Art. 243. - Art. 243: Instituirea administratorului-sechestru - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)

M.Of. 547

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 243: Instituirea administratorului-sechestru
(1)La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare silită poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi depune recipisa la organul de executare silită.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare silită îi fixează o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(5)Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare silită situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.