prezentate de debitor în cerere şi/sau din informaţii şi/sau documente relevante deţinute de organul fiscal.

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), organul fiscal poate acorda eşalonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la alin. (1), în următoarele situaţii:
a)debitorul nu deţine în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii, caz în care eşalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare;
b)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mică de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care eşalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare;
c)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mare de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, dar insuficiente faţă de cuantumul garanţiilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(15), caz în care eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare.

Art. 187: Cererea de acordare a eşalonării la plată
(1)Cererea de acordare a eşalonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la registratura organului fiscal competent sau se transmite prin poştă cu confirmare de primire şi se soluţionează de organul fiscal competent, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Conţinutul cererii, precum şi documentele justificative care se anexează acesteia se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3)În cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, cererea poate fi însoţită de o propunere de grafic de eşalonare la plată. Dispoziţiile art. 192 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, cererea se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia.

Art. 188: Retragerea cererii de acordare a eşalonării la plată
(1)Cererea poate fi retrasă de debitor până la emiterea deciziei de eşalonare la plată sau a deciziei de respingere. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia act de retragerea cererii.
(2)Prin retragerea cererii, debitorul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.
Art. 189: Prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale
În cazul în care în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data comunicării deciziei de eşalonare la plată debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, se sting mai întâi obligaţiile exigibile în această perioadă şi apoi obligaţiile cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în condiţiile art. 207 alin. (2) sau (3), după caz.
Art. 190: Alte prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central
(1)Pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală se aplică dispoziţiile art. 167.
(2)Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 167 alin. (5) lit. b), în cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data emiterii deciziei de eşalonare la plată, momentul exigibilităţii sumei de rambursat este data emiterii deciziei de rambursare.
(4)Prin data emiterii deciziei de rambursare, prevăzută la alin. (3), se înţelege data înregistrării acesteia la organul fiscal competent.
(5)Diferenţele de obligaţii fiscale rămase nestinse în urma soluţionării deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare se comunică debitorului printr-o înştiinţare de plată.
Art. 191: Eliberarea certificatului de atestare fiscală
(1)După primirea cererii, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului. Eliberarea certificatului de atestare fiscală în scopul acordării eşalonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală este de cel mult 10 zile lucrătoare în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold la data eliberării acestuia.

(5)Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, se procedează la punerea de acord a acestora.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală are valabilitate de 90 de zile de la data eliberării.

Art. 192: Modul de soluţionare a cererii
(1)Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de eşalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.
(2)Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(21)În cazuri justificate, în funcţie de specificul activităţii contribuabilului şi de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.

*) Prevederile art. 192 alin. (21), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei. În acest caz, debitorul poate solicita oricând modificarea graficului de eşalonare.

(3)Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a)în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 184 alin. (6) şi (7);
b)nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 186 alin. (1) şi (2);
c)debitorul nu depune documentele justificative necesare soluţionării cererii;
d)cererea şi documentele aferente nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a eşalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;
e)în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.
(4)După eliberarea certificatului de atestare fiscală şi, după caz, punerea de acord a sumelor potrivit art. 191 alin. (5), organul fiscal competent verifică încadrarea cererii în prevederile prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau acordul de principiu privind eşalonarea la plată, după caz.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, nu se emite acord de principiu privind eşalonarea la plată.

Art. 193: Garanţii
(1)În termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorul trebuie să constituie garanţii. La cererea temeinic justificată a debitorului, organul fiscal competent poate aproba prelungirea acestui termen cu cel mult 30 de zile.
(2)[textul din Art. 193, alin. (2) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 6. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), următoarele categorii de debitori nu trebuie să constituie garanţii:
a)instituţiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
b)autorităţile/serviciile publice autonome înfiinţate prin lege organică;
c)unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare;

d)instituţiile de învăţământ superior de stat.
(4)Debitorii prevăzuţi la alin. (3) care deţin în proprietate bunuri constituie garanţii astfel:
a)dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanţii la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;
b)dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

(41)Debitorii prevăzuţi la art. 186 alin. (4), care deţin în proprietate bunuri insuficiente pentru a acoperi valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

(5)Prin acordul de principiu organul fiscal stabileşte perioada de eşalonare la plată, data până la care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie, precum şi cuantumul garanţiei, cu menţionarea sumelor eşalonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare la plată şi a procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de eşalonare.
(6)Garanţiile pot consta în:
a)mijloace băneşti consemnate pe numele debitorului la dispoziţia organului fiscal la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 211;
c)instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate a debitorului;
d)încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent pentru executarea obligaţiilor fiscale ale debitorului pentru care există un acord de eşalonare la plată, având ca obiect bunuri proprietate a unei terţe persoane. Aceste bunuri trebuie să fie libere de orice sarcini, cu excepţia cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal competent, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (16).
(7)Pot forma obiect al garanţiilor constituite potrivit alin. (6) bunurile mobile care nu au durata normală de funcţionare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi bunurile mobile care, deşi au durata normală de funcţionare expirată, au fost supuse reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.
(71)Nu pot face obiectul garanţiilor prevăzute la alin. (6) lit. c) şi d) bunurile perisabile.

(8)Bunul ce constituie obiect al garanţiei prevăzute la alin. (6) lit. d) nu poate să mai constituie obiect al unei garanţii pentru eşalonarea la plată a obligaţiilor unui alt debitor.
(9)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor proprietatea debitorului deja sechestrate de organul fiscal acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, cu condiţia prezentării unui raport de evaluare cu valori actualizate ale bunurilor sechestrate la data depunerii cererii, în termenul prevăzut la alin. (1). Dispoziţiile alin. (11) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(91)Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pentru creanţele solicitate la eşalonare a fost instituit, anterior emiterii titlului de creanţă în care aceste creanţe au fost individualizate, un sechestru asigurătoriu, transformat în sechestru executoriu în condiţiile art. 213 alin. (3), precum şi în cazul în care există sume indisponibilizate în conturile bancare ale debitorului ca urmare a popririi asiguratorii sau executorii care acoperă valoarea prevăzută la alin. (14). Sumele indisponibilizate vor fi virate la trezorerie în vederea constituirii garanţiei potrivit dispoziţiilor alin. (6) lit. a).

(10)În situaţia în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul fiscal nu acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, debitorul constituie garanţie potrivit prevederilor alin. (1) pentru diferenţa de valoare neacoperită.
(11)Bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d) se evaluează de un evaluator autorizat, care întocmeşte un raport de evaluare conform standardelor de evaluare în vigoare.

(12)Pentru bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d), debitorul depune la organul fiscal competent, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare şi alte documente stabilite prin ordin emis în condiţiile art. 209.
(13)Garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată, astfel:
a)pentru eşalonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;
b)pentru eşalonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;
c)pentru eşalonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;
d)pentru eşalonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.
(14)Prin excepţie de la prevederile alin. (13), garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) şi b) trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, precum şi dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată.
(15)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. c), dacă bunurile sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, valoarea acestor bunuri trebuie să acopere valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum şi sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată.
(16)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. d), valoarea acestor bunuri trebuie să acopere obligaţiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal competent a instituit sechestrul, precum şi sumele eşalonate la plată ale debitorului, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată.
(17)Perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie cu cel puţin 3 luni mai mare decât scadenţa ultimei rate din eşalonarea la plată.
(18)Pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia se poate înlocui sau redimensiona în funcţie de valoarea ratelor rămase de achitat, la cererea temeinic justificată a debitorului. În urma analizării celor solicitate de debitor, organul fiscal poate aproba sau respinge solicitarea privind înlocuirea sau redimensionarea garanţiei.

(181)În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu constituire de garanţii potrivit alin. (13) sau art. 206 alin. (2) lit. c), după caz, procentajul suplimentar al garanţiei care se ia în calcul la stabilirea valorii garanţiei este cel în vigoare la data înlocuirii sau redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din eşalonarea la plată acordată.
(182)În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu bunuri insuficiente, pentru stabilirea valorii garanţiei se ia în calcul cuantumul obligaţiilor rămase de plată din eşalonare.
(183)Organul fiscal, la cererea debitorului, eliberează diferenţa de garanţie care depăşeşte valoarea luată în calcul cu ocazia redimensionării, iar în cazul înlocuirii eliberează garanţia constituită asupra bunului înlocuit.

(19)Organul fiscal competent eliberează garanţiile după comunicarea deciziei de finalizare a eşalonării la plată, prevăzută la art. 194 alin. (3), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 202 alin. (3).
(20)[textul din Art. 193, alin. (20) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(21)În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia constituită potrivit alin. (15) se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea organului fiscal competent, nu acoperă valoarea garanţiilor prevăzute la alin. (13), debitorul are obligaţia reîntregirii acesteia, pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată.
(22)În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, bunul care face obiectul garanţiei constituite potrivit alin. (6) lit. d) şi alin. (16) se execută de către organul fiscal pentru obligaţiile de plată ale garantului, debitorul are obligaţia constituirii de garanţii pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată. În acest caz, până la constituirea garanţiei, sumele rămase după efectuarea distribuirii sunt indisponibilizate în favoarea organului fiscal, urmând a stinge obligaţiile rămase din eşalonarea la plată dacă garanţia nu este constituită în termenul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. m).
(23)La cererea debitorului, organul fiscal competent poate executa garanţia constituită sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) şi c) sau poate aproba valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor în condiţiile art. 248, în situaţia în care se stinge întreaga sumă eşalonată la plată.
(24)În cazul în care pe parcursul eşalonării la plată bunurile care fac obiectul garanţiei constituite potrivit alin. (6) lit. c) şi d), precum şi alin. (15) şi (16) s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătoreşti care constituie titluri executorii, la solicitarea organului fiscal central, debitorul are obligaţia reconstituirii garanţiilor pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată dacă celelalte garanţii nu sunt îndestulătoare.

(25)În cazul în care contribuabilii care beneficiază de eşalonare la plată deţin în proprietate bunuri deja sechestrate de către organul fiscal, altele decât cele care fac obiectul garanţiilor constituite potrivit prezentului articol, sechestrele instituite pe aceste bunuri se ridică, cu excepţia cazului în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 213 alin. (8) sau (81).

Art. 194: Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată
(1)Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii:
a)să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care acest termen se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată;
b)să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de eşalonare la plată în situaţia în care termenul de 30 de zile se împlineşte după această dată;
c)să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

d)să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare;
e)să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eşalonării la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

f)să se achite creanţele stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195;
g)să achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
h)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată a acestor sume;
i)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată a acestor sume;
j)să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

k)să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. c) şi d);
l)să se reîntregească garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (21), în cel mult 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alţi creditori;
m)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (22), în cel mult 15 zile de la data comunicării de către organul fiscal a înştiinţării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor.
m1)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (24), în cel mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;

n)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de eşalonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195.

o)să achite impozitul pe profit calculat şi declarat potrivit art. 403 alin. (2) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a solicitării de eşalonare.

p)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat emisă de către Comisia Europeană, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
q)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat sau de minimis emisă de către entităţile ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
r)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de minimis emisă de către Consiliul Concurenţei, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii.

s)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. f), nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestei decizii.

*) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepţia acelora care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

*) Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020 (n.n. - Aplicarea prevederilor art. XI şi XII încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă) nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi conform Codului de procedură fiscală. În acest caz, până la primul termen de plată după expirarea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
Prin derogare de la prevederile art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1).
(3)Dispoziţiile art. 157 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile bugetare prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4)Se suspendă sau nu începe executarea silită, prin somaţie şi prin valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale.
(5)Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1).

(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eşalonării la plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.
(3)În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare a eşalonării la plată.
Art. 195: Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării
(1)Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:
a)obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi n);
b)obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, prevăzute la art. 200 alin. (2).

(2)Contribuabilul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eşalonare la plată într-un an calendaristic sau, după caz, fracţie de an calendaristic. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (11), alin. (111) şi la art. 194 alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată prin includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată la data depunerii cererii.

(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) sau n), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 200 alin. (2) şi se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.

(4)Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu menţinerea perioadei de eşalonare deja aprobate, cu excepţia situaţiei în care valoarea garanţiilor constituite de debitori este mai mică de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care perioada de eşalonare este de cel mult 6 luni de la data comunicării deciziei de modificare a deciziei de eşalonare la plată.

(5)[textul din Art. 195, alin. (5) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 12. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(6)Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(7)După depunerea cererii, în termen de 10 zile de la comunicarea acordului de principiu de către organul fiscal central, debitorul trebuie să constituie şi garanţiile prevăzute de prezentul capitol, corespunzător condiţiilor în care urmează să se modifice decizia de eşalonare la plată.

(8)Debitorul nu trebuie să constituie garanţii în situaţia în care valoarea garanţiilor deja constituite acoperă obligaţiile fiscale rămase din eşalonarea la plată, precum şi obligaţiile fiscale pentru care se solicită modificarea deciziei de eşalonare la plată. În situaţia garanţiilor deja constituite potrivit art. 193 alin. (6) lit. d), se încheie un act adiţional la contractul de ipotecă/gaj.
(81)În situaţia debitorilor care deţin bunuri în proprietate, insuficiente pentru a constitui garanţiile în cuantumul prevăzut la prezentul capitol, organul fiscal central poate aproba cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 186 alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere nu se amână la plată, ci se includ în eşalonare, iar decizia de amânare la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare se anulează.

(82)În cazul debitorilor pentru care s-a acordat eşalonare la plată potrivit prevederilor art. 186 alin. (4), la cererea acestora, penalităţile de întârziere rămase de plată din graficul de eşalonare se amână la plată în situaţia în care garanţiile constituite odată cu acordarea eşalonării sau ulterior acesteia acoperă cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13) sau (15), după caz.

(9)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător şi penalităţilor de întârziere aferente sumelor prevăzute la alin. (1).
(10)În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge, debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.
*) Prin derogare de la prevederile art. art. 195 alin. (10), condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), potrivit căruia "Aplicarea prevederilor art. XI şi XII încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă".

*) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepţia acelora care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

(11)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului. Dacă eşalonarea cuprinde doar creanţele fiscale individualizate în actul administrativ suspendat, decizia de eşalonare la plată se suspendă.

(111)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului.

(112)Prevederile alineatului (11) şi (111) se aplică şi în situaţia în care debitorul obţine suspendarea executării silite conform art. 719 din Codul de procedură civilă, atunci când motivele contestaţiei la executare privesc stingerea sau inexistenţa creanţei fiscale care face obiectul executării silite contestate.
(113)Dacă hotărârea judecătorească definitivă de admitere în tot sau în parte a contestaţiei la executare formulată în condiţiile alin. (112) este pronunţată după emiterea deciziei de finalizare a eşalonării la plată emisă în condiţiile art. 194 alin. (3) sau dacă debitorul nu a solicitat modificarea deciziei de eşalonare conform alin. (112), aceasta din urmă, precum şi decizia de finalizare a eşalonării la plată se anulează din oficiu sau la cererea debitorului, iar sumele achitate în baza deciziei de eşalonare se restituie debitorului la cerere, în condiţiile art. 168.

(12)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eşalonarea la plată.

Art. 196: Renunţarea la eşalonarea la plată
(1)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(2)În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile art. 194 alin. (3) şi art. 208 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilităţii eşalonării la plată.
Art. 197: Dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1)Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se calculează dobânzi, la nivelul stabilit potrivit art. 174 alin. (5). Prin excepţie de la prevederile art. 174 alin. (5), nivelul dobânzii este de 0,015% pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia în care debitorul constituie întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie şi/sau poliţei de asigurare de garanţie şi/sau consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.
(2)Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), după caz.
(21)[textul din Art. 197, alin. (2^1) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 13. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(3)Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(4)Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată.
(5)Pentru creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.
Art. 198: Penalitate
(1)Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate, care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(2)Nivelul penalităţii este de 5% din:
a)suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, după caz;
b)diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3)Penalitatea se face venit la bugetul de stat.
Art. 199: Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia
(1)Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 194 alin. (1) şi art. 195 alin. (10). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică debitorului.

(2)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată acordată de organul fiscal central, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 198 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(4)Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de art. 181 alin. (1).

Art. 200: Menţinerea eşalonării la plată
(1)Debitorul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi la art. 194 alin. (1), cu excepţia cazului în care eşalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiţiei prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. k), o singură dată într-un an calendaristic, sau fracţie de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată, după caz. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare deja aprobate.

(2)Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194 sunt aplicabile în mod corespunzător.
*) Prin derogare de la prevederile art. 200 alin. (2), condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), potrivit căruia: "Aplicarea prevederilor art. XI şi XII încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă".

*) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepţia acelora care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 201: Dobânzi în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată
În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile fiscale principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.
Art. 202: Executarea garanţiilor
(1)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile în contul obligaţiilor fiscale rămase nestinse.
(2)Dacă până la pierderea valabilităţii eşalonării la plată nu au fost soluţionate deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, garanţiile se execută şi în contul obligaţiilor marcate în vederea stingerii prin compensare cu sume de rambursat, în limita sumei solicitate la rambursare.
(3)În situaţia în care deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nu sunt soluţionate până la finalizarea eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) şi b) în contul obligaţiilor marcate, până la emiterea deciziei de finalizare a eşalonării. În acest caz data stingerii obligaţiilor marcate este termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare. În cazul garanţiilor constituite sub formă de bunuri potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) şi d), acestea se eliberează după soluţionarea deconturilor. Garanţiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) şi d) se execută în situaţia în care după soluţionarea deconturilor au rămas nestinse obligaţii fiscale.
Art. 203: Suspendarea executării silite
(1)Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi n) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.

(2)Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale competente comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(4)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată;
b)achitării drepturilor salariale.
(5)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(6)Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.
Art. 204: Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar
(1)Pentru debitorii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată.
(11)Pentru debitorii prevăzuţi la alin. (1), eşalonarea la plată se acordă numai cu condiţia constituirii garanţiilor prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) şi/sau b), după caz.

(2)În situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă sau retrasă, debitorii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere sau a deciziei prin care se ia act de retragerea cererii. În acest caz, o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată se poate depune numai după achitarea acestor obligaţii fiscale.
(3)Pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă autorizaţia, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută.

Art. 205: Calcularea termenelor
(1)Termenele stabilite în prezentul capitol, cu excepţia celui prevăzut la art. 191 alin. (2) şi (3), se calculează pe zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare acestor termene şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a termenelor.
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) sfârşesc într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, acestea se prelungesc până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Art. 206: Prevederi speciale pentru eşalonările la plată acordate de organele fiscale
(1)În cazul debitorilor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2)Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)debitorul depune o cerere la organul fiscal competent. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 186, cu excepţia celei prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a);
c)debitorul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, o garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la plată, precum şi a penalităţilor de întârziere şi dobânzilor ce pot face obiectul amânării la plată potrivit art. 208, înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului capitol.

(3)În sensul prezentului articol este considerat cu risc fiscal mic debitorul care, la data depunerii cererii, îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a)nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
b)administratorii, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, şi asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii, în cazul celorlalte societăţi, altele decât societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, nu au fapte înscrise în cazierul fiscal;
c)nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de instanţe judecătoreşti competente;
d)nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 12 luni;
e)nu a înregistrat, conform reglementărilor contabile, pierderi din exploatare în ultimul exerciţiu financiar închis;
f)în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.

(4)Cererea depusă potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal competent şi data depunerii garanţiei de către debitor.
(5)În condiţiile prezentului articol, debitorii care, la data depunerii cererii, nu au obligaţii fiscale restante pot solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale declarate, precum şi a obligaţiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere şi pentru care nu s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), după caz.
(6)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător pentru penalităţile de întârziere şi pentru un procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscală.

*) Prevederile art. 206 alin. (6), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor la plată aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei. În acest caz, din oficiu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei organul fiscal reface graficele de eşalonare şi emite decizie de amânare la plată pentru penalităţile de întârziere incluse în ratele de eşalonare exigibile după data intrării în vigoare a ordonanţei, iar în cazul debitorilor cu risc fiscal mic şi pentru un procent de 50% din dobânzile incluse în ratele de eşalonare exigibile, după data intrării în vigoare a ordonanţei.

(7)În situaţia în care, ulterior emiterii deciziei de eşalonare la plată, organul fiscal constată că informaţiile cuprinse în documentele anexate la cererea depusă potrivit alin. (2) lit. a) nu corespund realităţii, organul fiscal emite decizia de anulare a deciziei de eşalonare la plată şi a deciziei de amânare la plată a penalităţilor de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 199, 201 şi 202.
Art. 207: Dispoziţii finale
(1)Organul fiscal competent care emite decizia de eşalonare la plată poate îndrepta erorile din conţinutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii. Decizia de îndreptare a erorii produce efecte faţă de debitor de la data comunicării acesteia, potrivit legii.
(2)În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data comunicării deciziei de eşalonare la plată s-au stins obligaţii fiscale prin orice modalitate prevăzută de lege şi care sunt cuprinse în suma care face obiectul eşalonării la plată, debitorul achită ratele eşalonate până la concurenţa sumei rămase de plată.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care, până la emiterea deciziei de eşalonare la plată, se constată că s-au stins mai mult de 50% din obligaţiile fiscale care fac obiectul eşalonării la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent eliberează un nou certificat de atestare fiscală, caz în care prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(4)Debitorul poate plăti anticipat, parţial sau total, sumele cuprinse în graficul de eşalonare la plată. În acest caz, debitorul notifică organului fiscal, prin cerere, intenţia de a stinge anticipat aceste sume. În cazul achitării anticipate parţiale, organul fiscal competent înştiinţează debitorul, până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, cu privire la stingerea sumelor datorate în contul următoarelor rate de eşalonare aprobate până la concurenţa cu suma achitată.
(5)În situaţia în care se sting anticipat mai mult de 3 rate din graficul de eşalonare la plată, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, până la următorul termen de plată a ratelor, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. În acest caz, ratele ce fac obiectul stingerii anticipate sunt exigibile la data plăţii sau la data emiterii deciziei de rambursare, după caz. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(6)În situaţia în care în graficul de eşalonare există şi creanţe bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, iar acestea au fost stinse, total sau parţial, potrivit legislaţiei specifice, de către organele care le gestionează, graficul de eşalonare se reface în mod corespunzător.
(7)În cazul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. b), la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eşalonare la scadenţa acestora.
(8)Ori de câte ori se modifică graficul de eşalonare potrivit prezentului capitol, organul fiscal competent emite decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată, la care anexează noul grafic.

Art. 208: Amânarea la plată a penalităţilor de întârziere
(1)Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eşalonare la plată. Aceste prevederi se aplică, după caz, şi unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora.

*) Prevederile art. 208 alin. (1), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor la plată aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei. În acest caz, din oficiu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei organul fiscal reface graficele de eşalonare şi emite decizie de amânare la plată pentru penalităţile de întârziere incluse în ratele de eşalonare exigibile după data intrării în vigoare a ordonanţei, iar în cazul debitorilor cu risc fiscal mic şi pentru un procent de 50% din dobânzile incluse în ratele de eşalonare exigibile, după data intrării în vigoare a ordonanţei.

(2)Garanţiile ori valoarea bunurilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(16) trebuie să acopere şi penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată.
(3)În situaţia în care eşalonarea la plată se finalizează în condiţiile art. 194 alin. (3), penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a eşalonării la plată.
(4)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage pierderea valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de întârziere. În acest caz, odată cu decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată se comunică debitorului şi decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de întârziere.
(5)În situaţia în care eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea în condiţiile art. 199, garanţiile se execută şi în contul penalităţilor de întârziere şi/sau majorărilor de întârziere amânate la plată.
(6)În scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligaţiilor fiscale eşalonate.

Art. 209: Acte normative de aplicare
Procedura de aplicare a eşalonării la plată acordate de organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
CAPITOLUL IV1:Eşalonare la plată, în formă simplificată, pentru obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central
Art. 2091: Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central
(1)Pentru obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante a căror vechime este de maximum 12 luni anterioare datei depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, administrate de organul fiscal central, denumit în continuare organ fiscal, se aprobă eşalonarea la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2)În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3)Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.
(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(5)În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a)amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b)creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6)Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol sau potrivit capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, care şi-a pierdut valabilitatea, precum şi obligaţiile fiscale care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii unei eşalonări la plată acordate în temeiul capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
b)obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c)obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d)obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente;
e)obligaţiile fiscale admise la masa credală, pentru debitorii pentru care s-a deschis procedura insolvenţei;
f)obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;

g)debitorii care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar.

h)obligaţiile fiscale care reprezintă accize;
i)impozitele şi contribuţiile sociale obligatorii cu reţinere la sursă sau reţinute prin stopaj la sursă, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 47 din Codul fiscal;
j)taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.

(7)Eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice, 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
(8)Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să depună o cerere la organul fiscal, la care debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b)să nu se afle în procedura falimentului;
c)să nu se afle în dizolvare;
d)să nu înregistreze obligaţii fiscale restante cu o vechime mai mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
e)să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, pentru care a fost atrasă răspunderea, a fost stinsă, condiţia se consideră îndeplinită.
(9)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (8), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal în conformitate cu ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care sunt aprobate formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
(10)Condiţia prevăzută la alin. (9) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
(11)În scopul acordării eşalonării la plată potrivit prezentului capitol, prevederile art. 188-190, art. 205 şi 207 se aplică în mod corespunzător.

(12)Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi debitorilor care au garantate obligaţiile fiscale potrivit art. 210, art. 211 şi art. 235.
Art. 2092: Eliberarea certificatului de atestare fiscală
(1)După primirea cererii, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, inclusiv în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale existente în sold la data eliberării acestuia.
Art. 2093: Modul de soluţionare a cererii
(1)Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin decizie de eşalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.
(2)Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(3)La cererea debitorului, organul fiscal poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.
(4)Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a)în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (6) şi (7);
b)nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 2091 alin. (8) şi (9);
c)cererea nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a eşalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;
d)în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.
(5)După eliberarea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal verifică încadrarea cererii în prevederile prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau decizia de eşalonare la plată, după caz.
(6)Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 207 alin. (1).
(7)În cazul în care în perioada dintre data depunerii cererii de eşalonare la plată şi data eliberării certificatului de atestare fiscală, debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de creanţe fiscale datorate, se sting mai întâi obligaţiile fiscale restante a căror vechime este mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii şi apoi obligaţiile ce pot face obiectul eşalonării la plată potrivit prezentului capitol.
(8)Pe perioada eşalonării la plată acordată potrivit prezentului capitol, în scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), penalităţile de nedeclarare cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eşalonare la plată. Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător.
Art. 2094: Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată
(1)Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii:
a)să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată inclusiv, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv;
b)să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege;
c)să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
d)să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare;
e)să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
f)să se achite obligaţiile stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
g)să se achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
h)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
i)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
j)să se achite sumele reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
k)să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (8) lit. b) şi c);
l)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de eşalonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2).
m)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat emisă de către Comisia Europeană, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
n)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat sau de minimis emisă de către entităţile ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
o)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de minimis emisă de către Consiliul Concurenţei, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii.

p)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (6) lit. h) şi j) nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestei decizii;
q)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (6) lit. i) nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării acestei decizii.

(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eşalonării la plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.
(3)În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eşalonării la plată.
Art. 2095: Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării
(1)Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal:
a)obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) şi l);
b)obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, prevăzute la art. 20910 alin. (2), cu excepţia sumelor de natura celor prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. j).
(2)Debitorul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eşalonare la plată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, la care poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (8) şi (9) şi la art. 2094 alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată prin includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţia de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată la data depunerii cererii, cu excepţia celor pentru care art. 2094 alin. (1) nu prevede posibilitatea debitorului de a solicita eşalonarea la plată.

(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) sau l), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 20910 alin. (2) şi se soluţionează de organul fiscal, în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.
(4)Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu menţinerea perioadei de eşalonare deja aprobate.
(5)[textul din Art. 209^5, alin. (5) din titlul VII, capitolul IV^1 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 19. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(6)Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(7)În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge, debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.
(8)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului, fără a fi limitate numeric conform alin. (2).
(9)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului, fără a fi limitate la numărul prevăzut la alin. (2).
(10)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eşalonarea la plată.
Art. 2096: Renunţarea la eşalonarea la plată
(1)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(2)În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile art. 2094 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilităţii eşalonării la plată.
Art. 2097: Dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1)Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, cu excepţia eşalonărilor acordate pentru obligaţiile fiscale rezultate din titlurile de creanţă emise de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, pentru care dobânzile se calculează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei potrivit art. 2094 alin. (1) lit. d), după caz.
(3)Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 2094 alin. (1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(4)Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată.
(5)Pentru obligaţiile bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.
(6)Pentru debitorii care se află în perioada de observaţie sau în reorganizare judiciară se datorează obligaţii fiscale accesorii potrivit legii care reglementează această procedură.
Art. 2098: Penalitate
(1)Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, potrivit art. 2094 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(2)Nivelul penalităţii este de 5% din:
a)suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, după caz;
b)diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3)Penalitatea se face venit la bugetul de stat.
Art. 2099: Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia
(1)Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 2094 alin. (1) şi art. 2095 alin. (7). Organul fiscal emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică debitorului.
(2)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată acordată de organul fiscal, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 2098 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(4)Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de art. 181 alin. (1).
(5)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile fiscale principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.
(6)În cazul debitorilor care solicită înlesniri la plată potrivit capitolului IV - Înlesniri la plată, ulterior pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal potrivit prezentului capitol, pentru obligaţiile fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii rămase de plată din eşalonarea la plată, penalitatea datorată potrivit art. 2098 se anulează.
Art. 20910: Menţinerea eşalonării la plată
(1)Debitorul poate solicita organului fiscal menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi la art. 2094 alin. (1) lit. a)-j) şi l), o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, dacă depune o cerere în acest scop, înainte de stingerea în totalitate a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată. Cererea se soluţionează, în termen de 5 zile lucrătoare, prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial.

(2)Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 2094 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 20911: Suspendarea executării silite
(1)Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru obligaţiile prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi l) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.
(2)Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(4)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată;
b)achitării drepturilor salariale.
(5)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(6)Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.
Art. 20912: Prevederi speciale aplicabile debitorilor care au în derulare înlesniri la plată
(1)[textul din Art. 209^12, alin. (1) din titlul VII, capitolul IV^1 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art. I, punctul 22. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(2)În baza cererii depuse de către debitori, organul fiscal emite, după caz, decizie de acordare a eşalonării la plată pentru obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (1) sau decizie de respingere.
(3)Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din cele două grafice de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi decizii de eşalonare la plată.
(4)Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prezentului capitol ori potrivit art. 199 alin. (1) şi art. 208 alin. (4), în scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, sunt exigibile şi au termen de plată la data pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată, respectiv data comunicării deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi, după caz, a deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de nedeclarare.
Art. 20913: Prevederi speciale pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă de către organele abilitate ale statului
(1)Pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă pe perioada stării de urgenţă/alertă prin hotărâri emise de către organele abilitate ale statului, condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit art. 2094 se suspendă, la cerere, până la data la care este reluată activitatea.
(2)Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data reluării activităţii, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi potrivit art. 2097. În acest caz, până la primul termen de plată după data constatării reluării activităţii, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(3)Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la alin. (1), cu excepţia acelora care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform alin. (2), se consideră îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 2094 alin. (1), art. 2095 alin. (7) şi art. 20910 alin. (2) s-au împlinit până la data constatării reluării activităţii, dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la data constatării acestui fapt;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 2094 alin. (1), art. 2095 alin. (7) şi art. 20910 alin. (2).
(4)Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), debitorii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la data constatării reluării activităţii, prevederile art. 2095 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 20914: Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată
Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

CAPITOLUL V:Garanţii
Art. 210: Constituirea de garanţii
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a)suspendarea executării silite în condiţiile art. 233 alin. (21) şi (8);

b)ridicarea măsurilor asigurătorii;
c)asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a);
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 211: Tipuri de garanţii
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 210 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a)consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau poliţă de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europene aceasta trebuie confirmată conform normelor bancare de o instituţie de credit sau societate de asigurare din România. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea Europeană, aceasta este acceptată de organul fiscal dacă sunt respectate prevederile referitoare la notificare cuprinse în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, transpusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), transpusă prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare;

c)ipotecă asupra unor bunuri imobile sau mobile din ţară;
d)gaj asupra bunurilor mobile.
Art. 212: Valorificarea garanţiilor
(1)Organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.
(2)În cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) şi b), organul fiscal dispune instituţiei de credit sau societăţii de asigurare emitente a scrisorii de garanţie sau poliţei de asigurare de garanţie, după caz, sau instituţiei de credit ori societăţii de asigurare din România care a confirmat scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie ori unităţii de Trezorerie a Statului, după caz, virarea, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării, a sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.

(3)Valorificarea garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. c) şi d) se realizează prin modalităţile şi procedurile prevăzute de dispoziţiile art. 247 alin. (2)-(6) şi ale art. 248-259, care se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI:Măsuri asigurătorii
Art. 213: Poprirea şi sechestrul asigurător
(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sau când acesta nu deţine active patrimoniale urmăribile.

(3)Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii rămân valabile 3 luni de la data sesizării penale. La împlinirea acestui termen sau după instituirea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de 3 luni, măsurile asigurătorii instituite de organul fiscal se ridică.

(8)
[textul din Art. 213, alin. (8) din titlul VII, capitolul VI a fost abrogat la 06-mar-2020 de Actul din Decizia 581/2019]
(81)În situaţia în care au fost constituite garanţii în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, acestea trebuie menţinute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menţinute măsurile asigurătorii potrivit alin. (7) sau (8), după caz. Organul fiscal execută garanţiile constituite potrivit art. 211 lit. b) în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care debitorul nu prelungeşte valabilitatea garanţiei. În acest caz, suma de bani va fi virată în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită şi reprezintă o garanţie potrivit art. 211 lit. a).

(9)Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate:
a)de către debitor cu acordul organului de executare silită, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare silită;
b)prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 247 alin. (4).
(10)În cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului de carte funciară.
(11)Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior notării prevăzute la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.
(12)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(13)Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 268 ale prezentului cod, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate formula acţiune în anulare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, conform cuantumului creanţelor fiscale în privinţa cărora aceste măsuri asigurătorii au fost instituite, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se pronunţă anularea deciziei este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(14)Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261.
Art. 214: Ridicarea măsurilor asigurătorii
(1)Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz. Refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de ridicare formulată de către cel interesat sau nesoluţionarea în termen pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. 213 alin. (13), fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(2)Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii emisă potrivit alin. (1) se duce la îndeplinire de către organul de executare silită competent şi se comunică tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.
CAPITOLUL VII:Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere restituirea
Art. 215: Începerea termenului de prescripţie
(1)Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Art. 216: Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c)pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d)cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 217: Întreruperea termenului de prescripţie
(1)Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate/procesului-verbal adiţional de insolvabilitate;

e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)În cazul în care pentru acelaşi titlu executoriu organul fiscal emite şi comunică debitorului mai multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somaţii.

Art. 218: Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1)Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale.
(2)Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
Art. 219: Prescripţia dreptului de a cere restituirea
(1)Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.
(2)Sumele plătite de contribuabil/plătitor fără a fi datorate, pentru care termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) s-a împlinit, se scad din evidenţa organului fiscal după expirarea acestui termen, cu excepţia cazului în care a operat compensarea potrivit prevederilor art. 167.

ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

CAPITOLUL VIII:Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 220: Organele de executare silită
(1)În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.
(2)Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc:
a)cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită;
b)alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită, precum şi pentru valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese electronice masive.

(22)Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită.

(3)Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.

(5)Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3).
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare silită competent potrivit art. 30. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare silită coordonator prevăzut la alin. (7)-(9).
(7)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condiţiile art. 25, precum şi în cazul prevăzut de art. 24 alin. (1) lit. b), revine organului de executare silită competent potrivit art. 30.
(8)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
(9)Organul de executare silită coordonator în cazul prevăzut la art. 252 alin. (2) este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau îşi desfăşoară activitatea debitorul ale cărui bunuri au fost adjudecate.
(10)În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, şi pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În situaţia în care atragerea răspunderii priveşte atât creanţe fiscale administrate de organul fiscal central, cât şi creanţe fiscale administrate de organul fiscal local, competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014.
(11)Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare silită în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(12)Organul de executare silită coordonator sesizează în scris celelalte organe prevăzute la alin. (6), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se plătesc sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(13)În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41-43.
(14)Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:
a)dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b)dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale.
(15)Dacă asupra aceloraşi bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(16)Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare silită, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se transmit acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
Art. 221: Reguli speciale privind executarea silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local
(1)Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să colaboreze şi să efectueze procedura de executare silită a creanţelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.
(2)În situaţia în care debitorul nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unităţi administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unităţii administrativ-teritoriale a municipiului, competenţa pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile.
(3)Organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale care administrează creanţele fiscale ale bugetului local al unei unităţi administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, denumit în prezentul articol autoritate solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.
(4)Cererea conţine, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a)datele de identificare ale debitorului;
b)valoarea creanţei de recuperat;
c)valoarea creanţelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;
d)contul în care se virează sumele încasate;
e)orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.
(5)Cererea este însoţită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.
(6)Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii.
(7)Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele cazuri:
a)titlul executoriu nu este valabil;
b)cererea nu conţine toate informaţiile prevăzute la alin. (4).
(8)Sumele realizate prin executare silită se virează autorităţii solicitante. Prevederile art. 256 se aplică în mod corespunzător.
Art. 222: Executarea silită în cazul debitorilor solidari
(1)Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(2)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 25 şi 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.
(3)Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 220.
(4)Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, iau măsuri de executare silită şi comunică organului de executare silită coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(5)Dacă organul de executare silită coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
Art. 223: Executorii fiscali
(1)Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2)Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3)În scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:
a)să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b)să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c)să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului;
d)să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;
e)să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii.
(4)Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat.
(5)Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
(6)În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).
Art. 224: Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat
Impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.
Art. 225: Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
Art. 226: Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
(1)Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului Cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30, 37 şi 38.

(2)În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(3)Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
*) În interpretarea art. 226 alin. (3), prin raportare la alin. (1) al aceluiaşi articol, o hotărâre judecătorească în materie civilă, referitoare la restituirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pronunţată în favoarea unei instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, precum Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, este asimilată, în vederea executării, unui titlu executoriu referitor la creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale.

(4)Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.
(5)Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(6)Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare silită competent conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, descrierea titlului de creanţă sau a înscrisului care constituie titlu executoriu, precum şi temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(7)Netransmiterea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor către organele fiscale în termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient atrage, potrivit legii, răspunderea persoanelor care se fac vinovate de aceasta. Transmiterea cu întârziere a proceselor-verbale nu împiedică executarea silită a acestora, în condiţiile în care nu a intervenit prescripţia executării.

(8)În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30 alin. (1), art. 37 şi 38 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(9)În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare silită confirmă primirea, în termen de 30 de zile.
(10)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.
*) În interpretarea art. 226 alin. (10), prin raportare la art. 227 alin. (8) din acelaşi cod, în cadrul executării silite a creanţelor datorate unor instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, prevăzute de hotărâri judecătoreşti care nu cuprind obligaţii de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, organele fiscale nu pot calcula şi stabili din oficiu, prin titluri executorii fiscale (în lipsa unor dispoziţii ale titlului executoriu trimis spre executare), obligaţii fiscale accesorii, precum dobânzi şi penalităţi de întârziere.

(11)Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central sau, după caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.
(12)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
(13)Instituţiile publice din subordinea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
Art. 227: Reguli privind executarea silită
(1)Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în care din motive obiective în legătură cu situaţia patrimonială a debitorului acest nivel nu poate fi respectat.
(2)Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea ordine:
a)bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b)bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;
c)bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d)ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 246;
e)maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f)produse finite.
(3)Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (2) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.
(4)Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(5)În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.
(6)Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.
(7)Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a creanţelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(8)În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanţe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită şi se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
(9)Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
Art. 2271: Reguli speciale privind începerea sau continuarea executării silite
(1)Măsurile de executare silită se aplică diferenţiat, în funcţie de cuantumul şi vechimea creanţelor fiscale.
(2)Procedura de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 228: Obligaţia de informare
În vederea începerii executării silite, organul de executare silită competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 55, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.
Art. 229: Precizarea naturii debitului
(1)În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în toate actele de executare silită care privesc poprirea bancară, cu excepţia înştiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.

Art. 230: Somaţia
(1)Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenţia de a demara procedura de mediere, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

(2)Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, indicarea consecinţelor nerespectării acesteia, precum şi posibilitatea de a intra într-o procedură de mediere.

(3)În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somaţiei, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituţia publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide şi exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.
(4)Nu sunt considerate sume exigibile şi nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor aflate în litigiu.
(5)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de executare silită potrivit prezentului cod, suma pentru care s-a înfiinţat poprirea se actualizează, după aplicarea măsurii popririi sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituţia publică, în limita acestor sume, cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1) teza a doua.

(6)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor pentru care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele executări silite.
(7)Urmărirea imobilului, în baza somaţiei prevăzute la alin. (1), se notează la cererea organului fiscal în cartea funciară, asupra bunurilor imobile ale debitorului, indiferent de modalitatea dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmăşie sau coproprietate.

Art. 2301: Procedura de mediere
(1)În vederea realizării procedurii de mediere debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenţia sa în termen de 15 zile de la primirea somaţiei. La notificare se anexează documente şi informaţii care să susţină situaţia sa economică şi financiară.
(2)În termen de maximum 10 zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1), organul fiscal are obligaţia să organizeze întâlnirea cu contribuabilul în vederea procedurii de mediere.
(3)Procedura de mediere constă în:
a)clarificarea întinderii obligaţiei fiscale înscrise în somaţie, dacă respectivul debitor are obiecţii cu privire la aceasta;
b)analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situaţiei economice şi financiare a debitorului în scopul identificării unor soluţii optime de stingere a obligaţiilor fiscale, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.
(4)Rezultatul medierii, precum şi soluţiile optime de stingere a obligaţiilor fiscale se consemnează într-un proces-verbal.
(5)În situaţia în care în termen de 15 zile de la finalizarea medierii nu se stinge debitul sau nu se solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă măsurile de executare silită.
(6)Procedura de executare silită nu începe de la data la care debitorul notifică organului fiscal intenţia de mediere.
(7)Pe parcursul procedurii de mediere organul fiscal poate dispune măsuri asigurătorii în condiţiile art. 213.
(8)Procedura de mediere, precum şi documentele pe care debitorul trebuie să le prezinte în vederea susţinerii situaţiei economice şi financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 231: Drepturi şi obligaţii ale terţului
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terţul participă la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
Art. 232: Evaluarea bunurilor supuse executării silite
(1)Înaintea valorificării bunurilor, acestea se evaluează. Evaluarea se efectuează de organul de executare silită prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 63. Atât evaluatorii proprii, cât şi evaluatorii independenţi sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum şi din actul prin care au fost numiţi.
(2)Organul de executare silită actualizează preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3)Atunci când se consideră necesar, organul de executare silită procedează la o nouă evaluare.
(4)Organul de executare silită poate proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 233: Suspendarea executării silite
(1)Executarea silită se suspendă:
a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b)la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c)în cazul prevăzut la art. 244;
d)pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea regulilor în materie de ajutor de stat.

e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Executarea silită se suspendă şi în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.
(21)Executarea silită se suspendă sau nu începe în oricare din următoarele situaţii:
a)pentru creanţele fiscale stabilite printr-o decizie de organul fiscal competent, dacă debitorul notifică organul fiscal, ulterior comunicării deciziei, cu privire la depunerea unei scrisori de garanţie/poliţe de asigurare de garanţie potrivit art. 235. Executarea silită continuă sau începe daca debitorul nu depune scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei prin care sunt stabilite creanţele fiscale;
b)pentru creanţele fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii şi garantate potrivit art. 210-211. Executarea silită continuă sau începe după ce actele administrative fiscale au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare.

(22)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit alin. (21), creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).

(3)Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum şi orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în fiinţă, cu excepţia situaţiilor în care suspendarea executării silite a fost dispusă în condiţiile art. 235. În acest caz, suma pentru care s-a înfiinţat poprirea se actualizează în cel mult două zile de la data intervenirii suspendării.

(4)Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(5)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente;
b)achitării drepturilor salariale.
(6)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului de executare silită privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(7)În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare silită generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, organul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea totală, fie suspendarea parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a actului de suspendare a popririi.
(8)Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (7), debitorul trebuie să indice bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.
(9)Dispoziţiile alin. (8) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul de executare silită acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.
(10)În situaţia în care la expirarea perioadei pentru care s-a aprobat suspendarea executării silite prin poprire creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime, organul fiscal competent pentru administrarea acestor creanţe procedează la valorificarea garanţiilor prevăzute la alin. (8).
Art. 234: Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită
(1)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).
(3)În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data stingerii.
(4)Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depăşesc cuantumul creanţelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi în situaţia în care, din informaţiile comunicate de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare silită acoperă creanţele fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi şi sunt îndeplinite condiţiile pentru realizarea creanţei.
(5)Poprirea bancară se ridică şi în situaţia în care organul de executare silită constată că poprirea a rămas fără obiect.
Art. 235: Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie
(1)În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie la nivelul obligaţiilor fiscale contestate şi neachitate la data depunerii garanţiei. Valabilitatea scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii.

(2)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanţia după 30 de zile de la data la care acţiunea în contencios administrativ este respinsă definitiv, dar nu mai târziu de ultima zi de valabilitate a acesteia, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)contribuabilul/plătitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia sau acţiunea în contencios administrativ;
b)contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie;
c)instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Scrisoarea de garanţie/Poliţa de asigurare de garanţie rămâne fără obiect în următoarele situaţii:
a)contestaţia a fost admisă, în totalitate, de organul de soluţionare a contestaţiei;
b)actul administrativ fiscal contestat a fost desfiinţat, în totalitate, de către organul de soluţionare a contestaţiei;
c)acţiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate;
d)instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
e)dacă pe perioada soluţionării contestaţiei, în procedura administrativă sau în procedura de contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligaţiile fiscale contestate.
(4)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul achită parţial obligaţiile fiscale contestate, acesta are posibilitatea de a redimensiona garanţia în mod corespunzător.
(5)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(51)Pe perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, contribuabilul poate solicita acordarea eşalonării la plată pentru aceste obligaţii fiscale suspendate la executarea silită. În acest caz, scrisoarea de garanţie poate constitui garanţie potrivit art. 193, în scopul acordării eşalonării la plată, cu condiţia prelungirii perioadei de valabilitate în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (17).

(6)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit art. 233 alin. (21) şi prezentului articol, pentru creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării, organul fiscal nu emite şi nu comunică decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru acordarea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, în condiţiile alin. (51), organul fiscal emite o decizie prin care stabileşte cuantumul accesoriilor.
(8)Măsurile asigurătorii devenite executorii ca urmare a emiterii actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale se ridică în condiţiile în care contribuabilul/plătitorul constituie garanţie potrivit prezentului articol.
(9)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care debitorul constituie garanţii sub forma consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.

SECŢIUNEA 2:Executarea silită prin poprire
Art. 236: Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1)Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2)Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.

(3)În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.

(4)Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.

(5)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit, cu respectarea termenului prevăzut la art. 230 şi cu înştiinţarea debitorului despre înfiinţarea popririi.
(6)Poprirea nu este supusă validării.
(7)Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (2) şi (3). În acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.

(8)Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
(9)După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a)să plătească, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înfiinţării popririi sau de la data la care creanţa devine exigibilă, după caz, organului fiscal suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;

b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare silită;
c)în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a).
(10)În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.
(11)În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit anunţă în scris despre aceasta pe creditori şi procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 258.
(12)Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.

(13)În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării instituţiei de credit, potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Instituţiile de credit au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile lucrătoare de la indisponibilizare.

(14)Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, instituţiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor şi nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia:
a)sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti;
b)sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul prezintă instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a autorizaţiei de antrepozitar;
c)sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de produse energetice;
d)sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.

(15)Pe perioada popririi asigurătorii, instituţiile de credit acceptă plăţi din conturile debitorilor dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum şi pentru stingerea obligaţiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.

(16)Încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) şi (21) atrage nulitatea oricărei plăţi.

(17)În cazul în care executarea silită este suspendată, potrivit legii, organul de executare silită înştiinţează, de îndată, instituţiile de credit ori, după caz, terţul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar, instituţia de credit este obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor alin. (13), (14), (20) şi (21).

(18)În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, instituţiile de credit urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(19)Dispoziţiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător.
(20)În cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit transmit organului fiscal central, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informaţiile privind suma disponibilă de plată. În acest caz, instituţiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la realizarea plăţii efective. Plata sumelor prevăzute la alin. (14) poate fi realizată până la data la care instituţiile de credit transmit informaţiile privind suma disponibilă de plată.
(21)În cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit efectuează plata sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, cu indicarea numărului de evidentă a plăţii, în termenul stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. În situaţia în care numărul de evidenţă a plăţii este completat eronat, suma se restituie instituţiei de credit de către Trezoreria Operativă Centrală.

Art. 237: Executarea silită a terţului poprit
(1)Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(3)Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.
SECŢIUNEA 3:Executarea silită a bunurilor mobile
Art. 238: Executarea silită a bunurilor mobile
(1)Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
(2)În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c)alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d)combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e)obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f)bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3)Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii în calitate de profesionist nu sunt exceptate de la executare silită.
(4)Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. În cazul sechestrării autovehiculelor, prevederile art. 740 din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(5)Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6)Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7)Bunurile nu se sechestrează dacă:
a)prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cel mult cheltuielile executării silite;
b)valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care valoarea obligaţiilor de plată este peste 500.000 lei.

(8)Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9)De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10)Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
(11)În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată odată cu comunicarea somaţiei.
Art. 239: Procesul-verbal de sechestru
(1)Procesul-verbal de sechestru cuprinde:
a)denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;
b)numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;
c)numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d)temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e)sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând obligaţii fiscale accesorii, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia fiscală de plată;
f)numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore care locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g)descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz, iar în cazul imobilelor, dacă sunt cunoscute, numărul cadastral şi numărul de carte funciară;

h)menţiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;
i)menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j)numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;
k)eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l)menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se procedează la valorificarea bunurilor sechestrate;
m)semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal menţionează această împrejurare.
(2)Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3)În vederea valorificării, organul de executare silită este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
(4)Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare silită efectuează investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5)Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite ori degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se încheie procesul-verbal de sechestru.
(6)Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare silită trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7)Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior consemnează aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le identifică.
(8)Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi în cadrul noii executări silite. În acest sens se întocmeşte un proces-verbal adiţional la procesele-verbale de sechestru încheiate anterior, cu indicarea titlurilor executorii şi cuantumul obligaţiilor fiscale născute ulterior procesului-verbal de sechestru iniţial. Procesul-verbal adiţional se comunică debitorului, cât şi celorlalte părţi interesate care au drepturi reale sau sarcini asupra bunului sechestrat, după caz, Biroului de carte funciară ori Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare. Prin procesul-verbal creditorul fiscal îşi menţine dreptul de gaj sau ipotecă pe care îl conferă procesul-verbal de sechestru în raport cu alţi creditori.
(9)În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru şi are obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare competente.
Art. 240: Custodele
(1)Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare silită ori de executorul fiscal, după caz, ori pot fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2)În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, în termen de 48 de ore de la sechestrare, la unităţile specializate. Bunurile care constau în sume de bani în lei, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase sechestrate pot fi depozitate de organul de executare silită sau de executorul fiscal, după caz, în termen de 48 de ore de la sechestrare, şi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, care au calitatea de depozitar al acestora. Sumele de bani în lei se pot vira/depune de entităţile publice care le-au sechestrat într-un cont de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului prin care îşi gestionează bugetul propriu, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora. În cazul în care entităţile publice care le-au sechestrat nu au personalitate juridică, contul de disponibil se codifică cu codul de identificare fiscală al entităţii publice cu personalitate juridică din structura căreia face parte entitatea publică respectivă. Contul de disponibil deschis la unităţile Trezoreriei Statului nu este purtător de dobândă, iar pentru operaţiunile efectuate prin intermediul acestuia nu se percep comisioane. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului depozitare ale obiectelor de metale preţioase şi ale pietrelor preţioase sechestrate, precum şi procedura de depunere, manipulare şi depozitare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. În situaţia în care este necesară încercarea/analiza/expertiza/marcarea obiectelor de metale preţioase, pietrelor preţioase sechestrate depuse la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, entităţilor publice cu personalitate juridică din structura cărora face parte organul de executare silită sau executorul fiscal, după caz, le revine responsabilitatea efectuării acestor operaţiuni prin intermediul instituţiilor publice care au astfel de atribuţii potrivit prevederilor legale în vigoare.

(3)Cel care primeşte bunurile în custodie semnează procesul-verbal de sechestru.
(4)În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare silită îi stabileşte acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
Art. 241: Înlocuirea bunurilor sechestrate
(1)La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun:
a)cu sechestrul asupra altui bun şi numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de orice sarcini, sub condiţia acoperirii limitei de 150% din valoarea creanţei rămase de recuperat pentru care s-a instituit sechestru;
b)cu scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie/consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului, pe o perioadă de maximum 6 luni, la nivelul obligaţiei fiscale rămase de recuperat la data depunerii garanţiei, pentru care s-a început executarea silită a bunului ce se solicită a fi înlocuit. Organul de executare execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia.
(2)După înlocuirea bunurilor potrivit alin. (1), sechestrul aplicat asupra bunurilor ce s-au înlocuit se ridică.

SECŢIUNEA 4:Executarea silită a bunurilor imobile
Art. 242: Executarea silită a bunurilor imobile
(1)Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispoziţiile art. 238 alin. (7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.

(2)Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3)În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
(5)Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 238 alin. (9)-(11), art. 239 alin. (1) şi (2) şi art. 241 fiind aplicabile. În acest caz, procesul-verbal de sechestru va cuprinde şi numărul cadastral, şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor.

(6)Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7)Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8)Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare silită care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de cadastru şi publicitate imobiliară intabularea ipotecii legale în cartea funciară, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(9)Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, un extras de carte funciară pentru informare sau un certificat de sarcini, după caz. Titularii drepturilor reale şi sarcinilor constituite asupra imobilului urmărit trebuie înştiinţaţi de către organul de executare silită şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.

(10)Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la intabularea ipotecii legale în cartea funciară, să comunice în scris organului de executare silită titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Art. 243: Instituirea administratorului-sechestru
(1)La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare silită poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi depune recipisa la organul de executare silită.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare silită îi fixează o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(5)Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare silită situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.
Art. 244: Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
(1)După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2)De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
(3)Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4)Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 25.
SECŢIUNEA 5:Executarea silită a altor bunuri
Art. 245: Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
(1)Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3)Organul de executare silită hotărăşte, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini ori după ce vor fi culese.
Art. 246: Executarea silită a unui ansamblu de bunuri
(1)Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în ansamblu dacă organul de executare silită apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
(2)Organul de executare silită îşi poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.
(3)Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare silită procedează la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 253 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 6:Valorificarea bunurilor sechestrate
Art. 247: Modalităţi de valorificare a bunurilor sechestrate
(1)În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului sau suspendarea executării silite.
(2)Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedesc a fi mai eficiente.
(3)În sensul alin. (2) organul de executare silită competent procedează la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a)înţelegerea părţilor;
b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c)vânzare directă;
d)vânzare la licitaţie, inclusiv prin mijloace electronice;

e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(31)Procedura de vânzare la licitaţie prin mijloace electronice se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.

(4)Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele fiscale, la preţul pieţei.
(5)Procedura de evaluare şi valorificare se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.

(6)Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul ori ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare silită, se efectuează alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 250.
(8)Dacă bunurile care constau în obiecte de metale preţioase şi pietre preţioase asupra cărora au fost instituite sechestre asigurătorii de către organele judiciare, în orice fază a procesului penal pentru care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus recuperarea creanţelor bugetare administrate de organul fiscal central şi menţinerea măsurilor asigurătorii, se află depozitate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, atunci acestea se ridică şi se valorifică de către organele de executare silită prevăzute la art. 220 alin. (21) lit. a).
(9)Procedura de aplicare a alin. (8) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(7)[textul din Art. 247, alin. (7) din titlul VII, capitolul VIII, sectiunea 6 a fost abrogat la 06-dec-2016 de Art. II, punctul 14. din Ordonanta urgenta 84/2016]
Art. 248: Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor
(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), preţul propus de cumpărător poate fi mai mic decât preţul de evaluare în cazul în care, din preţul oferit, se asigură acoperirea integrală a creanţei fiscale, inclusiv a accesoriilor şi a cheltuielilor de executare silită.

(3)Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar prevăzut la alin. (3).
Art. 249: Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă
(1)Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a)pentru bunurile prevăzute la art. 247 alin. (4);
b)înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală sau dacă pentru bunurile sechestrate se oferă cel puţin preţul de evaluare, după caz;

c)după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrat/e nu a/au fost vândute şi se oferă cel puţin preţul de evaluare.
(2)Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3)În cazul în care organul de executare silită înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.
(4)Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.
Art. 250: Vânzarea bunurilor sechestrate la licitaţie
(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare silită este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian local şi în pagina de internet a organului fiscal, precum şi prin alte modalităţi gratuite care asigură publicitatea vânzării.

(3)Despre data, ora şi locul licitaţiei trebuie înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4)Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis;
c)numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului fiscal emitent;
d)numărul dosarului de executare silită;
d1)datele de identificare ale debitorului pentru care se realizează anunţul privind vânzarea bunurilor;

e)bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
f)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
g)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
h)data, ora şi locul vânzării;
i)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;
j)invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k)menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
l)[textul din Art. 250, alin. (4), litera L. din titlul VII, capitolul VIII, sectiunea 6 a fost abrogat la 06-dec-2016 de Art. II, punctul 15. din Ordonanta urgenta 84/2016]
m)data afişării publicaţiei de vânzare;
n)obligaţii ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligaţiile de mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea;
o)alte informaţii de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.
(5)Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare silită, după caz.
(6)Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
a)oferta de cumpărare;
b)dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, potrivit alin. (15) ori (16);
c)împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d)pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
e)pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f)pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g)pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport.
(8)Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
(9)Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să îşi justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoană interpusă.
(10)În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat poştal, executorul fiscal verifică, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare silită pentru virarea acesteia.
(11)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru următoarele licitaţii.
(12)Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (11), iar în caz contrar începe de la acest din urmă preţ.
(13)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(14)În situaţia în care nici la a treia licitaţie nu se vinde bunul, se organizează o nouă licitaţie. În acest caz bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia.

(141)Prin excepţie de la prevederile alin. (14), în cazul în care se valorifică bunuri imobile, iar la licitaţie se prezintă un singur ofertant, vânzarea se face doar în condiţiile în care se oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

(15)Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul fiscal restituie taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în care executarea silită este organizată de organul fiscal local, caz în care taxa de participare se face venit la bugetul local.
(16)Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii, sub forma scrisorii de garanţie.
(17)Scrisoarea de garanţie, constituită în condiţiile alin. (16), se valorifică de organul de executare silită în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau în situaţiile prevăzute la alin. (15) teza a treia.
Art. 251: Comisia de licitaţie
(1)Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un preşedinte.
(2)Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de conducătorul organului fiscal.
(3)Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.
(4)Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
(5)La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal dă citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 250 alin. (7).
(6)Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 250 alin. (11), organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7)În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8)La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9)Pentru fiecare termen de licitaţie se efectuează o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 250.
(10)După licitarea fiecărui bun se întocmeşte un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.
(11)În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se menţionează, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele: datele de identificare ale cumpărătorului; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
Art. 252: Adjudecarea
(1)După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2)Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se reia în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul poate să achite preţul oferit iniţial şi să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 250 alin. (7), caz în care este obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(3)Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se sting creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.
(4)Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5)Suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) şi (4) se stabilesc de organul de executare silită, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la titlul VIII.
(6)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.
Art. 253: Plata în rate
(1)În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor, cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului şi cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabilite conform prezentului cod. Organul de executare silită stabileşte printr-un proces-verbal condiţiile şi termenele de plată a diferenţei de preţ. Prevederile art. 252 alin. (1) se aplică în mod corespunzător pentru plata avansului. Dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 252 alin. (1) şi până la data stingerii diferenţei de preţ.
(2)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central, contribuabilii nu pot solicita plata în rate a preţului, în situaţia în care diferenţa de preţ aferentă bunului valorificat are o valoare mai mică de 5.000 lei.
(3)Diferenţa de preţ se poate plăti, în condiţiile prezentului articol, de cumpărător pe o perioada de:
a)cel mult 12 luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor mobile;
b)cel mult 24 de luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.
(4)Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu în condiţiile în care cumpărătorul nu respectă condiţiile şi termenele stabilite prin acesta.
(5)Organul de executare silită, odată cu întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (1) şi a procesului-verbal de adjudecare, instituie sechestru asigurător asupra bunului valorificat cu plata în rate.
(6)Un exemplar al procesului-verbal de sechestru asigurător se comunică Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare ori, după caz, biroului de carte funciară însoţit de un exemplar al procesului-verbal de adjudecare.
(7)În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 252 se aplică în mod corespunzător.
(8)Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului de stat ori local, după caz. Dispoziţiile art. 227 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.
(9)În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte diferenţa de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el poate fi executat silit pentru suma rămasă de plată, în temeiul procesului-verbal prevăzut la alin. (1).
(10)Până la încasarea diferenţei de preţ, creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate nu se sting, prin nicio altă modalitate, în limita diferenţei de preţ rămase de achitat.
(11)Pentru creanţele prevăzute la alin. (10) se suspendă executarea silită până la încasarea diferenţei de preţ.

Art. 254: Procesul-verbal de adjudecare
(1)Organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 253 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate şi serveşte la intabulare în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se transmite organului de executare silită coordonator, după caz, debitorului şi cumpărătorului.

(2)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele menţiuni:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
c)datele de identificare ale cumpărătorului;
d)datele de identificare ale debitorului;
e)preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g)datele de identificare a bunului, cu menţionarea numărului cadastral şi de carte funciară, după caz;
h)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate;
i)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.

(3)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.

(4)În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f) şi h), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate.

(6)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Art. 255: Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate
(1)Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 247, se procedează astfel:
a)în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menţine măsura de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie; în cadrul acestui termen organul de executare silită poate relua oricând procedura de valorificare şi poate, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru;
b)în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piaţă şi se restituie debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică şi sechestrul; dispoziţiile art. 234 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)În cazul bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare a bunurilor. Bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia, cu excepţia situaţiei în care se prezintă un singur ofertant, când vânzarea se realizează la cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

(3)În cazul în care debitorii cărora urmează să li se restituie bunurile nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal procedează la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 47, că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care urmează a fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
(4)Cele arătate la alin. (3) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(5)În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile legii urmează a fi sesizată instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
CAPITOLUL IX:Cheltuieli
Art. 256: Cheltuieli de executare silită
(1)Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, cheltuielile generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi sunt suportate de organul fiscal central.
(3)Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod şi are la bază documente privind cheltuielile efectuate.
(4)Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organul de executare silită, din bugetul acestuia.
(5)Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(6)Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL X:Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită
Art. 257: Sumele realizate din executare silită
(1)Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2)Sumele realizate din executare silită potrivit alin. (1) sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, cu excepţia sumelor realizate prin poprire. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii. Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător. Sumele realizate ca urmare a popririi sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, pentru care s-a înfiinţat poprirea.

(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau compensare, stingerea se face potrivit prevederilor art. 163 şi 165.
(4)Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se procedează la compensare, potrivit art. 167, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(5)Despre sumele de restituit debitorul trebuie înştiinţat de îndată.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), sumele realizate în cursul procedurii de executare silita efectuate în baza titlurilor executorii transmise organului fiscal de către alte instituţii sau autorităţi publice şi care se fac venit potrivit legii speciale la alte bugete se virează de către organul fiscal în conturile indicate de instituţia sau autoritatea solicitantă sau în titlul executoriu, după caz, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de distribuire a sumelor încasate în procedura de executare silită.

*) Prevederile art. 257 alin. (6), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi executărilor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei. În cazul sumelor încasate şi nevirate la data intrării în vigoare a ordonanţei, termenul de 15 zile începe să curgă de la această dată.

Art. 258: Ordinea de distribuire
(1)În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;
b)cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;
c)creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii;
d)creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e)creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
f)creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g)creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
h)creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii, redevenţe ori arenzi;
i)alte creanţe.
(2)Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Art. 259: Reguli privind eliberarea şi distribuirea
(1)Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 227 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2)Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu urmează ordinea de preferinţă a creanţei principale.
(3)Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare silită a luat cunoştinţă în condiţiile art. 239 alin. (6) şi ale art. 242 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor sunt plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare silită este obligat să îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4)Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare silită a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare silită procedează, după caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
(6)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se consemnează de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se semnează de toţi cei îndreptăţiţi.
(7)Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8)După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.
CAPITOLUL XI:Contestaţia la executare silită
Art. 260: Contestaţia la executare silită
(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

(2)Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.
(3)Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4)Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Art. 261: Termen de contestare
(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
Art. 262: Judecarea contestaţiei
(1)La judecarea contestaţiei instanţa citează şi organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
(2)La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3)Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4)În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor ori din reţinerile prin poprire.
(5)În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare silită, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el poate fi obligat şi la plata unei amenzi potrivit art. 720 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat.
CAPITOLUL XII:Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi
Art. 263: Darea în plată
(1)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre colectare organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat, precum şi creanţele fiscale administrate de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit prezentului cod.

(2)În cazul creanţelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil.
(3)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi debitorilor prevăzuţi la art. 24 alin. (1) lit. a). În acest caz, prin excepţie de la prevederile alin. (1), bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin dare în plată trebuie să nu fie supuse executării silite şi să nu fie grevate de alte sarcini cu excepţia ipotecii constituite în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a).
(4)În termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligaţia de a efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil.
(5)Cererea debitorului privind stingerea creanţelor fiscale, potrivit alin. (1), se analizează de către o comisie constituită la nivelul organului fiscal competent. Componenţa comisiei se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii deliberative. În aceleaşi condiţii se stabileşte şi documentaţia care însoţeşte cererea.

(6)Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective urmează a fi destinate uzului şi interesului public şi numai dacă s-a efectuat inspecţia fiscală la respectivul contribuabil. Comisia hotărăşte, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.
(7)Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.
(8)În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(9)Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în administrare în condiţiile legii, cu condiţia menţinerii, pe o perioadă de 5 ani, a uzului şi a interesului public. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia instituţiei care a solicitat preluarea în administrare. Instituţia care are bunul în custodie are obligaţia inventarierii acestuia, potrivit legii.
(10)La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.
(11)Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare către altă instituţie publică decât cea solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.
(111)În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare, Ministerul Finanţelor Publice publică pe site-ul propriu disponibilitatea de dare a bunului în administrarea altei instituţii publice centrale sau de transmitere a dreptului de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se află imobilul, în condiţiile legii, menţionând un termen de 90 de zile de la data publicării pentru transmiterea cererilor instituţiilor publice interesate în preluarea bunului imobil.
(112)În cazul în care bunul imobil este solicitat de o instituţie publică centrală în termenul prevăzut la alin. (111), Guvernul adoptă hotărârea de dare în administrare, cu respectarea condiţiei prevăzute la alin. (9).
(113)În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare, precum şi în lipsa unei manifestări de voinţă în preluarea administrării bunului din partea unei alte instituţii publice centrale, bunul imobil se poate transfera, pe baza cererii formulate în condiţiile alin. (111), în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află imobilul, în condiţiile legii, cu obligaţia menţinerii acestuia în proprietatea publică pentru o perioadă de 5 ani. Dispoziţiile art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(114)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (113) sau a altor condiţii menţionate în hotărârea Guvernului de transmitere în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale are ca efect revenirea de drept a bunului în proprietatea publică a statului. Constatarea revenirii de drept a bunului imobil în proprietatea publică a statului se realizează prin hotărâre a Guvernului.
(115)În cazul în care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute la alin. (111)-(113), bunul imobil nu se transmite în administrarea unei instituţii publice centrale sau în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, acesta se transferă, în condiţiile legii, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea valorificării potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încetând uzul şi interesul public naţional.

(12)În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul este obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite terţului.
(13)În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (6) ia cunoştinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică, dispoziţiile alin. (12) aplicându-se în mod corespunzător.
(14)În situaţiile prevăzute la alin. (12) şi (13), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz.
Art. 264: Conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
(1)La contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi externe de către stat.

(2)În aplicarea alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(3)Conversia în acţiuni prevăzută la alin. (1) se realizează numai cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor constitutive.
(4)Instituţia publică ce exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru acţiunile emise în favoarea statului de operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) şi înregistrează în evidenţele contabile aceste acţiuni.
(5)La contribuabilii/plătitorii la care s-a deschis procedura insolvenţei, potrivit legii, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

(6)În vederea stingerii prin conversie în acţiuni a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală.
(7)Certificatul de atestare fiscală emis potrivit alin. (6) se comunică contribuabililor/plătitorilor prevăzuţi la alin. (1).
(8)Conversia obligaţiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea nominală a acţiunilor.
(9)Data stingerii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) este data realizării conversiei.
(10)Operarea în evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului a conversiei în acţiuni a creanţei prevăzute la alin. (1) se face în baza certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal competent potrivit alin. (6) şi comunicat contribuabilului/plătitorului potrivit alin. (7).
(11)Începând cu data emiterii certificatului de atestare fiscală, pentru obligaţiile principale datorate de contribuabil/plătitor care fac obiectul conversiei în acţiuni, nu se calculează şi nu se datorează obligaţii accesorii.
(12)Pentru obligaţiile care fac obiectul prezentului articol, executarea silită se suspendă la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) şi încetează la data conversiei în acţiuni a creanţelor.
(13)Instituţia publică sub autoritatea căreia funcţionează contribuabilul/plătitorul exercită drepturile şi obligaţiile statului român, în calitate de acţionar unic sau majoritar, după caz, şi înregistrează acţiunile emise de contribuabil/plătitor în favoarea statului ca urmare a conversiei creanţelor prevăzute la alin. (1), ţinându-se evidenţa acestora distinct potrivit reglementărilor privind contabilitatea instituţiilor publice în vigoare.
(14)La contribuabilii/plătitorii la care o unitate administrativ-teritorială/subdiviziune administrativ-teritorială este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal local reprezentând impozite, taxe locale şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate.
(15)În aplicarea alin. (14), prin hotărâre a autorităţii deliberative, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(16)Prevederile alin. (3)-(13) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru conversia prevăzută la alin. (14).
Art. 2641: Cesiunea creanţelor bugetare
(1)Creditorul bugetar poate cesiona creanţele bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei.

(2)Dacă până la data stabilită în anunţul publicitar nu se înregistrează decât o singură ofertă, preţul şi celelalte clauze ale contractului de cesiune se stabilesc prin negociere directă. În situaţia în care există mai mulţi ofertanţi, cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei proceduri competitive organizate de către creditorul bugetar bazate pe criteriul celui mai mare preţ al cesiunii oferit şi pe al celui mai scurt termen de plată a preţului cesiunii.

(3)În situaţia în care plata preţului cesiunii se face într-o perioadă mai mare de 30 de zile de la data încheierii contractului de cesiune, se datorează dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, potrivit prezentului cod. Nivelul majorării de întârziere este de 0,5% pe lună sau pe fracţiune de lună, după caz.

(31)Cesionarul creanţei bugetare preia, ca urmare a cesiunii de creanţă, toate drepturile şi garanţiile creditorului bugetar.

(4)Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar, la termenele prevăzute în contract, preţul cesiunii, contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar, iar creanţa acestuia este o creanţă bugetară ce poate fi recuperată potrivit prezentului cod.
(5)Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar preţul cesiunii, la termenele stipulate în contract, contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar, iar creanţa acestuia este o creanţă bugetară ce poate fi recuperată potrivit prezentului cod.

(6)Sumele obţinute în urma cesiunii creanţelor bugetare se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.

Art. 265: Conduita organului fiscal în cazul insolvabilităţii şi al deschiderii procedurii insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014
(1)În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri şi/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. În acest sens, organul fiscal comunică debitorului procesul-verbal de insolvabilitate.

(11)Se consideră debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile şi următoarele categorii:
a)debitorii ce deţin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită;
b)debitorii care deţin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale restante.

(2)Pentru obligaţiile fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată pe baza procesului-verbal de insolvabilitate.
(3)În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2) executarea silită se întrerupe. Organul fiscal are obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
(4)În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în evidenţa curentă şi de executare silită.
(41)În cazul în care ulterior declarării stării de insolvabilitate debitorii înregistrează alte obligaţii fiscale restante, organul fiscal comunică un proces-verbal adiţional la procesul-verbal de insolvabilitate, în care se înscriu creanţele fiscale născute ulterior declarării stării de insolvabilitate. Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

(5)În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă potrivit Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale existente în evidenţa creanţelor fiscale la data declarării insolvenţei.
(6)Dispoziţiile alin. (5) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.
(7)Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
(8)În situaţia în care organul fiscal central deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, A.N.A.F. poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de A.N.A.F. de către judecătorul-sindic se efectuează, conform art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.
(9)În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.
Art. 266: Anularea creanţelor fiscale
(1)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective.
(2)În cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie se constată că debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită procedează la anularea obligaţiilor fiscale.
(3)Anularea se face şi atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
(4)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.
(41)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.

*) Prin Decizia nr. 20/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi stabileşte următoarele:
În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.

*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
"În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică."

(5)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita maximă prevăzută la alin. (5).
(7)Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori aflate în sold la data de 31 decembrie a anului.
(8)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central şi local se anulează şi în următoarele situaţii:
a)ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
b)ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.
(9)Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele prevăzute la alin. (8) nu se sting.

CAPITOLUL XII1:Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită
Art. 2661: Sfera de aplicare
(1)Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel:
a)sumele reprezentând repararea prejudiciului material;
b)amenzi;
c)cheltuieli judiciare;
d)sume confiscate.
(2)Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (21) lit. a).
Art. 2662: Comunicarea actelor de executare silită în cazuri speciale
Prin excepţie de la prevederile art. 47 alin. (1), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 2661 şi care este arestat preventiv sau deţinut în penitenciar, comunicarea actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deţinere.
Art. 2663: Executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi
(1)Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 2661 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 2661 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
Art. 2664: Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 226 alin. (1), pentru creanţele prevăzute la art. 2661 stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără a se emite alt titlu executoriu de către organul de executare.
Art. 2665: Condiţiile începerii executării silite cazuri speciale
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 230, pentru creanţele prevăzute la art. 2661 se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără comunicarea somaţiei.

CAPITOLUL XIII:Dispoziţii speciale privind colectarea
Art. 267: Dispoziţii speciale privind colectarea
(1)Prevederile prezentului titlu se aplică şi pentru colectarea amenzilor de orice fel şi altor creanţe bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal.
(2)Pentru recuperarea ajutoarelor de stat şi de minimis, prin excepţie de la dispoziţiile art. 230 alin. (1), executarea silită prin poprire şi/sau sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile poate începe oricând după comunicarea somaţiei, fără a fi necesară împlinirea termenului de 15 zile.