Art. 266. - Art. 266: Anularea creanţelor fiscale - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)
M.Of. 547
În vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 266: Anularea creanţelor fiscale
(41)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.
(5)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.
(8)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central şi local se anulează şi în următoarele situaţii:
a)ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
b)ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.
(9)Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele prevăzute la alin. (8) nu se sting.
(1)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective.
(2)În cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie se constată că debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită procedează la anularea obligaţiilor fiscale.
(3)Anularea se face şi atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
(4)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.
(41)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.*) Prin Decizia nr. 20/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi stabileşte următoarele:
În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
"În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică."
(5)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita maximă prevăzută la alin. (5).
(7)Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori aflate în sold la data de 31 decembrie a anului.
(8)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central şi local se anulează şi în următoarele situaţii:
a)ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
b)ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.
(9)Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele prevăzute la alin. (8) nu se sting.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (903)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (903)
- Sentinta nr. RJ 4e4g84d46/2025 din 04-apr-2025, Judecatoria Targu Mures, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ eeg6ge344/2025 din 13-mar-2025, Judecatoria Vaslui, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ g859d6987/2024 din 17-sept-2024, Tribunalul Constanta, Plangere impotriva rezolutiei directorului ORC (Litigii cu profesionistii)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia HP nr. 57/2024: Este descărcată persoana fizică de obligaţii prin radierea din registrul în care a fost înregistrată în desfăşurarea activităţii independent?
- Despre motivele de nelegalitate suplimentare invocate faţă de contestaţia administrativă. Preluarea obligaţiilor fiscale de către persoana fizică
Comentarii numărul de obiecte din listă: (3)
- Codul de procedura fiscala comentat si adnotat cu legislatie secundara si complementara, jurisprudenta si instructiuni din 1-aug-2023, Universul Juridic
- Noul Cod de Procedura Fiscala comentat si adnotat din 14-iun-2016, Universul Juridic
- Codul de Procedura Fiscala. Comentariu pe articole din 2-feb-2016, Solomon