Art. 234. - Art. 234: Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită - Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)
M.Of. 547
În vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 234: Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită
(1)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).
(3)În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data stingerii.
(4)Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depăşesc cuantumul creanţelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi în situaţia în care, din informaţiile comunicate de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare silită acoperă creanţele fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi şi sunt îndeplinite condiţiile pentru realizarea creanţei.
(5)Poprirea bancară se ridică şi în situaţia în care organul de executare silită constată că poprirea a rămas fără obiect.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1214)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1214)
- Sentinta nr. RJ 9d2882745/2025 din 19-aug-2025, Judecatoria Targu Mures, contestatie la executare (Civil)
- Incheiere nr. RJ 65g2g757g/2025 din 14-aug-2025, Judecatoria Targu Mures, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ 9d2244563/2025 din 31-iul-2025, Judecatoria Fagaras, intoarcere executare (Litigii cu profesionistii)