Art. 719. - Art. 719: Suspendarea executării - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare

M.Of. 247

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 719: Suspendarea executării
(1)Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

*) Prin Decizia nr. 2/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea sintagmei "până la soluţionarea contestaţiei la executare" din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.

(2)Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:
a)de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b)de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c)de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d)de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
(3)Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
(4)Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă:
1.hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
*) Prin Decizia nr. 81/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare.
Respinge ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă sub aspectul indicării limitelor analizei instanţei de judecată, în verificarea incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite.

2.înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă;
3.debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.
(5)Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din valorificarea acestor bunuri.
(6)Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.

(7)Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

*) Prin Decizia nr. 27/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

(8)Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică din oficiu şi de îndată executorului judecătoresc.