Art. 751. - Art. 751: Oprirea urmăririi - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 751: Oprirea urmăririi
(1)Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obţine ridicarea lui numai dacă:
1.plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială. Dispoziţiile art. 703 sunt aplicabile;
2.face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face această constatare şi, dacă debitorul nu a făcut şi contestaţie în condiţiile alin. (2), va opri urmărirea sau, după caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestaţie, executorul va depune de îndată procesul-verbal constatator odată cu recipisa, la instanţa de executare, care se va pronunţa de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 717. Până la soluţionarea contestaţiei, urmărirea este suspendată de drept.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) pct. 2, dacă debitorul face contestaţie şi se opune eliberării sumei consemnate, el o va putea depune chiar în mâna executorului, odată cu recipisa de consemnare a sumei, sub luare de dovadă, sau o va putea introduce direct la instanţa competentă, în termen de 5 zile de la data procesului-verbal întocmit de executor, caz în care o copie de pe contestaţie va fi înmânată şi executorului.
(3)Contestaţia se va face cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute la art. 716.
(4)Dacă termenul prevăzut la alin. (2) a expirat fără ca debitorul să fi depus ori introdus contestaţie, depunerea cu afectaţiune specială se va socoti drept plată făcută creditorului, iar acesta va putea să ridice suma consemnată, în temeiul unei încheieri a executorului judecătoresc date de urgenţă, cu citarea părţilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (547)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (547)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (10)
Articole numărul de obiecte din listă: (7)
- Consideraţii privind caracterul provizoriu al măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal
- Funcţia creează organul? Despre noţiunea de garanţie
- Executarea silită a unei obligaţii în bani stabilite generic în cuprinsul titlului executoriu (hotărâre judecătorească definitivă) în sarcina debitorului profesionist şi inconvenientele punerii sale în executare silită de către consumatorul creditor. Studiu de caz